Iain M. Banks – "The State of the Art" (1989)

N-am să mă plictisesc niciodată să remarc cum cărţile par să se schimbe pur şi simplu pentru că cititorii se schimbă (iar percepţiile lor se schimbă odată cu ei). Un exemplu în acest sens este volumul de nuvele The State of the Art al lui Iain M. Banks.

Prima dată cînd am încercat să-l citesc a fost în 1990, pe vremea cînd vizitam frecvent biblioteca de la Consiliul Britanic din Bucureşti. Era prima carte de Iain M. Banks pe care încercam s-o citesc, n-aveam nici cea mai vagă idee cine sau ce era Cultura şi, după ce am parcurs cîteva dintre povestiri (“Un dar de la Cultură”, “Apendice ciudat”), pur şi simplu am renunţat la volum şi l-am înapoiat la bibliotecă.

Şaisprezece ani mai tîrziu, după ce citisem amplul eseu al lui Iain M. Banks “Cîteva însemnări despre Cultură” (disponibil la adresa: http://www.cs.bris.ac.uk/~stefan/culture.html) şi primele două romane din serie (Consider Phlebas şi The Player of Games), am parcurs The State of the Art în douăsprezece ore.

Şi ce se mai schimbase cartea aceea!

Schiţa de început este “Drumul ţestelor”, care ar putea fi încadrată ca science-fantasy. Următoarea, “Un dar de la Cultură”, tratează despre un personaj feminin care, după ce a făcut operaţie de schimbare de sex, a decis să se mute într-o lume mai barbară şi descoperă că este discriminată pentru homosexualitate (faptul că trăieşte înctr-un corp de bărbat nu schimbă preferinţele pentru bărbaţi ale lui Wrobik Sennkil), iar apoi prinsă într-o conspiraţie. După cum cititorii au învăţat să se aştepte de la literatura lui Iain M. Banks, conspiraţia se dovedeşte a avea cîteva niveluri. De asemenea, “Un dar de la Cultură” este un text remarcabil pentru proiectarea armelor (un pistol cu energie inteligent creat de Cultură care nu poate fi folosit decît de către o persoană anume) şi pentru o memorabilă propoziţie de început: “Banii sînt un semn de sărăcie.”

“Apendice ciudat” aparţine genului de schiţă care a atins celebritatea în Epoca de Aur a literaturii ştiinţifico-fantastice mulţumită unor autori precum Isaac Asimov, Robert A. Heinlein şi Frederic Brown. Extrapolează, pe baza întrebării “Ce-ar fi dacă…?”, de la o situaţie destul de răspîndită. În acest caz, Iain M. Banks foloseşte jocul pe care copiii îl joacă cu petale de margarete: “Mă iubeşte… nu mă iubeşte…” Şi ce-ar fi dacă (se întreabă autorul scoţian) o creatură vegetală îndrăgostită de pe altă planetă ar juca jocul acesta cu un astronaut eşuat?

“Descendent” este o povestire despre un alt astronaut care, rănit şi prins într-un costum spaţial avariat creat în Cultură, trebuie să meargă pe jos sute de kilometri pe suprafaţa unei planete pustii pînă la baza cea mai apropiată. Întrucît costumul este inteligent, deteriorarea fizică şi mentală treptată a bărbatului îl afectează pînă într-atît încît cititorului îi vine greu să-şi dea seama cine spune ce în dialogurile din ce în ce mai incoerente.

“Curăţenie” este un alt omagiu la adresa literaturii ştiinţifico-fantastice din Epoca de Aur. De această dată, Iain M. Banks ne oferă o variaţiune pe tema artefactului extraterestru de neînţeles care dă la iveală incompetenţa autorităţilor politice şi militare. Incapacitatea Culturii de a se debarasa de produse uşor defectuoase şi obsesia tipică mentalităţii din Războiul Rece a generalilor americani de a ataca Rusia cu bombe cu hidrogen fără a primi riposta se combină într-o catastrofă neaşteptată.

“Piesă” nu este (tehnic vorbind) literatură ştiinţifico-fantastică, ci mai degrabă realism magic. Aparent, este o scrisoare a unui ateu care îşi aminteşte evenimente precum discutarea teoriei Big Bang contra creaţionismului biblic cu un bătrîn în autobuz, sau Versetele satanice ale lui Salman Rushdie contra Coranului cu un tînăr student musulman. Totuşi, scrisoarea se dovedeşte a fi o rămăşiţă recuperată de la locul unui accident aviatic, iar cititorii ajung să se întrebe dacă subtextul nu indică un univers guvernat de Dumnezeu în care fiecărui individ i se dă o şansă de mîntuire. Pe de altă parte, faptul că Iain M. Banks este un ateu auto-declarat îi adaugă încă un nivel de ironie textului.

