vineri, 29 august 2008

Iain M. Banks – "Inversions" (1998)

Înainte să citesc Inversions (“Inversiuni”), eram convins că s-ar putea trece prin seria Culturii în oricare ordine, dat fiind că autorul avusese grijă să construiască o intrigă diferită pentru fiecare, cu un set diferit de personaje într-un decor diferit, pe de o parte ca să sugereze cît de vastă şi de complexă este Cultura, iar pe de altă parte ca să-i scutească pe cititorii proaspeţi de frustrarea că nu citiseră cărţile precedente. Lectura la întîmplare ar putea să dea roade începînd cu oricare carte din serie.

Dar nu cu “Inversiuni”.

Să vedem de ce:

Intriga este plasată pe o planetă ai cărei locuitori trec prin ceea ce noi am numi “Renaştere” sau “Epoca Modernă timpurie”. Pe scurt, tocmai au început să experimenteze cu armele de foc, iar cîteva decenii mai devreme un Galileo Galilei local numit Naharajast a îndreptat un telescop experimental către cer nu numai ca să schimbe viziunea despre Univers a oamenilor, ci şi exact la timp ca să prevadă sosirea catastrofală a unor meteori mari.

În consecinţă, un vechi imperiu s-a destrămat, regate mai mici au apărut, iar o personalitate istorică ce seamănă mult cu Oliver Cromwell, George Washington sau Napoleon Bonaparte a cîştigat un număr considerabil de bătălii, a pus să fie executat un rege şi a instituit un protectorat mai democratic asupra unora dintre aceste regate. Cu toate acestea, noua ordine are un număr de inamici interni şi externi.

Povestea urmează două fire narative, fiecare dintre ele concentrat asupra unuia dintre personajele principale. Capitolele cu numere fără soţ tratează despre doctoriţă, în vreme ce acelea cu numere cu soţ sînt despre garda de corp.

Punctele de vedere sînt folosite într-un mod interesant. Prologul şi epilogul pun cele două poveşti în perspectivă, dat fiind că unul dintre naratori le-a adăugat la multe decenii după desfăşurarea principalelor evenimente. Capitolele despre doctoriţă sînt relatate de o versiune mult mai tînără a aceluiaşi narrator, în vreme ce acelea despre garda de corp sînt relatate de către un narrator a cărui identitate cititorii ar trebui să o ghicească pe măsură ce se desfăşoară povestea.

O problemă a naraţiunilor la persoana întîi este motivul pentru care un personaj ar spune povestea. Iain M. Banks rezolvă această problemă într-un mod foarte convingător pe firul narativ al doctoriţei. În acest caz, naratorul-martor este un adolescent, Oelph, un ucenic al doctoriţei Vossil (medicul personal al regelui Quience din Haspidus), care trebuie să o spioneze şi să raporteze toate activităţile ei altui personaj a cărui identitate nu este dezvăluită decît la finalul cărţii.

Pe firul narativ al gărzii de corp, din păcate, punctul de vedere nu este utilizat într-un mod la fel de convingător. Oelph pretinde că a editat manuscrisul altcuiva, însă capitolele despre garda de corp sînt narate dintr-un punct de vedere omniscient selectiv concentrat asupra lui DeWar, garda de corp a generalului UrLeyn, Protector al Protectoratului Tassasen. La finalul romanului, Oelph dezvăluie identitatea naratorului de pe acest fir, însă tehnica narativă rafinată nu se potriveşte cu stadiul de dezvoltare culturală al acestei lumi imaginare.

Ceea ce reiese treptat din cele două poveşti este că doctoriţa Vossil este o agentă a secţiei de Circumstanţe Speciale a Culturii, în vreme ce DeWar este un cetăţean al Culturii care a ales să părăsească societatea aceea şi să trăiască pe cont propriu într-o lume barbară – cu alte cuvinte, “a devenit localnic”. Cunoştinţele neobişnuite de medicină ale lui Vossil (în Haspidus, doctorii sînt incompetenţi, iar doctoriţele nu există), ca şi atitudinea ei emancipată, povestirile lui DeWar despre ţinutul Lavishia şi locuitorii acestuia, unele incidente inexplicabile şi accesul lui Vossil la informaţii exprimate în conversaţii care se credeau a fi secrete se combină pentru a-l conduce pe cititor la înţelegerea faptului pe care Oelph şi ceilalţi locuitori ai lumii sale sînt incapabili să îl conceapă: anume, că atît doctoriţa cît şi garda de corp vin dintr-o altă lume.

Dacă Oelph nu poate să îşi dea singur seama de asta, există alte lucruri pe care le înţelege. Există planuri de răzbunare care se duc la îndeplinire, binefăcători secreţi sau vinovaţi pentru crime de demult a căror identitate este în cele din urmă dezvăluită, metode ingenioase de a face rău care sînt date la iveală şi cîteva pasiuni fără răspuns demne de o tragedie elisabetană.

Tot în buna tradiţie a cărţilor Culturii, pe traseu apar unele referinţe intertextuale. Cea mai evidentă este amplasarea intrigii – o planetă care orbitează în jurul a doi sori, Seigen şi Xamis. Cititorii probabil îşi vor aminti de o altă planetă, mai celebră, care orbitează doi sori – Helliconia lui Brian Aldiss.

Fundalul renascentist de regate în conflict, baroni rebeli şi confruntări la graniţe, ca şi tema unui vizitator izolat dintr-o civilizaţie de pe altă lume a cărui origine băştinaşii se străduiesc să o descopere sînt conectate mai precis cu Helliconia Summer (1983).

Pe de altă parte, punctul de vedere al lui Oelph şi situaţia lui (un ucenic orfan care se îndrăgosteşte de o femeie mai vîrstnică, superioară din punct de vedere social, conştient fiind că sentimentele lui sînt sortite să nu fie niciodată reciproce) reflectă într-o oarecare măsură povestea ucenicului torţionar Severian şi iubirea lui nefericită pentru castelana Thecla din tetralogia lui Gene Wolfe The Book of the New Sun (1980-1983).

Nu în ultimul rind, în capitolul al şaptelea doctoriţa Vossil menţionează un episod în care ambii sori erau ascunşi sub orizont, lunile lipseau de pe cer (sau avea loc o eclipsă, în cazul uneia dintre ele), iar oamenii de pe acea lume au avut ocazia extrem de rară să vadă că ceea ce luaseră drept mit era de fapt realitate: se află stele pe cer. O conexiune intertextuală de două paragrafe cu una dintre cele mai populare nuvele ale lui Isaac Asimov, “Căderea nopţii” (1941) – ceva neaşteptat (şi încîntător).

După ce au parcurs şi ultima pagină a romanului “Inversiuni”, cititorii sînt lăsaţi să se întrebe. Există foarte puţine indicii referitoare la planurile pe termen lung ale Culturii pentru această lume înapoiată. Cum (şi dacă) oamenii aceştia se vor integra într-o civilizaţie mai mare ce călătoreşte în spaţiu este un mister. Şi, în ceea ce îi priveşte pe cititorii de hard SF, “Inversiuni” duce o lipsă total atipică de tehnologii avansate sau de evenimente spectaculoase. Eu, unul, cred că un cititor obişnuit care ar parcurge acest roman fără cunoştinţe de fundal adecvate atît despre seria Culturii cît şi despre genul ştiinţifico-fantastic în general ar fi condamnat să aibă la fel de puţină înţelegere şi apreciere a “Inversiunilor” ca şi Oelph. E un roman bun în multe privinţe, însă nu poate fi apreciat decît de către un public restrîns.

(P.S. Importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, au în oferta lor o ediţie britanică elegantă a romanului Inversions. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

Niciun comentariu: