În luna noiembrie a anului 2008, domnul Liviu Radu mi-a oferit cadou un exemplar din cel mai recent roman al său, Blocul câş, subintitulat Al doilea romanţ despre Waldemar şi apărut la Editura Tritonic. Am parcurs romanul în trei zile. Şi iată ce am aflat:
Revenit de pe tărîmul ielelor, protagonistul Waldemar suferă de o deziluzie cauzată de diferenţa dintre speranţele sale din timpul revoluţiei din 1989 şi realităţile sociale ale României post-revoluţionare. Ca tratament împotriva deziluziilor, protagonistul se refugiază în discuţii online şi în relaţii amoroase trecătoare.
Waldemar descoperă însă că doi dintre colegii săi de birou sînt fiinţe mitologice venite de pe alte tărîmuri. Mai mult, aceştia îl informează că trebuie să ajungă cu orice preţ într-un bloc de pe o arteră de la periferia Bucureştiului, Calea Plăieşilor, pentru a redeschide portalurile dintre tărîmuri.
După o bătălie epică între fiinţe supranaturale, Waldemar izbuteşte să ajungă împreună cu cei doi însoţitori în blocul special, iar de acolo pe un tărîm al zmeilor unde caută să dezlege misterul portalurilor blocate.
Din punct de vedere tematic, romanul domnului Liviu Radu se încadrează în categoria "fantasy de portal", alături de lucrări precum Alice în Ţara Minunilor sau Cronicile Narniei. Nu e un secret că preferinţele mele înclină către subgenul fantasy independent de lumea noastră, precum Stăpînul inelelor, seria Earthsea sau seria Lumii Disc. Dar asta e o chestiune subiectivă...
Din punct de vedere stilistic, Blocul câş e scris pe un ton jucăuş, iar pesonajele secundare precum Spiridon Verdeaţă sau Grigore Baul spun sau fac destule lucruri amuzante pe parcursul cărţii.
Şi, dat fiind că al doilea romanţ despre Waldemar a fost scris în 2008, este alcătuit în umbra tehnicii postmoderne a hibridizării. Astfel, elementele de observaţie socială contemporană sînt juxtapuse cu personaje din basme populare, istoria secolului al douăzecilea se intersectează cu metafizica, iar trimiterile intertextuale merg mînă în mînă cu autoreferenţialitatea. În ce măsură a reuşit distinsul autor să combine în mod convingător toate elementele de mai sus rămîne să judece fiecare cititor în parte...
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Revenit de pe tărîmul ielelor, protagonistul Waldemar suferă de o deziluzie cauzată de diferenţa dintre speranţele sale din timpul revoluţiei din 1989 şi realităţile sociale ale României post-revoluţionare. Ca tratament împotriva deziluziilor, protagonistul se refugiază în discuţii online şi în relaţii amoroase trecătoare.
Waldemar descoperă însă că doi dintre colegii săi de birou sînt fiinţe mitologice venite de pe alte tărîmuri. Mai mult, aceştia îl informează că trebuie să ajungă cu orice preţ într-un bloc de pe o arteră de la periferia Bucureştiului, Calea Plăieşilor, pentru a redeschide portalurile dintre tărîmuri.
După o bătălie epică între fiinţe supranaturale, Waldemar izbuteşte să ajungă împreună cu cei doi însoţitori în blocul special, iar de acolo pe un tărîm al zmeilor unde caută să dezlege misterul portalurilor blocate.
Din punct de vedere tematic, romanul domnului Liviu Radu se încadrează în categoria "fantasy de portal", alături de lucrări precum Alice în Ţara Minunilor sau Cronicile Narniei. Nu e un secret că preferinţele mele înclină către subgenul fantasy independent de lumea noastră, precum Stăpînul inelelor, seria Earthsea sau seria Lumii Disc. Dar asta e o chestiune subiectivă...
Din punct de vedere stilistic, Blocul câş e scris pe un ton jucăuş, iar pesonajele secundare precum Spiridon Verdeaţă sau Grigore Baul spun sau fac destule lucruri amuzante pe parcursul cărţii.
Şi, dat fiind că al doilea romanţ despre Waldemar a fost scris în 2008, este alcătuit în umbra tehnicii postmoderne a hibridizării. Astfel, elementele de observaţie socială contemporană sînt juxtapuse cu personaje din basme populare, istoria secolului al douăzecilea se intersectează cu metafizica, iar trimiterile intertextuale merg mînă în mînă cu autoreferenţialitatea. În ce măsură a reuşit distinsul autor să combine în mod convingător toate elementele de mai sus rămîne să judece fiecare cititor în parte...
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
2 comentarii:
cu mare placere voi citi. numai bine!!!
Numai bine şi dumneavoastră.
Vă mai aştept pe aici şi cu alte ocazii. :)
Trimiteți un comentariu