“Nivelul tehnologiei” acoperă jumătate dintre paginile volumului şi este de departe povestea cea mai complexă şi mai captivantă. Este o nuvelă memorabilă pentru că examinează Pămîntul în 1977 din perspectiva Culturii. Pentru ei, pămîntenii sînt nişte iresponsabili incorigibili.

Pe scurt, la o sută de ani după evenimentele din intriga nuvelei, o femeie din Cultură, Diziet Sma, relatează cum Unitatea de Contact General Arbitrary a studiat Pămîntul cu sateliţi, drone şi chiar cu agenţi umani trimişi la suprafaţă. Unul dintre ei, Dervley Linter, decide să rămînă pe Pămînt şi să trăiască precum băştinaşii. Diziet îl vizitează la Paris, apoi în Oslo, în cele din urmă la New York, şi încearcă să-l convingă să renunţe la idee.

Între timp, la bordul navei Arbitrary, au loc dezbateri aprinse dacă oamenii de pe Pămînt ar trebui contactaţi, împiedicaţi să se distrugă unii pe alţii cu arme nucleare, lăsaţi de capul lor sau pur şi simplu exterminaţi cu o mică gaură neagră.

Într-o alee dosnică din New York, Dervley Linter este ucis sub ochii lui Diziet. Mai tîrziu, Minţile de la bordul navelor Culturii din vecinătate decid că pămîntenii nu ar trebui contactaţi. Nava Arbitrary îşi adună agenţii şi dispozitivele şi pleacă. Diziet scrie povestea, iar drona care traduce textul, Skaffen-Amtiskaw, adaugă titluri pentru secţiuni (toate fiind nume de Unităţi pentru Contact General), note de subsol şi o postfaţă proprie.

“Nivelul tehnologiei” echilibrează minunat nişte comentarii amare asupra modului în care oamenii abuzează de ecosistem şi risipesc resursele materiale cu unele referinţe amuzante la cultura populară. Personajele din Cultură sînt fascinate nu numai de religiile şi lucrările literare ale pămîntenilor, ci şi de pelicule cinematografice precum Întîlniri de gradul trei. Un personaj, Li, se costumează precum căpitanul Kirk şi, cînd ţine un discurs într-o seară, merge încă şi mai departe:

“În mîna dreaptă ţinea o sabie de lumină din Războiul stelelor. Fireşte, nava îi făcuse una adevărată.”

În acelaşi spirit, Mintea navei face o farsă:

“Tot cît fusesem plecată, nava trimisese o cerere pe o carte poştală la Serviciul Mondial de la BBC cerînd ‘“Ciudăţenia spaţială” a domnului David Bowie pentru nava de nădejde Arbitrary şi toţi cei care navighează la bordul ei.’ (Asta de la o maşinărie care putea inunda întregul spectru electro-magnetic al Pămîntului cu indiferent ce naiba ar fi vrut de undeva de dincolo de Betelgeuse.) Melodia cerută nu fusese difuzată. Nava credea că situaţia asta era absolut comică.”

Astfel de episoade amuzante contrabalansează elemente precum vizita lui Diziet Sma la Memorialul Deportării din Paris, clădirile bîntuite, pe jumătate pustii, mutilate din Berlinul afectat de Războiul Rece sau sărăcia şi degradarea celor fără adăpost de pe străzile din Manhattan. Şi, dincolo de referirile culturale şi de descrierile realiste, Iain M. Banks subliniază un aspect esenţial: Dacă noi, oamenii de pe Pămînt, nu ne rezolvăm propriile probleme, nimeni nu le va rezolva pentru noi.

Textul final, “Scrijelire”, nu este o povestire propriu-zisă, ci mai degrabă un colaj de fragmente textuale similar cu cele din secţiunile “Jurnal de actualităţi” din trilogia S.U.A. de John Dos Passos. Pretinde că tratează despre prezentul şi viitorul lui Homo sapiens sub forma conţinutului unui album contemporan de muzică pop. Ca o critică implicită a spălării la creier la care ne supune industria muzicii pop, Iain M. Banks sacrifică semnificaţia de dragul ritmului şi aliteraţiei, repetă platitudini pînă cînd acestea nu mai au nici un sens şi expune obsesia culturii contemporane occidentale pentru materialism şi satisfacţii imediate.

Şi, dat fiind că agenta Culturii Diziet Sma şi drona Skaffen-Amtiskaw se dovediseră a fi personaje atît de interesante, Iain M. Banks le-a implicat într-o altă intrigă în următarea lui carte, Use of Weapons (1990).

Dar asta e altă poveste.

(P.S. Importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică elegantă a volumului The State of the Art. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)