Michael Moorcock, 'The Fortress of the Pearl' (1989)

Al doilea roman din cronologia internă a seriei despre Elric a fost publicat prima oară în 1989 şi am avut ocazia să-l citesc într-un volum omnibus de la Gollancz. Spre deosebire de volumele din anii ’60, precum Stormbringer, şi ’70, precum Elric of Melniboné, The Fortress of the Pearl este un roman mult mai lung, dar şi cu o intrigă ceva mai închegată.

Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Un oligarh din oraşul Quarzhasaat, Lord Gho Fhaazi, îl sileşte pe Elric să plece în căutarea Perlei din Inima Lumii, sub ameninţarea că îl va ucide pe un băiat care îi salvase viaţa albinosului. Elric călătoreşte în căutarea perlei, trece prin ambuscadele şi măcelurile de rigoare, apoi intră într-o transă împreună cu hoaţa de vise Oone. Alături de ea, parcurge şapte tărîmuri în care visele pot deveni realitate, apoi găseşte perla. În Quarzhasaat, după ce micul său prieten este eliberat, Elric îi măcelăreşte pe toţi locuitorii oraşului. Oone, care a văzut cum perla dintr-un tărîm al viselor a devenit realitate, se aşteaptă ca şi din iubirea ei cu Elric, consumată în vis, să se nască gemeni pe care albinosul să nu-i întîlnească niciodată.

La un prim nivel de lectură, “Fortăreaţa perlei” este un fantasy construit pe o structură arhetipală. Protagonistul pleacă în căutarea unui obiect magic, întîlneşte ajutoare şi inamici, călătoreşte pe alte tărîmuri, dobîndeşte obiectul căutat, apoi revine de unde plecase – ba chiar are parte de un festival în care izbînda lui e sărbătorită. Traseul lui Elric pare să fi fost preluat aproape punct cu punct din Eroul cu o mie de feţe de Joseph Campbell sau din Morfologia basmului de Vladimir Propp.

La un al doilea nivel, ca şi celelalte volume din seria despre Elric, romanul subverteşte în mod deliberat locurile comune ale genului fantasy. Astfel, Elric nu porneşte în căutarea perlei ca să capete avuţie sau ca să se cunune cu vreo prinţesă – dimpotrivă, deşi protagonistul o salvează din tărîmurile de vis pe fiica unui şef de trib nomad, Varadia, şi cu toate că hoaţa de vise Oone este îndrăgostită de el, Elric prefer să se despartă de ele şi să-şi urmeze planul de răzbunare. Mai mult, după ce şi-a dus teribila răzbunare la bun sfîrşit, albinosul azvîrle perla într-un şanţ.

Nu în ultimul rînd, “Fortăreaţa perlei” aminteşte pe alocuri de Călătoria pelerinului de John Bunyan. Astfel, tărîmurile de vis prin care călătoresc Elric şi Oone poartă nume sugestive precum Ţinutul Viselor Obişnuite, Ţinutul Noilor Ambiţii sau Tărîmul Nebuniei, iar un personaj supranatural, Războoinicul Perlei, în ciuda faptului că este înfruntat şi ucis în cîteva rînduri, reapare fie ca oponent, fie ca aliat de fiecare dată cînd eroii trec pe un alt tărîm. Numeroase alte personaje care îi ies protagonistului în cale par de asemenea să aibă roluri alegorice. Dar, pentru că Elric este prin definiţie amoral, călătoria sa iniţiatică nu îl transformă într-un sfînt ori într-un înţelept.

Cititorilor nu le rămîne decît să afle unde l-a mai purtat pe împăratul exilat din Melniboné imaginaţia lui Michael Moorcock. Însă asta e altă poveste…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)