'Pentru tine'

În fiecare zi aştept să vină seara. Peste zi sînt multe mărunţişuri de făcut, aşa că n-am timp să mă gîndesc la tine. Pîndesc bucăţile de lemn aduse de valuri, mai arunc un ochi la undiţe şi ţin de şase, să nu vină crocodilii. Mai pe la prînz, Bertha mă pune să curăţ peştii de solzi. Felceru' zice că n-ar trebui să mîncăm aşa ceva, că la cîte toxine sînt în apă peştele e otravă. Nici pămîntul ăla în care-şi creşte ciupercile nu e mai curat, da' n-are rost să ne certăm cu el. Dac-ar fi s-o luăm aşa, n-am mai înghiţi nici aer, că şi-ăsta-i otrăvit.

Felceru' are multe idei. Lucrează tot timpul şi cîteodată ies chestii interesante. Şi-a adus pămînt cu găleata de pe mal şi creşte ciuperci. Şi-a făcut atelier. Are o arbaletă cu arcul din oţel pe care-a construit-o singur şi care-i mult mai bună împotriva crocodililor decît căngile pe care le folosesc ceilalţi săteni. A făcut şi o moară de curent, da' aia nu merge decît cînd bate vîntul.

Cîteodată mai stau prin atelierul lui, numai că dacă pierd prea mult timpu' p-acolo, nu mai am ce mînca sau cu ce face focul. În plus, pontonul meu e la marginea satului şi e mult de mers pînă la atelierul felcerului.

Bertha zice că dac-ar fi mai mulţi de-ăştia s-ar porni iar toată nebunia cu fabrici, poluare şi războaie. Că am ajuns să mai fim doar o mînă de triburi lacustre din cauza a prea multe invenţii, şi că alte invenţii n-o să aducă decît alte nenorociri. Aşa o fi, da' becul pe care l-a legat felceru' la moara de curent luminează mai bine decît opaiţul Berthei, şi nici fum nu scoate.

Tot de la felcer am primit şi poza ta. A găsit-o plutind pe apă, într-o dimineaţă, cînd se ducea cu barca la un bolnav din alt sat. Mi-a plăcut mult poza. În altă zi, cînd s-a dus la tîrg - e o adunătură de magherniţe, însă îi zicem tîrg - a venit cu un teanc de foi şi pe fiecare din ele era poza ta, ceva mai mare şi fără culori. Foile erau călduţe şi aveau un miros plăcut, care dup-aia s-a risipit.

Treaba cu foile s-a dovedit bună, fiindcă mai tîrziu am rămas fără poza în culori. Nici acum nu ştiu cum s-a întîmplat. M-am pomenit că n-o mai aveam şi degeaba am căutat-o pînă mi s-a urît, că n-am mai găsit-o.

Am lipit toate foile pe tavan şi în fiecare dimineaţă mă trezesc sub privirea ta şi parcă din acest motiv mă simt altfel.

Cam asta e. Aştept să vină seara. Cerul e întunecat şi mohorît, fără lumină, dar am răbdare pînă noaptea tîrziu. Cîteodată, cînd am noroc, văd un oraş plutind la mare înălţime, plin de lumină şi strălucire. Felceru' zice că astfel de oraşe sînt construite şi locuite de oameni, numai că sînt rezervate celor foarte bogaţi. Dacă-i spun că o să strîng blănuri de nutrie şi de castor, să ajung bogat şi să locuiesc în oraşele zburătoare, îşi drege vocea şi schimbă vorba.

Le aştept seară de seară şi caut să disting turnurile zvelte, luminile, platformele, motoarele care le poartă prin cer. Oamenii mai bătrîni îmi povestesc despre stele, numai că eu n-am văzut stele niciodată. Oraşele zburătoare sînt singurele stele pe care le-am văzut vreodată.

Deşi n-am cum să-mi dau seama, încerc să ghicesc în care din oraşele zburătoare locuieşti. Îmi închipui mereu altceva despre tine, despre viaţa pe care-o trăieşti acolo sus, şi totul e plin de lumină, de culoare, numai faţa ta e în alb şi negru.

Cînd plouă, din chipurile tale se scurg lacrimi şi parcă ai vrea să-mi vorbeşti, numai că ne desparte o distanţă prea mare. Atît de mare că n-o pot traversa.

Aş vrea să-mi amintesc culoarea ochilor tăi.

Măcar atît.