Iain M. Banks – "Excession" (1996)

La sfîrşitul lui 2006, pe parcursul unei vacanţe îndelung aşteptate, am decis să mă răsfăţ cu ultimele trei romane din seria Culturii a lui Iain M. Banks. Primul pe care l-am parcurs a fost Excession (“Excesia”).

(Ce este o excesie, că veni vorba? N-aveam nici cea mai vagă idee.)

Intriga romanului este atît de simplă în esenţă încît s-ar putea rezuma într-o singură frază: un artefact extraterestru sferic apare în universul nostru, face diferite civilizaţii şi facţiuni să se confrunte pentru el, rezistă cu forţe vaste, de neînţeles, tentativelor de contact/ invazie, apoi dispare fără urmă în alt univers.

Ceea ce face Iain M. Banks surprinzător de bine este să dezvolte numeroase intrigi secundare împrejurul celei principale, utilizînd zeci de personaje şi un punct de vedere care nu mai fusese folosit în această serie. De fapt, e un fel de caracteristică a autorului faptul că schimbă atît personajele cît şi punctul de vedere sau cronologia în fiecare carte nouă în loc să le ofere pur şi simplu cititorilor săi mai mult din ceea ce le dăduse deja.

În “Excesia”, punctul de vedere este omniscienţa selectivă multiplă, iar efectul de ansamblu este de percepere a Culturii de deasupra, cu mai multă înţelegere a structurii sale, a modurilor de operare şi a căilor de interacţiune cu alte civilizaţii decît are la dispoziţie în mod normal cetăţeanul ei uman de rînd. De fapt, “uman” este un termen-cheie aici, întrucît “Excesia” în cele din urmă le dezvăluie cititorilor ceea ce ei numai bănuiseră pe parcursul volumelor precedente din serie, anume că adevăraţii conducători şi factori de decizie din Cultură nu sînt oamenii, ci Minţile considerabil mai inteligente ale vastelor lor astronave şi habitate. Pe măsură ce povestea se duce încolo şi încoace printre personaje umane, drone, extratereştri şi astronave cu conştiinţă de sine, ni se dezvăluie treptat că personajele umane din Cultură au puţină putere (individual, sau chiar şi colectiv) şi sînt manipulate fără scrupule de către Minţi.

Un astfel de caz este al unei femei din Cultură, Dajeil Gelian, care locuieşte de patruzeci de ani la bordul navei Excentrice Sleeper Service. Mai degrabă decît s-o încurajeze să meargă mai departe şi să facă ceva cu viaţa ei, Sleeper Service reconstruieşte pentru ea decorul unei perioade critice din trecutul ei şi îşi foloseşte relaţiile cu celelalte nave şi habitate ca să îndrepte o situaţie care (parţial cu contribuţia sa) se îndreptase într-o direcţie greşită.

Un alt caz este al unui bărbat din Cultură, Byr Genar-Hofoen, care este convins de agenţi de la Circumstanţe Speciale să-şi lase o vreme misiunea diplomatică de pe lîngă o civilizaţie extraterestră (Afrontul) şi să plece în căutarea personalităţii înregistrate a unei femei (doamna căpitan a unei nave a Culturii care detectatse prima oară artefactul extraterestru cu 2500 de ani mai înainte). Ceea ce descoperă el spre sfîrşitul romanului este că a fost folosit ca monedă de schimb – anume, Sleeper Service l-a vrut ca plată pentru implicarea sa în vastul conflict declanşat de artefact.

Un al treilea caz este al unei tinere adorabile (şi îngîmfate) din Asteroidul Phage, Ulver Seich, care porneşte într-o misiune secretă în folosul a ceea ce ea crede a fi Circumstanţele Speciale numai ca să descopere treptat că a fost păcălită să acţioneze pentru o conspiraţie a Minţilor pe care Circumstanţele Speciale încearcă să o oprească.

De asemenea, cititorii descoperă că Minţile care controlează Cultura sînt la fel de pricepute nu numai la manipularea indivizilor, ci şi a unor întregi civilizaţii. Spre exemplu, oficial, Cultura a acceptat să scoată din serviciul activ (sau chiar să demonteze) majoritatea navelor sale de război după Războiul Idiran. Cu toate acestea, pe măsură ce romanul se desfăşoară, cititorii află un număr de informaţii interesante:

Mai întîi, că destul de multe nave de război ale Culturii au fost camuflate în cîteva locuri secrete precum Pittance (un nucleu planetar rătăcit) mai degrabă decît demontate.

Apoi, că Pittance se află pe o traiectorie care o va duce departe într-o zonă controlată de către civilizaţia extraterestră agresivă numită Afront. (Aşa încît, probabil că flota de război va fi folosită ca un element-surpriză în cazul în care Afrontul atacă Cultura.)

Apoi, că o conspiraţie a Minţilor de pe unele nave ale Culturii a decis să ajute Afrontul să preia flota de război şi să atace Cultura ca scuză pentru a face Cultura să dea o replică în forţă şi să supună Afrontul.

Şi, în cele din urmă, că nave responsabile din Circumstanţele Speciale precum Sleeper Service (care şi-a folosit Excentricitatea ca pe un camuflaj convenabil pentru a-şi dezvolta atît putere excepţională pentru motoare cît şi o uluitoare flotă de război proprie) sînt capabile să pună capăt conflictului cu pierderi minime şi să-i identifice pe membrii conspiraţiei Minţilor.

Nu e nevoie să spun că ceea ce mi s-a părut îngrijorător, dacă nu de-a dreptul înspăimîntător, a fost faptul că puterea de decizie individuală şi colectivă a personajelor umane şi extraterestre pe parcursul stadiilor acestui conflict s-a dovedit a fi nesemnificativă prin comparaţie cu puterea Minţilor.

Totuşi, oricît de vaste şi de impresionante şi de puternice ar putea fi Minţile, Iain M. Banks a imaginat în acest roman ceva dincolo de puterea lor de a controla sau chiar de a înţelege. Artefactul extraterestru este abordat cu precauţie de către reprezentanţii diferitelor civilizaţii şi facţiuni şi poreclit Excesia. “Excesie: ceva excesiv. Excesiv de agresiv, excesiv de puternic, excesiv de expansionist; în fine.” Unii încearcă s-o studieze, alţii – să comunice cu ea, alţii – s-o copleşească cu forţă brută. Spre finalul romanului, o Minte din Cultură îşi dă seama că, în fiecare caz, Excesia a reacţionat în modul în care a fost tratată.

Spre exemplu, navele Zetetic Elench provin dintr-o facţiune a Culturii care se aşteaptă să fie transformată de către civilizaţiile cu care vine în contact (mai degrabă decît să le transforme). Excesia le absoarbe pe unele dintre ele.

Afrontul este o civilizaţie agresivă. Excesia întîmpină unele nave ale Afrontului cu forţă brută masivă.

Cultura este precaută şi studiază totul înainte de a se implica (preferabil la scară mică, pe căi subtile). Excesia tratează cu precauţie primele nave din Cultură pe care le întîlneşte.

Pe de o parte, civilizaţiile şi facţiunile formulează diferite ipoteze privitoare la Excesie. Pe de altă parte, ele speculează asupra modurilor în care ar putea s-o folosească în situaţia în care ar prelua-o. Şi (destul de tipic pentru acest gen de intrigă) Excesia dispare înainte să poată cineva fie să o înţeleagă, fie să o controleze.

Ce altceva a mai rămas de spus?

Foarte mult, de fapt.

Un aspect pe care mă simt dator să îl subliniez este că Iain M. Banks este un scriitor atît de subtil încît, chiar şi într-un roman care oferă o perspectivă generoasă asupra Culturii, tot sugerează că această civilizaţie imaginară cuprinde mai multe aspecte decît ar putea să exprime cuvintele dintr-un roman (sau şase). Se fac referiri din cînd în cînd la chestiuni mai vechi precum Războiul Idiran sau implicarea Culturii în Imperiul Azad, dar nu ni se oferă nici o relatare de ansamblu nicăieri, nici o explicaţie simplă, într-un paragraf, în stilul lui Asimov, asupra acestor evenimente care să le permită cititorilor să le înţeleagă o dată pentru totdeauna. Sugestiile din subtext sînt că evenimentele acestea sînt prea vaste şi prea complexe ca să poată fi înţelese de vreo minte omenească şi că (poate) nici o entitate din Cultură nu are acces la toate datele referitoare la aceste evenimente ca să alcătuiască o asemenea viziune sintetică, simplificatoare.

