Mihail Grămescu (antologator), "Balaurul şi mioriţa" (2011)

Pe 16 aprilie 2011, în cadrul tîrgului de carte Bookland organizat la AFI Palace, am participat la lansarea antologiei de proză fantastică Balaurul şi mioriţa (Eagle Publishing House, Bucureşti, 2011). De parcurs, am parcurs-o în aproape două luni. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

În loc de "Cuvînt înainte" (sau de "Prefaţă", dacă preferaţi), antologatorul a introdus un fragment din teza de doctorat a doamnei Linda Maria Baros. Dacă fragmentul îi informează pe cititori despre basme în general, cu siguranţă că nu se referă în mod specific la nici unul dintre textele incluse în antologie.

Următorul text îi aparţine Simonei Şerbănescu şi este un eseu - "Despre un drum cu sens unic". Cum nu este nici un text de ficţiune, nici unul fantastic, mă întreb pe ce criterii l-a selectat antologatorul pentru publicarea în acest volum.

"Castanul" de Simona Şerbănescu este un text de ficţiune cu elemente fantastice, iar "Casa Ceaiului", de aceeaşi autoare, îmbină exotismul şi fantasticul. Cum "Casa Ceaiului" este un fragment de roman, probabil că vom vedea şi lucrarea de ansamblu publicată într-un viitor apropiat.

"Visul" de Catia Maxim este o schiţă lirică, mai degrabă onirică decît fantastică.

"Mioriţa" de Emil Lungeanu este subintitulată "farsă academică" şi pare să ţină de dramaturgia realistă, nu de proza fantastică.

"Noi, zeii..." de Dănuţ Ungureanu combină miturile greceşti şi realitatea românească, dar suferă de o oarecare inconsistenţă a intrigii.

"Scrisori către alter-ego sau Despre mecanica Visului" de Cristina Manta reprezintă o serie de fragmente onirice, cu lirism, fără intrigă coerentă şi fără prea mare legătură cu fantasticul.

"Consolarea" de Balin Feri concurează cu "Casa Ceaiului" pentru titlul de a doua cea mai bună proză din antologie. "Casa Ceaiului" este mai îngrijită stilistic, în schimb "Consolarea" este mai închegată în privinţa intrigii şi mai apropiată de filonul fantastic.

"Vorbind cu Dumnezeu" de Cora-Eliana Teodoru, pe de altă parte, pare genul de lucrare care se citeşte într-un cenaclu literar de liceu.

"Amintiri din armata populară" de Boris Marian, deşi ceva mai îngrijită decît schiţa precedentă, suferă de banalitate şi nu are nici urmă de legătură cu fantasticul. "Amintirile unui nostalgic", de acelaşi autor, continuă această linie autobiografică. Poate că, într-un alt context, aceste două proze realiste ar fi avut un alt impact asupra cititorilor, însă mă întreb pe ce criterii le-a inclus antologatorul într-un volum de proză fantastică.

Tot Boris Marian semnează "Anna Karenina şi... tăcerea intelectualilor" (un fel de eseu) şi "Nu sunt cîntăreţul sfârşitului" (un poem în proză cu elemente filosofice). Ca şi în cazul prozelor precedente ale acestui autor, elementul fantastic lipseşte.

"Poveşti din Drăgăneşti" de Ana-Maria Ionescu este o schiţă destul de incoerentă, dar cu unele elemente fantastice.

"Însângerată, luna" de Oliviu Crâznic, în schimb, este net superioară stilistic şi foarte bine încadrată în tema antologiei, iar autorul a reuşit cu brio să construiască atît o atmosferă memorabilă cît şi o intrigă coerentă. După părerea mea, aceasta este cea mai bună proză fantastică din volum.

"Povestirile unui gropar singuratic" de Laura Răceanu este o schiţă fantastică onorabilă - în multe privinţe se situează deasupra mediei calitative a antologiei. Dacă "Însângerată, luna" pare să aibă unele influenţe stilistice dinspre opera lui Edgar Allan Poe (şi tematice dinspre "La belle dame sans merci" de John Keats), proza Laurei Răceanu aminteşte întrucîtva de "Stafia familiei Canterville" a lui Oscar Wilde.

"Pe cai" de Marilena Adam, deşi oarecum fantastică, suferă de incoerenţa intrigii.

"Curtenii" de Mihail Grămescu este o schiţă onorabilă, însă probabil scrisă în cu totul alt deceniu (mileniu?), poate într-o Epocă de tristă amintire în care circula bancul cu "Mai e state?"

"Şoricica", de acelaşi autor, se frînge din păcate pe parcurs, schimbînd abrupt punctul de vedere şi registrul stilistic şi lăsînd în aer intriga dezvoltată în prima parte.

Tot Mihail Grămescu semnează şi "Specificul naţional", un fel de eseu care derapează în prolixitate şi care nu duce la nici o concluzie. Ce legătură are acest text de non-ficţiune cu proza fantastică, numai antologatorul ştie...

"Amnezie" de Raluca Băceanu suferă de sindromul paginii albe, destul de răspîndit şi despre care am mai scris aici. "Vis", de aceeaşi autoare, este o schiţă fantastică bazată pe o premisă banală.

Elena Staicu ne oferă "Firicel tămăduitor", "Mângâierea clipei", "Minunile de lângă noi" şi "Rochiţe albe-n vânt", patru schiţe despre Sânziene, toate patru cam banale şi repetitive. Ultima combină pasaje dramatice, ca într-o scenetă, şi pasaje narative, ca într-o schiţă, într-un mod nu tocmai inspirat.

Teodora Creţu semnează trei proze ultrascurte: "Buchet de mireasă", "Fluture" şi "Avem nevoie". Toate trei sînt telegrafice, oarecum lirice, banale şi fără legătură cu fantasticul - genul de poeme în proză pe care le citesc domnişoarele în cenaclurile de liceu.

"Trăiesc. Iubesc. Mor" de Ramona Filip are un dram de fantastic, însă nu dezvoltă suficient de convingător nici intriga, nici personajele, nici fundalul. "Constructor de stele", de aceeaşi autoare, deşi se situează mai aproape de literatura realistă, e ceva mai bine realizată în privinţa personajelor şi a intrigii şi reprezintă o încheiere rezonabilă pentru această antologie.

Ce ar fi de adăugat? Destul de multe, probabil.

Exemplarele tipărite sînt cartonate. Hîrtia din interior e mediocră. Tehnoredactarea e destul de bună (dar nu e nevoie să mă credeţi pe cuvînt, întrucît nu sînt expert în acest domeniu).

Redactarea literară, în schimb, este slabă, aşa cum atestă erorile de punctuaţie (destule virgule între subiect şi predicat), de ortografie ("aşează" în loc de "aşază", ca să dau numai un exemplu), de morfologie şi de sintaxă. Poate că de vină pentru carenţele de redactare o fi chiar redactorul literar care... lipseşte de pe pagina tehnică. Mai precis, nimeni nu pare să fi fost desemnat "redactor literar", "lector" sau "corector".

Două consecinţe ilare ale acestei abordări creative a redactării literare puteţi citi mai jos:

"Aveam o întreagă oaste, armuri orbitoare în lumina albă, săbii scoase din teacă, emiţând urlete de durere." (p. 70). Din propoziţia asta înţeleg că săbiile emiteau urlete.

Respectiv:

"Balconul arhitectului nu suferise nicio modificare în cei opt ani de când se mutase acolo, deşi îşi spunea periodic că ar trebui să înlocuiască balustrada ruginită şi să se ocupe de tencuiala căzută şi de igrasie." (p. 185) Din fraza asta înţeleg că balconul "se mutase", "îşi spunea", "ar trebui să înlocuiască" şi ar trebui "să se ocupe".

Concluziile ar fi după cum urmează:

Într-o antologie de proză fantastică nu au ce căuta eseurile, proza realistă, memoriile sau scenetele dramatice. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Într-o antologie e de dorit să apară o prefaţă care să prezinte tema, participanţii, lucrările antologate şi care eventual să îi incite pe cititori să continue lectura. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Într-o antologie e de preferat ca fiecare prezentare de autor să conţină şi cîteva cuvinte bine alese despre proza care urmează. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Un volum oferit contra cost nu trebuie să-i silească pe cititori să îşi aducă de acasă cunoştinţele de ortografie, de punctuaţie, de morfologie şi de sintaxă pentru a suplini absenţa redactorului literar, a lectorului şi a corectorului. (Asta în cazul în care editorul ştie ce face.)

Eu, unul, sînt foarte mulţumit pentru faptul că am primit cadou un exemplar din această antologie. Probabil că, dacă aş fi achiziţionat-o contra cost, nu mi-aş fi iertat niciodată o asemenea cheltuială nejustificată. Pentru că viaţa e prea scurtă ca să irosim timpul şi banii...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Severian s-a întors!

Astăzi, duminică, 29 mai 2011, la Romexpo, în cadrul tîrgului internaţional de carte Bookfest, Grupul Editorial Corint lansează volumul al patrulea din seria Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe, intitulat Citadela autocratului. Traducerea îi aparţine doamnei Irina Horea. Vor prezenta Cristina şi Ştefan Ghidoveanu, Michael Haulică şi subsemnatul. O recenzie a acestui roman puteţi parcurge aici. Volumul poate fi comanda şi online aici. Vă aştept cu plăcere la lansare.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Martin H. Greenberg, "Sfîrşitul lumii" (2011)

În primăvara anului 2011, prin amabilitatea domnului editor Horia Nicola Ursu, am fost redactorul literar al antologiei Sfîrşitul lumii - Povestiri despre Apocalipsă, realizată de Martin H. Greenberg şi Robert Silverberg. Parcurgerea textelor din această antologie m-a costat destule zile (ba chiar şi nopţi nedormite), dar Sfîrşitul lumii a meritat strădania. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Antologia conţine o introducere de Robert Silverberg din care aflăm, pe scurt, despre tratarea acestei teme în literatura mondială, începînd chiar cu cel mai vechi text cunoscut, Epopeea lui Ghilgameş, şi despre textele antologate.

Prima secţiune din volum se intitulează "Tunet sau scîncet?" şi include schiţele "Zumzetul" de Rick Hautala, "Salvador" de Lucius Shepard şi "Îi putem lichida pe toţi pentru dumneavoastră" de Neil Gaiman, precum şi povestirea "Marele fulger" de Norman Spinrad. Dacă "Salvador" revizitează în cheie realist-magică zonele central-americane atît de dragi lui Lucius Shepard, iar "Marele fulger" tratează sfîrşitul lumii din perspectiva experimentală a Noului Val din ficţiunea speculativă, "Îi putem lichida pe toţi pentru dumneavoastră" este o farsă care musteşte de umor negru.

A doua secţiune se intitulează "Ultimul om" şi reuneşte schiţele "Locuitorul de sub pămînt" de William F. Nolan şi "Lucifer" de Roger Zelazny şi povestirea "Ultimul om" de Lester Del Rey. "Locuitorul de sub pămînt" imaginează sfîrşitul civilizaţiei umane ca un genocid... selectiv, "Ultimul om" pune specia noastră într-o perspectivă evoluţionistă, iar "Lucifer" e un bun prilej de meditaţie pe marginea a ceea ce înseamnă civilizaţia.

Cea de-a treia secţiune este intitulată "Viaţa după sfîrşit". Conţine nuvela "Spre golful furtunos" de Gregory Benford, povestirile "Sărbătoarea Sfintei Janis" de Michael Swanwick şi "Recuperare" de Orson Scott Card, precum şi schiţele "Roata" de John Wyndham, "Jody după război" de Edward Bryant şi "Proştii ca mine" de Nancy Kress. Dintre acestea, "Roata" şi "Proştii ca mine" sînt de mare efect - şi destul de strîns înrudite tematic - iar "Sărbătoarea Sfintei Janis" pare mai de actualitate acum, cînd se profilează o criză mondială a ţiţeiului, decît era în 1980, cînd a fost publicată prima oară. "Spre golful furtunos" însă este textul care mi-a plăcut cel mai mult din antologie, poate şi pentru că este dintre cele mai dezvoltate în privinţa intrigii şi a caracterizării personajelor.

Scţiunea a patra poartă titlul "Viitoruri sumbre, îndepărtate" şi conţine schiţele "Magazinul de lumi" de Robert Sheckley, "Dacă am să te uit vreodată, Pămînt" de Arthur C. Clarke şi "După un timp" de John Helfers, precum şi povestirea "Întunecate, întunecate erau tunelurile" de George R. R. Martin. "Magazinul de lumi" este cu adevărat antologică, iar "După un timp" probabil vă va rămîne în memorie multă vreme după ce o veţi citi. Povestirea lui George R. R. Martin, în schimb, este cu adevărat terifiantă.

