'Telespectatorul'

Petrecea mult timp aşezat în faţa televizorului, schimbînd canalele, privind, ascultînd. Ecranul îi revărsa în minte ştiri în germană, franceză, japoneză, engleză... Începuse să înţeleagă rusa şi italiana. Stătea acolo ore de-a rîndul, urmărind jurnalele televizate.

Cînd nu privea televizorul se întîlnea cu alţi oameni. Stăteau de vorbă multă vreme şi se despărţea de ei cu senzaţia că discuţiile nu ajută la nimic. Din anumite motive, nu-şi întreba interlocutorii dacă şi ei aveau aceeaşi senzaţie. Noaptea tîrziu urmărea iar ştirile, prezentate de crainici care, spre deosebire de el, dormeau mai mult şi arătau mai odihniţi.

Pe ecran începeau să defileze atentate, lovituri de stat, demonstraţii reprimate şi războaie. Multe războaie. Unele civile, altele nu. Cel mai mult îl impresionau şirurile de refugiaţi, uneori flămînzi, alteori lipsiţi de adăpost, dar întotdeauna survolaţi de elicoptere militare. Cîteodată elicopterele deschideau focul.

Din cînd în cînd se întreba care dintre ştiri erau adevărate şi care fictive. Îi era destul de greu să-şi dea seama. După ce treceau prin filtrele mass-media, informaţiile păreau să-şi piardă legătura cu realitatea.

Îl copleşea adesea sentimentul neputinţei şi încerca fără succes să se amăgească, spunîndu-şi că dacă ar fi ocupat un post cu putere reală de decizie ar fi putut încerca să aplaneze conflictele.

Era cel din urmă preşedinte al Organizaţiei Naţiunilor Unite.