În aceeaşi ordine de idei, noi aspecte ale Culturii sînt aduse în discuţie care, cumulate cu alte aspecte deja tratate în cărţi anterioare, amplifică complexitatea de ansamblu (atît vizibilă cît şi sugerată) a acestei societăţi. Spre exemplu, în “Excesia” sînt prezentate trei facţiuni ale Culturii. Una este Zetetic Elench, despre care am discutat deja. A doua este facţiunea HaiLas-oBaltă, un curent dedicat ideii că aspectele hedoniste ale Culturii sînt de preferat tuturor celorlalte. (Este de la sine înţeles că membrii acestei facţiuni nu se simt atraşi să-şi asume responsabilitatea pentru ceva, deşi unele dintre ameninţările externe cu care se confruntă Cultura din cînd în cînd creează necesitatea ca unii dinre cetăţenii acesteia să acţioneze responsabil.) Cea de-a treia o reprezintă Sublimatorii – oameni, drone şi Minţi care cred că ar trebui să depăşească existenţa fizică şi să devină asemenea civilizaţiilor Vîrstnicilor Sublimaţi. (Nucleul principal al Culturii subliniază că transcendenţa ar trebui să aibă loc pentru o întreagă civilizaţie, mai degrabă decît pe bucăţi, aşa cum se întîmplă cu Sublimatorii, dar, pe de altă parte, ce s-ar întîmpla dacă membrii acestui cult ar convinge din ce în ce mai multe entităţi să li se alăture? )

Un alt aspect care merită menţionat este că, dat fiind că seria Culturii a apărut destul de tîrziu în dezvoltarea genului ştiinţifico-fantastic, “Excesia” (ca şi unele dintre cărţile precedente ale seriei) are un nivel destul de ridicat de referiri intertextuale pe care cititorii au învăţat să le asocieze cu maturitatea genului. Excesia însăşi, spre exemplu, re-tratează o temă obişnuită a SF-ului hard, Marele Obiect Mut. Ca şi uriaşul habitat din Rendezvous cu Rama (1973) de Sir Arthur C. Clarke, Excesia vine, declanşează o criză, apoi pleacă înainte să o fi înţeles cineva complet sau să fi aflat cum să o controleze. Ca şi asteroidul din Eon (1985) de Greg Bear, Excesia deschide porţi către alte universuri.

Facţiunile din Cultură, pe de altă parte, ca şi menţionarea Roiurilor Hegemonizatoare, fac aluzie la universul plăsmuitorilor şi mecaniştilor al lui Bruce Sterling şi în mod mai specific la cea mai antologată povestire a lui, “Roiul”.

Faptul că unele civilizaţii (şi chiar diferiţi membri ai Culturii) aleg transcendenţa şi se transformă în civilizaţii de Vîrstnici Sublimaţi de asemenea reprezintă o legătură intertextuală cu Schismatrix (1985) de Bruce Sterling şi, dincolo de acel roman, cu Sfîrşitul copilăriei (1953) de Sir Arthur C. Clarke.

Nu în ultimul rind, referirea la un spaţiu matematic generat de Minţi cunoscut ca ţinutul Infinitei Fericiri (sau ţinutul lui IF) face aluzie la alte universuri generate de inteligenţe artificiale, de la Permutation City (1994) de Greg Egan la TehnoNucleul din Hyperion (1989) şi The Fall of Hyperion (1990) de Dan Simmons şi tocmai la ciberspaţiul lui William Gibson din Neuromantul (1984) şi din “Chrome” (1982).

Pe de altă parte, toate referirile intertextuale adaugă la plăcerea cititorilor şi arată că Iain M. Banks este un autor de science fiction atît de mare şi de talentat încît participă la un dialog cultural cu unii dintre scriitorii cei mai reprezentativi ai genului. “Excesia” este o adăugire valoroasă la seria Culturii, cu amestecul ei de intrigă complexă, fundal complicat, caracterizare convingătoare, suspans, umor şi intertextualitate, ca să nu menţionez suficiente focuri de artificii spectaculoase şi uimire cosmică pentru a-i satisface pe cititorii de hard SF.

Lectură plăcută!

(P.S. Importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică foarte elegantă a romanului Excession. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm.)