Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor va fi... Nu mai ştiu ce, şi pe diferitele ediţii online ale Bibliei şi-a pus copyright ba o corporaţie, ba alta. Pînă şi pe ediţia regelui James. Mai greu de accesat pe reţea ca să aflu aşa, din mers, ce anume va fi a celor săraci cu duhul, dar ceva-ceva sigur Le-a promis. Oricum, o fericire.
Fericiţi cei săraci cu duhul.
Fericiţi cei săraci cu informaţiile.
Fericiţi cei cu infofluxul miiiic, miiiic, cît mai aproape de zero.
Fericiţi, chiar dacă nu va fi a lor nimic altceva. Fericiţi prin absenţă, nu prin acel altceva promis. Fericiţi.
Cum era cîntecul? Da, şi ăsta e cu copyright pe el, şi pentru ăsta trebuie să mă scobesc în cartea de credit ca să-l descarc, dar nu ştie nimeni ce fredonez aici, în maşină, din memorie. A mea, nu a jokerului.
Nu ştii ce ai pînă nu s-a dus.
Aşa şi cu sărăcia informaţiilor. Nu ştii ce fericire e pînă cînd n-o pierzi. După care încep să-ţi curgă prin creier terabiţi, ziua, noaptea, fie că eşti treaz, fie că dormi...
Îmi amintesc cum a fost acum vreo douăzeci de ani, cînd ne-au făcut cadou din partea firmei cîte un laptop ultimul răcnet. Îl mai am şi acum, un Seiun rotunjor, albăstrui, cu perniţe de gel, care de mult ar fi trebuit să ajungă la gunoi. Tare sofisticat mă mai simţeam, cu un laptop şi cu un telefon mobil care se putea conecta prin cablu la laptop şi – minune! - puteai intra în ciberspaţiu. Ceea ce nu ne-au spus, dar am simţit pe pielea noastră mai tîrziu, a fost că ne oferiseră cîte o jucărie scumpă ca să se scutească de cheltuielile legate de secretare - salarii, impozite, taxe, asigurări sociale.
L-am păstrat. Bun laptop, chiar dacă douăzeci de ani mai tîrziu pare o piesă de muzeu cu înfăţişarea lui demodată, de început de secol, iar softurile compatibile sînt o raritate. Am păstrat şi secretara, dar asta e altă poveste. Una nu neapărat veselă. Cel puţin laptopul mai e şi acum în proprietatea mea, tehnic vorbind.
Pe urmă au venit aspectele mai personale, mai fizice. Cu operaţii, cu anestezii generale, cu freze trecute prin oasele craniene şi implanturi biotronice, cu porturi de date care să se conecteze în centrul văzului şi jokeri care să stăvilească şi să ordoneze puhoiul. Fireşte, cam la un an şi jumătate a venit altă tehnologie avansată. Altă anestezie, alte operaţii, alte freze. Imunosupresori, monitor de celule canceroase, nanozoare pentru prevenirea infecţiilor.
Aspirină contra durerilor de cap.
Viaţă.
Fericiţi cei săraci cu duhul.
Fericiţi cei săraci cu informaţiile.
Fericiţi cei cu infofluxul miiiic, miiiic, cît mai aproape de zero.
Fericiţi, chiar dacă nu va fi a lor nimic altceva. Fericiţi prin absenţă, nu prin acel altceva promis. Fericiţi.
Cum era cîntecul? Da, şi ăsta e cu copyright pe el, şi pentru ăsta trebuie să mă scobesc în cartea de credit ca să-l descarc, dar nu ştie nimeni ce fredonez aici, în maşină, din memorie. A mea, nu a jokerului.
Nu ştii ce ai pînă nu s-a dus.
Aşa şi cu sărăcia informaţiilor. Nu ştii ce fericire e pînă cînd n-o pierzi. După care încep să-ţi curgă prin creier terabiţi, ziua, noaptea, fie că eşti treaz, fie că dormi...
Îmi amintesc cum a fost acum vreo douăzeci de ani, cînd ne-au făcut cadou din partea firmei cîte un laptop ultimul răcnet. Îl mai am şi acum, un Seiun rotunjor, albăstrui, cu perniţe de gel, care de mult ar fi trebuit să ajungă la gunoi. Tare sofisticat mă mai simţeam, cu un laptop şi cu un telefon mobil care se putea conecta prin cablu la laptop şi – minune! - puteai intra în ciberspaţiu. Ceea ce nu ne-au spus, dar am simţit pe pielea noastră mai tîrziu, a fost că ne oferiseră cîte o jucărie scumpă ca să se scutească de cheltuielile legate de secretare - salarii, impozite, taxe, asigurări sociale.
L-am păstrat. Bun laptop, chiar dacă douăzeci de ani mai tîrziu pare o piesă de muzeu cu înfăţişarea lui demodată, de început de secol, iar softurile compatibile sînt o raritate. Am păstrat şi secretara, dar asta e altă poveste. Una nu neapărat veselă. Cel puţin laptopul mai e şi acum în proprietatea mea, tehnic vorbind.
Pe urmă au venit aspectele mai personale, mai fizice. Cu operaţii, cu anestezii generale, cu freze trecute prin oasele craniene şi implanturi biotronice, cu porturi de date care să se conecteze în centrul văzului şi jokeri care să stăvilească şi să ordoneze puhoiul. Fireşte, cam la un an şi jumătate a venit altă tehnologie avansată. Altă anestezie, alte operaţii, alte freze. Imunosupresori, monitor de celule canceroase, nanozoare pentru prevenirea infecţiilor.
Aspirină contra durerilor de cap.
Viaţă.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu