J. G. Ballard - "Running Wild" (1988)

Spre deosebire de lucrări mai experimentale ale lui J.G. Ballard cum ar fi The Atrocity Exhibition (1970, ediţie revizuită 1990), Running Wild pare să fie un roman prietenos cu cititorii, aproape uşor de înţeles. Are forma unui roman poliţist, mai precis a unuia de procedură, narat la persoana întîi de doctorul Richard Greville, un personaj implicat într-o anchetă oficială referitoare la asasinate în masă şi (posibile) răpiri multiple într-o suburbie numită Pangbourne Village. Totuşi, pe măsură ce povestea se desfăşoară, cititorilor le apare senzaţia sîcîitoare că subiectul mai profund al poveştii se află în altă parte. La fel cum Greville se îndoieşte de teoriile oficiale privitoare la terorism internaţional, îşi desfăşoară propria investigaţie şi construieşte o explicaţie mai plauzibilă (şi mai neliniştitoare) a evenimentelor, cititorii sînt invitaţi în subtext să adune indicii şi să construiască o interpretare mai profundă a acestui scurt roman.

Din fericire, autorul a fost atît de amabil încît a furnizat suficiente indicii în folosul cititorilor. Pentru mine, cel mai relevant dintre ele s-a dovedit a fi o referire la Ferma animalelor (1945) de George Orwell care apare într-unul dintre ultimele capitole ale cărţii: Ca semnal, un adolescent tastează rîndurile de început din Ferma animalelor pe intranetul din Pangbourne Village, iar drept răspuns o fată tastează “Snowball”. Apoi, conform reconstituirii lui Greville, începe masacrul.

Nu am putut să nu mă întreb: De ce Ferma animalelor mai degrabă decît oricare altă referire culturală? Şi de ce “Snowball” mai degrabă decît, spre exemplu, Mollie, Benjamin, Squealer, Boxer sau Moses (ca să numim numai cîţiva)?

Apoi mi-am dat seama că nu este necesar ca satirele politice să fie deghizate în fabule cu animale. Ele pot la fel de bine să fie deghizate ca romane poliţiste sau procedurale. Şi, ca să evite acuzaţii de simplă imitaţie, Running Wild trebuia să fie structurat într-o formă diferită (sau radical opusă) predecesoarei sale.

Punctul de vedere în Ferma animalelor este extern evenimentelor, iar tonul naratorului este obiectiv. (De fapt, tonul din Ferma animalelor este un exemplu de primă mînă de claritate, obiectivitate şi reţinere.) În Running Wild, pe de altă parte, naratorul este homodiegetic şi punctul său de vedere este subiectiv. Dacă în Ferma animalelor evenimentele le sînt prezentate cititorilor în ordine cronologică, în Running Wild are loc o pendulare permanentă între evenimentele “curente” (ancheta poliţiei) şi evenimentele “anterioare” (ceea ce poliţia presupune că s-a întîmplat în suburbia pe parcursul masacrului).

Ambele intrigi se concentrează asupra unor acte de revoltă într-o comunitate mică. În Ferma animalelor, animalele se revoltă împotriva stăpînilor lor umani. În Running Wild, adolescenţii se revoltă împotriva adulţilor (părinţi, servitori, paznici).

Poate că cea mai remarcabilă diferenţă dintre cele două revolte constă în formele lor de expresie. În fabula lui Orwell, revolta este mai întîi articulată ca o doctrină formală (animalismul), apoi exprimată în discursuri grandilocvente şi în cîntece populare, iar apoi se transformă în acţiune. În scurtul roman al lui Ballard, resentimentele adolescenţilor din pătura de sus a clasei de mijloc sînt subliminale, nearticulate, iar revoltaţii au grijă să nu lase în urmă nici un fel de manifeste sau de explicaţii pentru faptele lor. Dat fiind că au crescut într-un mediu saturat de mijloacele de comunicare în masă, ei sînt cu toţii conştienţi că tăcerea şi camuflajul sînt arme mai puternice decît orice mesaj politic sau propagandistic (pe care mijloacele de comunicare în masă probabil îl vor distorsiona, oricum).

La fel de remarcabil este comportamentul diferit al revoltaţilor după succesul lor iniţial. În Ferma animalelor, animalele creează un steag, un imn, un set de legi, distribuie medalii şi decoraţii şi fac planuri de construcţii pentru un viitor mai bun. În mod semnificativ, are loc o dispută de doctrină între Snowball (care şi-ar dori să iniţieze revolte similare la fermele din vecinătate) şi Napoleon (care şi-ar dori să-şi sporească propria putere pe plan local). Dat fiind că Napoleon cîştigă, animalele de la fermă pur şi simplu ajung să lucreze din ce în ce mai mult pentru din ce în ce mai puţină mîncare, iar situaţia de ansamblu rămîne neschimbată (exploatarea nemiloasă a celor mulţi de către cei puţini).

În Running Wild, pe de altă parte, adolescenţii care au reuşit să-i extermine pe adulţi în comunitatea locală se ascund şi (pentru forţele de poliţie uluite) par să se fi făcut nevăzuţi. Nici un steag, nici un imn, nici un set de legi, nici o medalie, nici un plan de construcţii pentru un viitor mai bun. Nici vreo dispută de doctrină – dat fiind că adolescenţii plănuiesc să atace alte personae cu autoritate în viitorul apropiat. Nu este o întîmplare că cinci ani mai tîrziu, în capitolul final, are loc o tentativă de asasinat împotriva unei doamne fostă Prim-Ministru. Dat fiind că exportul de revoluţie era scopul lui Snowball în Ferma animalelor, acesta este motivul pentru care adolescenţii rebeli i-au ales numele ca parolă.

Chiar dacă doamnei baronese Margaret Thatcher nu i se spune pe nume în romanul lui Ballard (la fel cum lui Iosif Stalin nu i se spusese pe nume în Ferma animalelor), treptat doctorului Greville îi devine clar că revolta adolescenţilor este anti-consumistă, anti-yuppie, anti-neoconservatoare. Pentru cititori, devine la fel de clar că satira aceasta politică este anti-Thatcher, o critică implicită a comunităţilor suburbane strălucitoare şi fericite în care navetişti yuppie pot să-şi tundă peluzele, să-şi practice substitutele de religie bazate pe dietă, fitness şi dezvoltare personală, să-şi crească copiii şi să pretindă că restul lumii nu există.

Faptul că J. G. Ballard a publicat o satiră anti-Thatcher în 1988 (cînd doamna Thatcher era încă la putere) a fost un act de curaj similar cu publicarea de către George Orwell a unei satire anti-Stalin în 1945 (cînd Marea Britanie era încă aliată cu Uniunea Sovietică în efortul de a înfrînge Axa). Dar, spre deosebire de Ferma animalelor, în care apar o egalitate de drept între animale şi un final închis, amar, fără speranţă, Running Wild face aluzii la o egalitate de fapt între adolescenţii rebeli şi are un final deschis, optimist. Nu avem de unde să ştim unde vor ataca următoarea dată aceşti luptători pentru libertate în campania lor de gherilă împotriva adulţilor, nici cine va decide să li se alăture.

Şi nici măcar acea nenumită doamnă fostă Prim-Ministru nu e chiar în siguranţă în ceea ce-i priveşte…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)