Jeff Noon – 'Needle in the Groove' (2000)

În 2004, prin amabilitatea doamnei Diana Enăchescu-Hoehn şi a soţului ei, domnul Rudiger Hoehn, am achiziţionat un exemplar din romanul lui Jeff Noon Needle in the Groove (Black Swan, Londra, 2001). Cum de ani buni adun mai multe cărţi decît pot citi, am reuşit să parcurg acest volum abia în ianuarie 2009.

Şi iată ce am aflat:

În ceea ce la data publicării romanului era viitorul apropiat, protagonistul-narator, Elliot Hill, se alătură unei formaţii muzicale din Londra, Glam Damage. Ceilalţi membri ai formaţiei sînt 2Spot (baterist), Donna (vocalistă) şi Jody (DJ). Împreună, cei patru compun piese pe care le remixează cu ajutorul unui mediu de stocare lichid conţinut în nişte mici sfere. Din păcate, înainte ca Glam Damage să poată atinge cu adevărat celebritatea, 2Spot se sinucide, iar Elliot pleacă.

În cea de-a doua parte a romanului, un an mai tîrziu, Elliot este chemat de Jody ca să înregistreze alături de Donna. Revederea este tensionată, în bună măsură pentru că Doona asociază sinuciderea bateristului cu propria ei vinovăţie cauzată de infidelitate. Atunci cînd Donna îşi provoacă o supradoză cu mediul de stocare lichid, Elliot îşi injectează şi el o doză, trece din halucinaţie în halucinaţie şi află cîteva adevăruri despre tatăl şi bunicul lui 2Spot (ambii muzicieni din Manchester) şi despre sine însuşi.

Ca şi Vurt, Needle in the Groove este narat la persoana întîi de către un marginal social. Elliot Hill a avut probleme cu drogurile, a lăsat în urmă o căsnicie eşuată, iar părinţii îl privesc ca pe un ratat. Ironia atitudinii lor este amplificată de faptul că ambii sînt nişte provinciali anonimi, foşti punk rockeri, iar Elliot se dovedeşte a fi fiul nelegitim al altcuiva.

Tot ca şi Vurt, Needle in the Groove are naraţiunea întreruptă periodic de versuri, digresiuni şi halucinaţii. Însă, spre deosebire de primul roman al lui Jeff Noon, Needle in the Groove nu conţine nici urmă de explicaţie privind misteriosul lichid de stocare şi proprietăţile halucinogene ale acestuia. Cumva, romanul acesta marchează trecerea lui Jeff Noon din zona science-fantasy în fantasticul lipsit de orice pretext tehnologic sau ştiinţific.

Lectura este îngreunată de ortografia şi punctuaţia creatoare ale autorului. Inspirat probabil de modul în care versurile apar uneori pe mapele discurilor, Jeff Noon a renunţat cu totul la majuscule, la toate punctele de la finalul propoziţiilor şi frazelor şi la aproape toate virgulele. Semnele de punctuaţie menţionate anterior au fost înlocuite cu diagonale, iar dialogurile sînt marcate... ca în limba română.

Urmarea acestor libertăţi creative este că romanul, deşi scurt şi împărţit în capitole de mică întindere, este destul de greu de urmărit. Spre deosebire de Vurt sau de Pixel Juice, care deschid o lume exuberantă, plină de imaginaţie, Needle in the Groove îi solicită pe cititori prea mult pentru prea puţin – o poveste cu trei generaţii de muzicieni axaţi pe trei stiluri: rock psihedelic, punk şi dance. În concluzie, ca şi în cazul romanelor Pollen sau Nymphomation, am rămas cu senzaţia clară că nu voi face vreodată efortul de a reciti această carte.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)