M. John Harrison, "The Pastel City" (1971)

În iarna 1999-2000, prin amabilitatea unei prietene americane numită Tracey Rosenberg, am primit cadou un exemplar din prima ediţie a unui roman de M. John Harrison, The Pastel City (Editura New English Library, Londra, 1971). Era o carte de buzunar subintitulată pompos "Cel mai măreţ roman fantastic de la Dune încoace". Apoi, prin 2004, am parcurs acest roman într-o după-amiază însorită. Mai tîrziu, în vara lui 2006, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat o ediţie omnibus cu întreaga serie Viriconium (Fantasy Masterworks nr. 7, Gollancz, Londra, 2000), din care The Pastel City este primul roman, aşa încît am oferit cadou la rîndul meu unui prieten ediţia aceea primită de la Tracey. Au şi cărţile soarta lor...

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat în acea după-amiază însorită de demult:

Acţiunea din The Pastel City se petrece într-un viitor foarte îndepărtat, pe un Pămînt muribund, după ce mai multe civilizaţii ale După-Amiezii s-au succedat. Viriconium este întîia civilizaţie a Amurgului.

Intriga este de factură fantasy: două regate învrăjbite se confruntă într-un război, două regine aspiră la dominarea întregului Pămînt, iar un erou retras, tegeus-Cromis, este rugat de tînăra regină Methvet Jane să ia comanda trupelor ei şi să împiedice invazia unei armate inamice din nord. (Pînă şi extravaganţa de a scrie unele nume proprii cu minusculă mai degrabă decît cu majusculă ţine tot de excesele genului fantasy.) Personajele secundare includ un pitic războinic, un bătrîn înţelept maestru în meşteşuguri demult pierdute şi un general trădător, printre altele.

Pe de altă parte, destule elemente din roman ţin de genul science fiction. Aici aş enumera aeronava reginei Methvet Jane, exoscheletul acţionat cu servomotoare al piticului Tomb, vulturii de metal creaţi de bătrînul Cellur din Lendalfoot, animalele fantastice create prin inginerie genetică şi roboţii înarmaţi cu săbii energetice care fură creierele oamenilor. (Dacă vă pregăteaţi să remarcaţi că săbiile acelea energetice par a fi o imitaţie a săbiilor de lumină din seria cinematografică Războiul stelelor, vă reamintesc că The Pastel City a fost publicat iniţial în 1971.) Şi tot aici se încadrează fundalul de societate feudală apărută după decăderea unei civilizaţii mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, un loc comun al operei spaţiale de la Fundaţia lui Isaac Asimov încoace.

Ceea ce aduce M. John Harrison ca o notă personală în această combinaţie este atitudinea profund nihilistă a unora dintre personajele principale, ceva specific Noului Val. Cu toate că la începutul romanului tegeus-Cromis este o personalitate publică merituoasă, el preferă să trăiască retras într-un turn pe malul mării, departe de oraşul Viriconium şi de compania altor oameni. În final, deşi regina recunoscătoare îl onorează şi îl invită să participe la edificarea unei noi societăţi paşnice, Cromis preferă să se retragă din nou în turnul său. Iar personaje secundare vîrstnice, precum veteranul Theomeris Glyn sau Cellur din Lendalfoot, preferă să piară în luptă.

Tot specifică Noului Val este ambiguitatea morală a unor personaje, ca de exemplu Lord Weterbeck, care îi tratează cu suspiciune pe tegeus-Cromis şi pe însoţitorii săi, sau generalul Norvin Trinor, care a trecut de partea inamicului. Cumva, atît nihilismul cît şi ambiguitatea morală a personajelor amintesc de un alt personaj celebru al Noului Val din ficţiunea speculativă britanică, Elric din Melniboné cel creat de prietenul şi colaboratorul lui M. John Harrison, Michael Moorcock.

Dar, dacă tot am amintit de Elric, trebuie să menţionez că, spre deosebire de romanul Elric of Melniboné (publicat în 1972), The Pastel City are un aer cam demodat. Deşi ambele cărţi sînt destul de scurte, cea dintîi îi atrage pe cititori să mai parcurgă un roman din acea serie, pe cînd cea din urmă lasă impresia că este autosuficientă şi că nu ar putea răsplăti în vreun fel o a doua lectură. Ceea ce nu prea ajută, ţinînd cont de faptul că după The Pastel City au apărut şi alte volume în seria Viriconium.

Iar în ceea ce priveşte sloganul publicitar de pe coperta primei ediţii, cum că The Pastel City ar fi "Cel mai măreţ roman fantastic de la Dune încoace"... probabil că în ultima vreme nu mai cred cu atîta uşurinţă sloganurile publicitare.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)