A. Moore & K. O’Neill – 'The League of Extraordinary Gentlemen, volume II" (2004)

În iulie 2008, importatorii mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro) au adus volumul al doilea din romanul grafic Liga domnilor extraordinari. Am cumpărat un exemplar şi am stat peste noapte ca să-l termin de citit. Îl aşteptam de ceva vreme, iar aşteptarea n-a fost în zadar.

Să vedem împreună de ce:

Acţiunea acestui volum este plasată în vara anului 1898. Primele planşe ilustrează secvenţe de pe planeta Marte, unde John Carter şi diverşi marţieni imaginaţi de Edgar Rice Burroughs şi de C.S. Lewis asistă la plecarea unor forţe de invazie extraterestre către Pămînt.

În Marea Britanie, Wilhelmina Murray şi asociaţii ei din Liga Domnilor Extraordinari asistă la evenimentele descrise în Războiul lumilor: cilindri sosiţi de pe Marte, cefalopozi inteligenţi, raza morţii, fumul negru, tripozi, alge roşii în Tamisa şi aşa mai departe. După cum vă aşteptaţi, intriga se complică. Griffin, omul invizibil, îi ajută pe invadatorii de pe Marte, în vreme ce Wilhelmina Murray şi Allan Quatermain îl caută pe un anume doctor Moreau. Finalul aduce un episod de război bacteriologic şi o explicaţie convenabilă oferită de Campion Bond publicului larg: invadatorii au pierit din cauza guturaiului.

Dacă volumul întîi al seriei cuprindea dialoguri în arabă sau în chineză, volumul al doilea ridică ştacheta şi începe cu dialoguri în marţiană. Dacă volumul întîi se încheia cu o pastişă combinată după Wells/ Haggard/ Burroughs/ Lovecraft, al doilea cuprinde o pastişă a călătoriilor extraordinare de genul celor pe care le scria Jules Verne. În numai patruzeci de pagini (frumos ilustrate de Kevin O’Neill), Alan Moore reuşeşte să inventarieze sute de locuri imaginare plasate de literatura universală pe Pămînt şi să facă aluzii literare la zeci şi zeci de personaje celebre. Nu are rost să le înşir aici pe toate (pentru simplul fapt că abia jumătate îmi erau familiare), însă efectul de ansamblu este greu de descris.

De la coliba lui Kurtz din Inima întunericului la insula lui Robinson Crusoe, de la abaţia din Numele trandafirului la cripta din Fantoma de la operă, de la insulele din Călătoriile lui Gulliver la satul Macondo din Un veac de singurătate, de la France Ville la comitatul Yoknapatawpha, de la muntele Kun Lun la biblioteca Babel, de la Insula cu elice la Castelul lui Kafka ori la cel al lui Dracula, Moore îi trimite pe membrii Ligii în lungul şi în latul geografiei ficţionale. Aluziile sînt atît de dese (de la Alice cea rătăcită în lumea oglinzilor la Jean Valjean, de la Odiseu la Conan şi Elric, de la Arthur Gordon Pym la Moş Crăciun, de la profesorul Otto Lindenbrock la Tarzan şi de la Gargantua şi Pantagruel la urşii polari din reclamele Coca-Cola) încît cititorul este copleşit. Cumva, după ce Umberto Eco demonstrase în Pendulul lui Foucault că citise „tot”, Alan Moore a răspuns provocării şi a făcut o demonstraţie de virtuozitate intertextuală şi mai elegantă pe un text de cincisprezece ori mai mic. Pentru că măiestria se dovedeşte cu mijloace puţine...

Ce ar mai fi de adăugat despre acest volum? (Cu excepţia faptului că mai conţine şi jocuri de nerezolvat, planşe cu portrete şi citate, reclame asemănătoare celor din presa de la sfîrşitul epocii victoriene şi alte biografii fictive ale scenaristului şi graficianului decît volumul precedent...) Ceva destul de alarmant: atît banda desenată cît mai ales almanahul călătoriilor extraordinare fac aluzii repetate la versiuni anterioare ale Ligii – una din secolul al şaptesprezecelea, condusă de Prospero, duce de Milano, alta din secolul al optsprezecelea, condusă de Lemuel Gulliver – precum şi la posibilitatea cooptării în Liga de la începutul secolului al douăzecilea a unor noi personaje cum ar fi Orlando, protagonistul romanului omonim al Virginiei Woolf.

Pentru că, după primele două volume din Liga domnilor extraordinari, Alan Moore şi Kevin O’Neill au pregătit o lucrare şi mai ambiţioasă în această serie, Dosarul negru. Însă despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)