T.H. White – "The Sword in the Stone" (1939)

Acesta este primul roman dintr-o tetralogie dedicată regelui Arthur şi cavalerilor Mesei Rotunde intitulată The Once and Future King şi publicată cu ani în urmă în ţara noastră sub titlul Arthur, regele Camelotului. Romanul urmăreşte educarea micului Arthur printre personaje amuzante, precum regele Pellinore, sau cam anacronice, precum Robin Hood (numit în roman Robin Wood), pînă cînd devine regele Angliei.

Dat fiind că Sabia din stîncă este o carte care iniţial se adresa copiilor de la mijlocul secolului al douăzecilea, combină o naraţiune vioaie cu incidente amuzante şi cu o cantitate destul de mare de informaţii utile la educarea tinerilor cititori.

Cel mai memorabil şi fermecător element din intriga romanului este că Merlyn îl educă pe tînărul Arthur (numit „the Wart” pe tot parcursul cărţii) transformîndu-l în diverse creaturi şi lăsîndu-l să interacţioneze cu peşti, păsări, insecte şi mamifere. Protagonistul nu învaţă numai despre înot cînd Merlyn îl transformă în biban, spre exemplu, ci şi despre ecosistemul din şanţul de apărare al castelului şi cum să se ferească de a fi mîncat de către peştii răpitori.

Avînd în vedere că romanul a fost publicat în 1939 (mai degrabă decît, să zicem, în 1959), una dintre transformări îl duce pe micul Arthur la un muşuroi de furnici al cărui locuitori sînt creaturi agresive, spălate la creier cu propagandă radiofonică, care formează o societate totalitară. Referirile la Al Treilea Reich al lui Adolf Hitler abundă, de la formule de salut („Slavă, Barbarus!”) la execuţii sumare şi de la lozinci la propaganda referitoare la „spaţiul vital”. (Un element de satiră ar putea fi şi faptul că lozinca nazistă „Tot ceea ce nu este obligatoriu este interzis” apare aici în formă inversată.)

După alte transformări care îl fac pe Arthur să traverseze Marea Nordului cu gîşte sălbatice, el tot mai tînjeşte după fapte vitejeşti pe cîmpul de luptă, iar un bursuc înţelept îl întreabă: „Care ţi-au plăcut mai mult, furnicile sau gîştele sălbatice?”

Pe de altă parte, numeroase episoade din carte ilustrează modul în care societatea feudală funcţiona. Sir Ector şi ţăranii din satul lui lucrează pămîntul, vînează mistreţi, sărbătoresc Crăciunul. Aspecte tehnice privitoare la turniruri, tirul cu arcul, ceremonii de înnobilare, vînătoarea cu şoimi şi cu ogari se acumulează de la un capitol la altul, iar cititorul descoperă spre finalul romanului că a fost educat, nu numai distrat. Pînă şi vocabularul i se îmbogăţeşte considerabil cu termeni din diferite zone ale vieţii medievale.

În ceea ce priveşte (re-)crearea unei societăţi funcţionale, Sabia din stîncă este la ani lumină înaintea Cronicilor Narniei, spre exemplu. Din nefericire, romanul a fost transformat într-un film de animaţie superficial şi cea mai mare parte a informaţiilor (ca şi cea mai mare parte a intrigii şi a încărcăturii umoristice) s-a pierdut pe traseu. Pentru cei care vor să se bucure pe deplin de Sabia din stîncă nu există înlocuitor al lecturii cărţii.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)