Cea de-a cincea secţiune (şi ultima) se intitulează "Martori la sfîrşitul lumii". Conţine povestirea "Cînd ne-am dus să vedem sfîrşitul lumii" de Robert Silverberg şi nuvela "Călătorie spre veşnicie" de Poul Anderson. Cea dintîi tratează în cheie satirică traiul suburban conformist din a doua jumătate a secolului al douăzecilea. Cea din urmă este grandioasă, asemănătoare ca amplitudine şi viziune cu Tau Zero de acelaşi autor - genul de text pe care veţi dori să îl recitiţi o dată la cîţiva ani. Fie şi numai pentru "Călătorie spre veşnicie", antologia Sfărşitul lumii merită achiziţionată cu prisosinţă.

Pe ansamblu, antologia Sfîrşitul lumii mi-a lăsat o impresie foarte plăcută pentru calitatea literară a textelor pe care le reuneşte. Dintre persoanele care au participat la traducerea antologiei, ţin să remarc contribuţia doamnelor Ana-Veronica Mircea şi Roxana Brînceanu. Iar pe dumneavoastră vă invit astăzi, 28 mai 2011, la Romexpo, la tîrgul internaţional de carte Bookfest, unde, la standul Millennium Books, la ora 14.15, va avea loc lansarea oficială a acestei antologii. Vă aştept cu plăcere.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Ieri, 23 mai 2011, după mult timp, am avut plăcerea să îl reîntîlnesc pe vechiul meu prieten şi coleg de cenaclu Bogdan Tudor Bucheru. Cu această ocazie mi-a prezentat-o şi pe soţia lui, Kelly, şi am discutat despre posibilitatea unor noi colaborări în domeniul literar. Şi tot cu această ocazie...

Mai ţineţi minte cum era dimineaţa de Crăciun cîndva, demult, plină de aşteptare şi de bucurie? Ieri, mulţumită lui Bogdan, am avut o duzină de Crăciunuri la pachet într-o după-amiază de primăvară. Pentru că Bogdan mi-a adus un set de cărţi una şi una.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am primit cadou - pentru că probabil le veţi vedea recenzate pe rînd la Ţesătorul.

În ediţie de buzunar, am primit This Is Not a Game de Walter Jon Williams (cel care a scris Hardwired, între altele), Extraordinary Engines (o antologie steampunk de Nick Gevers), The Terminal State de Jeff Somers (al patrulea roman din seria cu Avery Cates, începută cu The Electric Church) şi Steampunk'd (o altă antologie steampunk alcătuită de Jean Rabe şi Martin H. Greenberg).

În ediţii cu format mai mare am primit Pump Six and Other Stories de Paolo Bacigalupi, Deep State de Walter Jon Williams, Zendegi de Greg Egan, Steampunk II: Steampunk Reloaded (o antologie superbă alcătuită de Ann şi Jeff VanderMeer) şi The League of Extraordinary Gentlemen: Century 1910 de Alan Moore şi Kevin O'Neill.

În ciuda neplăcerilor legate de transportul aerian pe distanţă lungă, Bogdan mi-a adus şi cîteva volume cartonate: Zero History de William Gibson (pe care am recenzat-o aici), Ship Breaker de Paolo Bacigalupi, Metatropolis (un volum cu nuvele interconectate scrise de diverşi autori şi coordonat de John Scalzi) şi o antologie absolut magnifică, Songs of the Dying Earth, realizată de George R. R. Martin şi Gardner Dozois, cu colaborarea unor scriitori de primă mînă, în onoarea lui Jack Vance şi a seriei sale de volume despre Pămîntul Muribund. Atît Steampunk II cît şi Songs of the Dying Earth sînt înţesate de gravuri.

Probabil că vă întrebaţi de ce nu m-am cufundat deja în lectură, aşa încît nu am să mă mai lungesc cu vorba. Dar am să vă spun şi dumneavoastră cît de curînd ce alte minunăţii am găsit în cărţile pe care mi le-a adus Bogdan cadou.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Şi totuşi se mişcă

Ieri am aflat din Galileo Online că Editura Millennium Books pregăteşte un volum cu texte nominalizate la Premiile Galileo 2011. După cum puteţi observa din imaginea alăturată, în acest volum se află şi o schiţă a mea, iar faptul că numele meu apare pe copertă între numele domnului Mircea Opriţă şi numele domnului Liviu Radu constituie un premiu în sine.

Din aceeaşi sursă am aflat şi că, la complexul expoziţional Romexpo, în cadrul tîrgului de carte Bookfest, la standul Editurii Millennium Books, sîmbătă, 28 mai, ora 14.00, va avea loc decernarea Premiilor Galileo 2011 - premii decise prin vot de cititorii revistei.  Vă invit să participaţi şi dumneavoastră la acest eveniment al literaturilor imaginarului. 

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Horia Nicola Ursu (editor), "Galileo 2" (2010)

La mijlocul lunii noiembrie 2010, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, am primit un exemplar din revista Galileo numărul 2 - vara 2010. Am început să-l citesc atunci, dar l-am terminat de parcurs abia la începutul lunii mai 2011. (Asta e, recunosc, nu sînt cel mai rapid cititor din lume...) Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Acest număr începe cu un editorial din partea redactorului-şef (acelaşi Horia Nicola Ursu) şi continuă cu o secţiune solidă de "Ficţiuni". Cea dintîi, "Unde radio" de Michael Swanwick, este o povestire fantastică foarte captivantă, plină de imaginaţie, şi a fost distinsă cu premiul World Fantasy în 1996. "Îngeri şi molii" de Costi Gurgu se încadrează mai curînd în subgenul science-fantasy, punînd laolaltă elemente de operă spaţială şi personaje mitologice. "Joc în doi" de Nicola Griffith are o puternică încărcătură erotică, dar şi o componentă psihologică interesantă. În schimb, Marian Truţă construieşte în "Cumania 2010" o ucronie românească înspăimîntător de plauzibilă. Ştefana Cristina Czeller propune o schiţă postapocaliptică extrem de violentă şi de sumbră, "Slujesc Zeului-cîine", prin comparaţie cu care următorul text, "Vînătoarea de sfincşi" a subsemnatului, pare aproape un basm de adormit copiii.

În secţiunea "Viitorul anterior", Mircea Opriţă ne oferă un articol despre viaţa şi opera lui Camil Baciu, în vreme ce Graham Sleight tratează despre două lucrări majore ale lui Alfred Bester, The Demolished Man şi The Stars My Destination, apărute şi la noi prin strădania lui Mihai Dan Pavelescu.

Secţiunea "Dosar" îl are de această dată în prim-plan pe Lucius Shepard. După o scurtă prezentare bio-bibliografică, ni se oferă un interviu realizat de Horia Nicola Ursu cu distinsul autor american, apoi povestirea "Doar parţial aici", în care eforturile de curăţenie după atacurile de la 11 septembrie se împletesc cu elemente fantastice greu de uitat.

Secţiunea finală, "Zeitgeist", reuneşte un articol de Cory Doctorow, "Literatură de furat" (despre chestiuni privitoare la legea drepturilor de autor în perioada Internetului) şi unul de Robert Silverberg (despre un episod amuzant din istoria literaturii SF în America, în cel de-Al Doilea Război Mondial).

Pe ansamblu, dincolo de cîteva mici scăpări de scriere, traducere şi redactare, şi acest număr din Galileo a reuşit să atingă un nivel calitativ ridicat. Ilustraţia copertei, realizată de Adam Tredowsky, merită o menţiune specială. Voi aştepta cu interes următoarele apariţii ale acestei reviste.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)     

Horia Nicola Ursu (editor), "Galileo 3" (2010)

Pe 16 aprilie 2011 am avut ocazia să achiziţionez la Bookland numărul al treilea al revistei Galileo, subintitulat "Toamna 2010" - cu autograful lui Michael Haulică. Dacă primul număr al revistei l-am parcurs în opt ore, pe cel de-al treilea l-am citit în treisprezece zile. Şi iată ce am aflat:

Editorialul lui Horia Nicola Ursu oscilează între răspunsuri oblice date celor care au criticat revista şi scuze cititorilor pentru întîrzierea cu care a apărut numărul al treilea. (Eu, unul, am fost foarte mulţumit că a apărut noul număr, cu sau fără întîrziere...)

La secţiunea intitulată "Ficţiuni" găsim o povestire hard SF semnată de Peter Watts, "Insula", distinsă cu Premiul Hugo 2010, şi o nuvelă de Michael Haulică, "O hucă în minunatul Inand". "Insula" propune o viziune spectaculoasă asupra temei primului contact cu fiinţe inteligente extraterestre. "O hucă în minunatul Inand", pe de altă parte, pare o extensie a tematicii şi stilului din Aşteptînd-o pe Sara, poate cu un plus de referinţe culturale.

În secţiunea "Viitorul anterior", Mircea Opriţă prezintă modul în care a fost tratată în literatura română tema paleoastronauticii, în vreme ce Graham Sleight analizează trei volume cu proza scurtă a lui James Tiptree jr.

Secţiunea "Dosar" îl are de această dată în vedere pe Robert Silverberg. Un articol de Jon Davis trece în revistă principalele etape ale carierei autorului american. Redactorul-şef Horia Nicola Ursu prezintă apoi un interviu pe care l-a realizat cu Silverberg, iar secţiunea se încheie cu nuvela "Pe mare, spre Bizanţ", premiată cu Nebula în 1986 şi tradusă de Ştefan şi Cristina Ghidoveanu.

În secţiunea "Zeitgeist", Cory Doctorow tratează despre fan-fiction, Robert Silverberg ilustrează importanţa urmăririi cauzelor şi efectelor în ficţiunea speculativă cu un roman de José Saramago, iar Cătălin Badea Gheracostea discută proza fantastică a Ştefanei Czeller.

Pe ansamblu, Galileo pare să fi cîştigat în cantitate (de la 240 de pagini, a ajuns la 256) şi să se fi menţinut în calitate. Cu puţin noroc, poate că la tîrgul de carte din vară vom avea posibilitatea să cumpărăm şi numărul al patrulea, subintitulat "Iarna 2010" - în ciuda faptului că iarna nu e ca vara... 

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

M. Alberti & L. Enoch, "Morgana: Les deux phénix" (2005)

La începutul lunii aprilie 2011 am parcurs albumul de bandă desenată Les deux phénix (Les Humanoïdes Associés, Paris, 2005), al treilea volum din seria Morgana. Scenariul a fost realizat de Mario Alberti şi Luca Enoch, iar grafica îi aparţine lui Mario Alberti.

Acţiunea romanului grafic se petrece într-un viitor îndepărtat, într-un Sistem Solar colonizat de mai multe rase inteligente. Protagonista este Morgana, o tînără războinică antrenată de mercenarii krritt, iar antagonistul este liderul forţelor invadatoare venite să cucerească marea bibliotecă de pe Europa.

Scenariul este alert. Punctul forte al volumului îl reprezintă însă grafica, un fel de viziune Art Nouveau asupra genului science fantasy cu o gamă coloristică demnă de lucrările lui Alphonse Mucha şi o densitate a detaliilor rar întîlnită în banda desenată.

Pe ansamblu, Morgana: Les deux phénix a meritat din plin timpul şi banii, iar mie îmi rămîne speranţa că voi procura cîndva şi celelalte volume ale seriei.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Bruce Sterling – The Caryatids (2009)

Spre finalul lunii mai 2010, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii sale, Mădălina Bucheru, am primit cadou un exemplar cartonat, elegant, din cel mai recent roman al lui Bruce Sterling, The Caryatids (Del Rey, Ballantyne Books, New York, 2009). L-am parcurs agale, pe etape, între 18 februarie şi 1 aprilie 2011.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului The Caryatids este plasată în anii 2060, iar personajele principale sînt patru clone ale unei femei din fosta Iugoslavie, Yekaterina Mihajlovic.

Una dintre ele, Vera Mihajlovic, este afiliată unei organizaţii transnaţionale, Acceptul, şi lucrează pe insula Mljet, în Marea Adriatică, pentru redresarea sistemului ecologic local. Ca şi ceilalţi membri ai Acceptului, Vera a fost supusă unor modificări neuroelectronice, trăieşte în empatie cu membrii organizaţiei şi utilizează frecvent exoschelete pentru efectuarea a diferite lucrări. Dar lumea Verei e dată peste cap cînd cumnatul ei, John Montalban Montgomery din Los Angeles, vine din partea unei organizaţii rivale, Dispensarea, cu propunerea să-i cumpere insula şi s-o desemneze şefă de proiect – sau s-o mute, împreună cu sclipitorul ei şef de echipă, Herbert, şi cu colegii ei, la un nou proiect de redresare ecologică, mult mai ambiţios, în Antarctica. Pentru că, la urma urmei, proiectelor de redresare ecologică nu li se poate permite să aibă prea mult succes.

Cea de-a doua clonă, Radmila, este afiliată Dispensării, o grupare transnaţională orientată către divertisment şi afaceri. Radmila este căsătorită cu John Montalban Montgomery, locuieşte la Los Angeles şi face parte dintr-o familie-firmă care are o puternică influenţă la Hollywood. Matriarha familiei-firmă piere într-un cutremur, iar clona acesteia o sfătuieşte pe Mila să preia rolul de matriarhă pentru a păstra familia-firmă laolaltă.

A treia clonă, „Red” Sonja Mihajlovic, este o agentă a guvernului naţional chinez. Cum China a fost grav afectată de dezastrul ecologic global, Sonja intervine cu echipe medicale constituite ad-hoc şi rezolvă diverse situaţii de criză, iar unele probleme rezolvate de ea au fost atît de serioase încît nu sînt menţionate deloc în arhivele oficiale. Devenită un fel de mistică înveşmîntată în alb, Sonja e cunoscută de localnici drept „îngerul din Harbin”. Împreună cu cel mai recent soţ al ei, Badaulet, Sonja vizitează un dom ecologic cu organisme modificate genetic pentru colonizarea planetei Marte, apoi călătoreşte prin Deşertul Gobi, iar în cele din urmă se întîlneşte cu John Montalban Montgomery şi cu fratele acestuia, Lionel, veniţi să pună sub control triburi nomade revoluţionare organizate de clonele unor înalţi demnitari chinezi.

Cele trei clone, împreună cu o a patra, Biserka, şi cu „fratele” lor, George, se reîntîlnesc pe insula Mljet la înmormîntarea „mamei” lor, ucisă de o explozie solară deosebit de violentă împreună cu toţi ceilalţi locuitori ai staţiei spaţiale chineze.

Douăzeci şi şase de ani mai tîrziu, într-un interviu, fiica Milei Montgomery, Mary Montgomery, relatează cum a scris şi regizat filmul Cariatidele, în care a interpretat rolul mamei, „mătuşilor” şi „bunicii” sale. Clonele Mihajlovic, deşi împovărate de rolurile sociale pe care au ales să le joace şi de responsabilitatea salvării lumii, au găsit în cele din urmă puterea de a purta povara mai departe, înlocuindu-se periodic una pe alta, jucînd una rolul celeilalte şi avînd sentimentul că, în acest fel, au avut parte de cîte o vacanţă.

Faţă de romanele precedente ale lui Bruce Sterling, The Caryatids păcătuieşte printr-o intrigă ceva mai puţin coerentă şi mai puţin captivantă. E adevărat că pe alocuri se petrec unele evenimente spectaculoase (un cutremur devastator, o răpire, o tentativă de asasinat cu drone), dar tonul general al romanului este relaxat, departe de tensiunea furibundă din Schismatrix.

În schimb, caracterizarea este îmbunătăţită faţă de unele romane mai timpurii ale lui Sterling. Astfel, pînă şi personaje secundare precum arheologul croat dr. Radic, matriarha Toddy Montgomery, vedeta teribilistă Lionel Montgomery sau nomadul Badaulet sînt realizate convingător, cu profunzime şi complexitate.

Punctul forte al autorului rămîne însă, şi în acest roman, lumea imaginară din fundal. Societatea globală de după catastrofa ecologică şi de după colapsul statelor naţionale este imaginată în detaliu, iar grupările sociale, precum Acceptul sau Dispensarea, ca şi personajele individuale, precum terorista Biserka sau cercetătorul rus Mishin, se integrează perfect în acest fundal. Cerul întunecat de pulberi, zonele urbane dezafectate, fenomenele meteorologice extreme cauzate de efectul de seră, precum şi topirea calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanului planetar sînt extrapolate cu grijă din tendinţele lumii reale, contemporane, şi sînt descrise economic, în frînturi care se acumulează treptat, pe tot parcursul romanului, pentru a compune un mozaic îngrijorător. Din acest punct de vedere, cu toate că Sterling nu s-a dezis de principiul de a construi altă lume imaginară de sine stătătoare în fiecare roman al său, The Caryatids pare să întregească un fel de trilogie a viitorului eco-catastrofic începută cu Heavy Weather şi continuată cu Distraction.

Pe ansamblu, cu toate că The Caryatids nu este o capodoperă, demonstrează că Bruce Sterling merită în continuare atenţia cititorilor. Cu puţin noroc, poate că romanele acestui autor mai conştient decît alţii că SF-ul serveşte şi ca avertisment, nu numai ca divertisment, vor fi publicate cîndva şi în ţara noastră.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Ştefana Cristina Czeller - "Cerneală şi sînge" (2011)

În luna martie a acestui an am parcurs romanul de debut al Ştefanei Czeller, Cerneală şi sînge (Millennium Books, Satu Mare, 2011). Îmi vine foarte uşor să declar ce nu este. Cerneală şi sînge nu este un roman ştiinţifico-fantastic. Mai exact, nici nu pretinde a fi aşa ceva, nici nu poartă sigla SF pe copertă.

Ce este, în schimb, îmi vine mai greu să vă spun. Cu siguranţă că nu e o adunătură de texte etichetată abuziv drept roman, ci este un roman în adevăratul înţeles al cuvîntului, cu intrigă închegată, cu personaje clar conturate, cu dialoguri coerente şi cu secvenţe de acţiune clare, relatate cu precizie... jurnalistică. Dar, în funcţie de cine îl citeşte, Cerneală şi sînge poate părea un roman fantastic - parte din intrigă implică un conflict străvechi între vampiri; sau poate părea un roman poliţist - altă parte a intrigii tratează despre crime oribile, mutilări, răpiri şi anchetarea acestor cazuri de către forţele de ordine; sau poate părea un roman psihologic - bună parte a romanului urmărind pas cu pas viaţa şi trăirile unei jurnaliste de la un cotidian ieşean; sau poate părea un roman de dragoste - pentru că în intrigă s-a strecurat şi o idilă între personaje.

Ceea ce va stîrni, cred, interesul unora dintre cititori, dincolo de evenimentele din intrigă şi de loviturile de teatru ce apar pe parcursul romanului, este faptul că Cerneală şi sînge a fost creat nu atît într-un stil, ci cu o voce distinctă. Cu alte cuvinte, autoarea nu a căutat să construiască în mod migălos un discurs atît de artificial încît să atragă atenţia asupra lui însuşi, ci mai degrabă a scris într-un registru neutru, clar, fluent, ceea ce le permite cititorilor să vadă cu imaginaţia dincolo de text şi în acţiunea propriu-zisă a cărţii. Tocmai claritatea acestui discurs, ca şi combinaţia de ingrediente senzaţionale din intrigă, probabil urmează să îi  atragă autoarei destui cititori.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

S. Miquel, N. Tackian, K. Aoki - 'Septième Ange' (2007)

După cum probabil vă aşteptaţi, interesul meu pentru subgenul cyberpunk nu s-a încheiat odată cu publicarea volumului Art Wasn't Quite Crime. Aşa se face că, spre finalul lunii martie, am achiziţionat de la anticariatul Ex Libris un teanc respectabil de albume cu benzi desenate franţuzeşti, dintre care cel mai mult mi-a atras atenţia romanul grafic Septième ange (Fusion, Soleil Productions, Toulon, 2007). Scenariul le aparţine lui Stéphane Miquel şi Nicholas Tackian, iar grafica lui Kenjo Aoki.

Septième ange îl are ca protagonist pe un asasin profesionist, Gabriel, care locuieşte şi acţionează într-o metropolă colosală, suprapopulată, numită L.I. O agenţie guvernamentală secretă îl contactează periodic pe Gabriel pentru a-l trimite pe urmele următoarei victime, numai că protagonistul e bîntuit de coşmaruri (plimbări solitare printr-un oraş vechi, pustiu şi ruinat) şi devine dependent de un drog, Blue. În cele din urmă, în loc să ucidă un funcţionar public onest, Gabriel preferă să renunţe şi să devină un proscris fugar, conştient fiind că alţi asasini îl vor găsi şi ucide destul de curînd.

Albumul are certe calităţi atît ca scenariu (contrapunct bine realizat între realitatea şi visele protagonistului) cît şi ca grafică (planşele artistului Kenjo Aoki par să aibă o influenţă postimpresionistă). Atmosfera este puternic influenţată de pelicule precum Blade Runner sau The Fifth Element (mediu urban, sigle de neon, vehicule zburătoare). De asemenea, romanul grafic conţine elemente de critică socială şi pune în discuţie singurătatea instituţionalizată, alienarea din mediul urban, încălcarea drepturilor cetăţenilor de către agenţiile de stat. Nu întîmplător, centrul pentru interceptarea telecomunicaţiilor are acronimul UKUSA.

Ar trebui să mai menţionez că Septième ange se remarcă prin excelenta calitate a hîrtiei şi tiparului, prin concizia şi claritatea scenariului, prin bogăţia culorilor şi graficii (mult diferită de stilul manga atît de răspîndit în ultima vreme) şi prin faptul că oferă o poveste de sine-stătătoare, mai degrabă decît un volum dintr-o serie. Pe de altă parte, m-a pus pe gînduri în legătură cu posibilitatea de a mai construi poveşti cyberpunk (indiferent dacă sub formă de text, de roman grafic sau de film) care să fie altceva decît o colecţie de clişee. Dar acesta este un subiect pe care îl vom discuta cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Am întîlnit ţesători fericiţi

Ieri, 26 martie, la Muzeul Ţăranului Român am participat la o masă rotundă pe tema literaturii steampunk. Evenimentul a fost organizat cu ocazia primului tîrg de carte fantastică şi ştiinţifico-fantastică din ţara noastră, Final Frontier. La acest eveniment s-au lansat romanul fantastic al Ştefanei Czeller Cerneală şi sînge, volumul de critică literară Alternative critice de Cătălin Badea Gheracostea, precum şi antologia Steampunk: A doua revoluţie, realizată de Adrian Crăciun. De asemenea, au fost menţionate la începutul dezbaterii alte două titluri apărute la Millennium Books, H.G. Wells: Utopia modernă de Mircea Opriţă, respectiv Art Wasn't Quite Crime. La masa rotundă au participat Ştefana Czeller, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, Ştefan Ghidoveanu, Cătălin Badea Gheracostea, Marian Truţă, Oliviu Crâznic şi subsemnatul. Fondul de imagini al întîlnirii, deosebit de inspirat, a fost asigurat de Ştefan Ghidoveanu, prefaţatorul antologiei Steampunk. M-a bucurat prezenţa în public a lui Lucian Hanu (unul dintre importatorii mei preferaţi), a lui Balin Feri, precum şi a unor veterani ai revoluţiei cyberpunk ca Don Simon şi Ionuţ Bănuţă. Desigur, toate titlurile de mai sus pot fi comandate online pe site-ul editurii Millennium Books.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Dragi timişoreni, sosesc!

Se pare că voi avea drum la Timişoara foarte curînd şi că, într-o companie selectă, voi participa la lansarea mai multor cărţi. Pentru detalii, daţi clic pe imagine.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Dani Cavallaro, "Cyberpunk and Cyberculture" (2000)

În 2001, în urma unei sugestii primite din partea distinsului meu coleg, domnul profesor universitar doctor George Volceanov, am achiziţionat prin intermediul firmei FIDES un exemplar din lucrarea de nonficţiune a autoarei Dani Cavallaro, Cyberpunk and Cyberculture - Science Fiction and the Work of William Gibson (The Athlone Press, Londra & New Brunswick, 2000). Din cîte am aflat ulterior, autoarea este şefa colectivului de engleză de la Universitatea Westminster, iar de parcurs am parcurs Cyberpunk and Cyberculture nu o dată, ci de două ori. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Prefaţa defineşte genul cyberpunk, îl plasează în contextul tehnologic al finalului secolului al douăzecilea, arată importanţa lucrărilor lui William Gibson în cadrul acestui gen şi discută despre cadrul mai larg al ciberculturii.

Urmează un scurt ghid al lucrării care arată cu ce se ocupă fiecare secţiune - un rezumat, dacă doriţi, pentru vizitatorii grăbiţi dintr-o librărie, dornici să decidă rapid dacă vor cumpăra sau nu această carte, sau pentru diverse cadre universitare desemnate să scrie recenzii de cărţi de specialitate pentru publicaţii academice.

Introducerea prezintă o scurtă istorie a literaturii ştiinţifico-fantastice, precum şi cadrul mai larg al literaturii cyberpunk - distopii, literatură poliţistă, contracultură punk.

Primul capitol, "Literatura cyberpunk şi tehnologiile virtuale", examinează conexiunea dintre acest tip de literatură şi tehnologia informaţională, cu precădere realitatea virtuală şi ciberspaţiul. Influenţa acestor tehnologii asupra relaţiei noastre cu timpul, cu spaţiul, cu comunitatea şi chiar cu propriul nostru corp este discutată din perspectiva mai multor teoreticieni contemporani.

Al doilea capitol, "Literatura cyberpunk, tehnologia şi mitologia", tratează despre modurile în care aceste gen literar s-a raportat la unele religii şi mitologii prin intermediul tehnologiei, despre paralele dintre tehnologie şi mitologie, precum şi despre ciborgi în diferite domenii reale şi ficţionale.

Al treilea capitol, "Literatura cyberpunk şi corpul", aduce în discuţie moduri în care tehnologia a transformat corpul uman şi moduri în care genul literar în discuţie a abordat aceste transformări.

Al patrulea capitol, "Literatura cyberpunk, genul şi sexualitatea", prezintă metodele prin care acest gen literar ne îndeamnă să regîndim rolurile tradiţionale ale genurilor, precum şi relaţiile interumane, sau relaţia speciei noastre cu ecologia în ansamblul ei. Conform autoarei, literatura cyberpunk este ambiguă în ceea ce priveşte tratamentul stereotipurilor de gen, reciclînd şi în acelaşi timp subminînd stereotipul femeii fatale ori pe cel al tipei dure din literatura poliţistă americană.

Al cincilea capitol, "Literatura cyberpunk şi oraşul", discută mediul urban prezentat în acest gen literar şi posibile căi de înţelegere sau reprezentare ale mediilor urbane supuse unor schimbări permanente, în ritm accelerat.

Al şaselea capitol, "Literatura cyberpunk şi goticul", este dedicat unui subiect important pentru autoare, anume temele şi motivele literaturii gotice transfigurate în genul literar discutat aici. Dintre acestea, aş aminti arhitectura clădirilor ficţionale din literatura gotică, respectiv cyberpunk, vestimentaţia personajelor, precum şi interferenţa unor elemente temporale din trecut, prezent şi viitor în ambele genuri literare.

Epilogul, "Literatura cyberpunk şi memoria", prezintă relaţia ambiguă pe care atît personajele individuale cyberpunk cît şi comunităţile în ansamblul lor o au cu memoria - o reflexie a modului în care, o dată cu proliferarea mijloacelor de înregistrare, stocare şi redare a datelor, memoria noastră, în lumea reală, a devenit externalizată, fluidă, reproductibilă şi aptă a fi depersonalizată sau scoasă din context.

Volumul se încheie cu sugestii pentru lecturi suplimentare pe aceste teme şi cu o bogată bibliografie.

Ceea ce am remarcat la prima lectură a lucrării "Cyberpunk and Cyberculture" a fost pe de o parte vasta documentare care a stat la baza scrierii acestei cărţi şi pe de altă parte organizarea foarte clară a discursului. Autoarea este demnă de laudă şi pentru concizia cu care a tratat fiecare subiect (cartea are 258 de pagini), pentru caracterul neredundant al lucrării şi pentru minuţiozitatea cu care fiecare afirmaţie este susţinută cu citate şi cu exemple din diverse surse.

La cea de-a doua lectură, făcută cu scopul declarat de a rezuma cartea, am constatat că densitatea de idei a acestui volum este surprinzător de mare, iar rezumarea lor într-un număr rezonabil de pagini e practic imposibilă. Mai mult, ideile sînt atît de relevante, iar argumentaţia aşa bine susţinută, încît şi a doua lectură e la fel de captivantă, de alertă precum prima.

Ca urmare, pe parcursul redactării propriei mele lucrări despre aceste gen literar, Art Wasn't Quite Crime, Cyberpunk and Cyberculture a servit ca model sau, dacă preferaţi, ca etalon de calitate către care să aspir.  Dacă am reuşit poate să îmi documentez lucrarea la un nivel comparabil cu cel al cărţii doamnei Dani Cavallaro, şi poate am făcut o împărţire la fel de riguroasă pe capitole şi secţiuni, în mod sigur nu am reuşit să scriu o carte la fel de concisă. Iar Cyberpunk and Cyberculture, chiar şi la mai bine de un deceniu după publicare, rămîne o lucrare de referinţă în domeniu.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)   

Stairway to Heaven

Pentru Jorge Luis Borges, paradisul era o bibliotecă nesfîrşită. Pentru mine, bibliotecile sînt un purgatoriu mult mai agreabil decît altele. Azi, la adresa de aici (http://hubpages.com/hub/Amazing-and-Unusual-Staircases), am descoperit scara către paradisul lui Borges. Vă invit să o urcaţi şi dumneavoastră.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Isaac Asimov - "Foundation" (1951)

În toamna anului 1985, prin amabilitatea unei colege de clasă, Luminiţa Voinescu, şi a doamnei profesoare Marina Istrate, am avut ocazia să citesc volumul Foundation de Isaac Asimov (Granada Publishing, Londra, 1981) – o ediţie de buzunar cu coperta ilustrată de Chris Foss. A fost prima carte în engleză pe care am citit-o, iar înţelegerea textului mi-a fost uşurată de audierea, cu un an sau doi înainte, a unei adaptări radiofonice la emisiunea „Exploratorii lumii de mîine”. Nu numai că lectura unei întregi cărţi în engleză la vîrsta de 14 ani a fost un fel de triumf personal, dar viziunea mea despre literatura ştiinţifico-fantastică s-a schimbat considerabil. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Foundation reuneşte cinci povestiri şi nuvele plasate într-un univers imaginar comun. Cea dintîi, „Psihoistoricii”, tratează despre un savant, Hari Seldon, care într-un viitor îndepărtat a dezvoltat o ştiinţă numită psihoistorie şi cu ajutorul ei a prevăzut declinul şi prăbuşirea Imperiului Galactic cu capitala pe planeta Trantor.

Partea a doua, „Enciclopediştii”, arată cum, la marginea galaxiei, pe planeta Terminus, după cincizeci de ani-standard, Fundaţia întemeiată de Hari Seldon se confruntă cu o criză cauzată de diminuarea puterii imperiale şi de apariţia unor mici regate spaţiale independente cu ambiţii locale. Sub conducerea lui Salvor Hardin, Fundaţia foloseşte echilibrul puterilor pentru a evita invazia forţelor armate ale unuia dintre aceste regate, Anacreon.

Partea a treia, „Primarii”, relatează cum, după alţi treizeci de ani-standard, Fundaţia foloseşte religia pentru a ţine sub control cele patru regate din imediata sa vecinătate.

Partea a patra, „Negustorii”, prezintă un incident în care un negustor al Fundaţiei, Limmar Ponyets, îl salvează pe un altul de pe planeta Askone, unde comerţul cu tehnologie avansată era interzis.

Partea a cincea, „Prinţii comercianţi”, tratează despre o nouă criză din istoria Fundaţiei, în care unul dintre comerciaţii de frunte, Hober Mallow, înfrînge expansionista Republică Korelliană cu ajutorul embargoului economic. Finalul volumului anunţă şi că Fundaţia, destinată să devină iniţiatoarea celui de-Al Doilea Imperiu Galactic, după un mileniu de haos şi barbarie, va trebui să înfrunte în viitor nucleul Primului Imperiu, încă activ în centrul galaxiei.

Foundation, conform Autobiografiei lui Isaac Asimov, a fost concepută în 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a cererii redactorului-şef John Campbell, Jr., de povestiri interconectate care să nu fie despre roboţi. Tînărul Asimov promisese un nou set de povestiri, nu avea idee despre ce să le scrie, a privit împrejur, a văzut numeroşi soldaţi, s-a gîndit la Imperiul Roman, apoi la Decăderea şi prăbuşirea Imperiului Roman de Edward Gibbon, după care a plasat povestea în contextul unui Imperiu Galactic din viitorul îndepărtat.

Paralela cu lucrarea de istorie a lui Gibbon este destul de clară. Imperiul Galactic reprezintă Imperiul Roman, regatele stelare precum Anacreon reprezintă regatele barbare apărute după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, religia tehnolatră din partea a treia e un fel de echivalent SF al creştinismului, iar rămăşiţa Primului Imperiu care funcţionează încă în centrul galaxiei reprezintă Imperiul Roman de Răsărit.

O altă paralelă demnă de menţionat, însă, o reprezintă aceea cu contextul istoric în care au fost scrise aceste povestiri şi nuvele interconectate. Prăbuşirea Imperiului Galactic aminteşte de Marea Criză Economică din anii 30, înţeleptul Hari Seldon cu planul său de reconstruire a civilizaţiei seamănă cu economistul John Maynard Keynes, iar conducătorii ca Salvor Hardin sau Hober Mallow, atenţi să creeze (sau să identifice) şi să folosească tendinţe sociale şi economice majore, seamănă cu preşedintele F. D. Roosevelt.

Din acest punct de vedere, Foundation, publicată iniţial ca povestiri disparate în Astounding Magazine, apoi în volum în 1951, a reprezentat un punct de turnură în literatura ştiinţifico-fantastică în general şi în subgenul operei spaţiale în special. Mai degrabă decît să continue tradiţia operei spaţiale cu aventuri spectaculoase, pe linia stabilită de autori precum Edmund Hamilton sau E.E. „Doc” Smith, Asimov a folosit acest subgen pentru a prezenta importanţa forţelor istorice, a tendinţelor economice şi sociale în viaţa unei societăţi. Cu alte cuvinte, a trecut opera spaţială de la literatura de aventuri la literatura de speculaţie socială.

Efectul acestei schimbări de orientare şi al acestei bogăţii de idei a fost masiv şi de durată. Practic, lucrări majore din subgenul operei spaţiale, de la seria „Dune” a lui Frank Herbert la „Cînturile Hyperion” ale lui Dan Simmons, sau de la „Schismatrix Plus” a lui Bruce Sterling la seria „Culturii” a lui Iain M. Banks, îi sînt îndatorate într-o măsură mai mare sau mai mică Fundaţiei asimoviene. Asimov însuşi remarca în anii 80 că, dacă seria cinematografică Star Wars a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor creatori de SF din cinematografie şi din literatură, la rîndul ei era îndatorată unor creaţii mai vechi, inclusiv seriei sale Foundation.

Ca o recunoaştere a meritelor acestei serii, din care volumul prezentat aici este întîiul în ordinea publicării, în 1965 lui Isaac Asimov i s-a acordat Premiul Hugo pentru Cea Mai Bună Serie din Toate Timpurile – unicul de acest fel.

Aş mai menţiona şi claritatea stilului în care e scris acest volum, organizarea elegantă, pe secţiuni, şi caracterul dramatic al intrigii, cu numeroase dialoguri, ceea ce a facilitat adaptările radiofonice. Aceste calităţi, între altele, fac lectura volumului Foundation accesibilă şi agreabilă. Puteţi găsi şi dumneavoastră această carte la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Christopher Dell, "Monştri" (2010)

La Crăciunul din 2010 am primit cadou de la vechiul meu prieten Tudor Popa un exemplar dintr-o carte de Christopher Dell - Monştri: un bestiar al bizarului (Editura Art, Bucureşti, 2010). Volumul este superb, cartonat şi pînzat, cu paginile din coală cretată de foarte bună calitate şi cu numeroase reproduceri color de picturi, sculpturi, basoreliefuri, stampe şi fresce înfăţişînd monştri.

Capitolele tratează pe rînd despre zei şi monştri, diavoli şi demoni, dragoni, monştri marini, metamorfoze, precum şi despre eroi mitici din diverse culturi renumiţi pentru că au învins monştri. Pe de o parte, lucrarea se situează la un nivel accesibil, căci capitolele şi subcapitolele sînt scrise într-un limbaj clar, lipsit de preţiozităţi. Pe de altă parte, efortul de documentare dindărătul lucrării pare să fi fost enorm, căci diferitele capitole fac referiri la imaginarul egiptean, mesopotamian, indian, chinez, japonez, scandinav, grecesc, iudaic, creştin, slav, american precolumbian şi pe alocuri la cel polinezian.

Ilustraţiile reproduc picturi de Hyeronimus Bosch, Pieter Bruegel cel Bătrîn, Francisco Goya, dar şi stampe japoneze, gravuri renascentiste, fresce egiptene sau basoreliefuri greceşti. Cumva, volumul pare o invitaţie către alte lucrări dedicate imaginarului, dar şi un îndemn adresat cititorilor să îşi exploreze propria imaginaţie. Vă recomand cu căldură Monştri de Christopher Bell şi îi mulţumesc vechiului meu prieten Tudor Popa (şi pe această cale) pentru o carte minunată, aflată la loc de cinste în biblioteca mea.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)