Michael Moorcock, 'The Bane of the Black Sword' (1977)

Această carte este un foarte bun exemplu de ceea ce John Clute şi Peter Nicholls numesc fixup în “Enciclopedia Literaturii Ştiinţifico-Fantastice”. The Bane of the Black Sword (adică “Năpasta sabiei negre”), al şaptelea volum din seria despre Elric, este alcătuit din trei “cărţi” de 50, 40, respectiv 35 de pagini şi dintr-un epilog de 35 de pagini. Cele patru secţiuni sînt nuvele care au fost iniţial publicate separat în reviste de profil, însă primele trei au acelaşi protagonist, Elric din Melniboné, în vreme ce epilogul face parte din ceea ce Elric prefer să numească visele sale.

Fiecare secţiune are o intrigă de sine-stătătoare de genul “săbii şi vrăjitorie”, iar cartea a treia, “The Flamebringers”, şi epilogul, “To Rescue Tanelorn”, au subiecte destul de asemănătoare: o hoardă de barbari condusă de un şef impresionant se apropie de un oraş, iar protagonistul caută ajutor pe domeniul magiei şi împiedică invazia într-o bătălie finală.

Prima şi cea de-a doua carte au de asemenea caracteristici comune: Elric este capturat de inamici, dar invocă ajutorul magic al unei divinităţi sau al unui demon, scapă, după care invocă o armată ca să-şi înfrîngă duşmanii.

Altă temă recurentă este relaţia ambiguă dintre Elric şi sabia sa semi-conştientă, Stormbringer. Pe de o parte, sabia îl ajută în bătălii, pe de altă parte îi ucide prietenii şi rudele în focul încăierărilor. Elric şi-ar dori să scape de această năpastă şi suferă sincer după uciderea prietenilor săi, dar fără sabie devine neputincios, aşa cum se arată în Cartea Întîi. Sabia, la rîndul ei, nu suportă să fie despărţită de stăpîn şi se întoarce la el chiar dacă este aruncată, aşa cum se întîmplă în Cartea a Treia.

Ceea ce e demn de remarcat este că Michael Moorcock a scris o serie de nuvele, dar le-a pus laolaltă în aşa fel încît să poată fi citite ca un roman. Pe de altă parte, menţionîndu-l pe Elric şi unele ţinuturi imaginare din primele trei secţiuni, a conectat epilogul atît cu seria “Elric necromantul” cît şi cu “Cronicile Castelului Brass”, în care apare oraşul Tanelorn.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)