duminică, 9 iunie 2024

Neal Stephenson & Frederick George, "The Cobweb" (1996)

Imagine preluată de pe situl penguin.com.au
La mijlocul lunii mai 2004, chiar în ziua când lansam simultan volumele Necropolis (ediția a doua) și An/Organic (ediția întâi), am primit cadou, din partea domnului Bogdan Tudor Bucheru, un colet cu cărți din Statele Unite ale Americii - între care al doilea roman scris de către Neal Stephenson în colaborare cu unchiul său, Frederick George - The Cobweb (editura Bantam Books, New York, 1996). L-am parcurs în același an.

Și iată ce am aflat:


Dacă Interface era plasat în ceea ce, la mijlocul anilor 1990, se presupunea că avea să fie viitorul apropiat, The Cobweb se petrece în ceea ce, pe atunci, era trecutul recent. Mai exact, în 1990, în vremea operațiunilor militare americane din Kuweit, șeriful adjunct Clyde Banks, dintr-un orășel din Iowa, rămâne să aibă grijă de fiica sa de cinci luni, căci doamna Désirée Banks a fost chemată în serviciul militar în Orientul Mijlociu.

Din păcate, Clyde descoperă că, la universitatea din apropiere, expatriații irakieni pregătesc un atac biologic asupra populației civile americane, iar protagonistul trebuie să intervină ca să oprească inițierea unei epidemii locale de botulism.


Cum, la data când am citit prima oară The Cobweb, parcursesem relativ recent și apreciasem mult precedentul roman al celor doi autori americani, Interface, mărturisesc că așteptările mele erau destul de mari.

Din acest punct de vedere, recunosc că prima lectură m-a cam dezamăgit. (Firește, poate că ar fi trebuit să iau în calcul ideea că domnul Neal Stephenson și unchiul său, Frederick George, deciseseră în anii 1990 să scrie romane techno-thriller doar ca să se amuze.)

Pe de altă parte, cum, între timp, am citit alte romane mai recente ale lui Neal Stephenson, precum Reamde sau Termination Shock, în care componenta techno-thriller e mai vizibilă, iar cea științifico-fantastică e în bună parte atenuată, probabil că, la o a doua lectură, aș trata The Cobweb cu mai multă îngăduință. În fond, e literatură de consum, cu o premisă interesantă, cu o scriitură clară, inteligibilă, cu o intrigă captivantă și cu un protagonist destul de simpatic.

E drept și că am fost mult mai impresionat de romane ulterioare ale lui Neal Stephenson, precum The Confusion sau The System of the World din Ciclul Baroc. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.


(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Niciun comentariu: