Și iată ce am aflat:
Bedlam tratează în manieră diacronică relația Londrei cu bolnavii mintal. Astfel, autoarea prezintă modul în care erau tratați nebunii în Evul Mediu, apoi întemeierea azilului Bethlehem (devenit, în limbaj popular, "Bedlam"), cazuri celebre de nebunie, precum cel al regelui George al III-lea, proiectarea și construirea de noi aziluri în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, scandalurile și reformele din perioada victoriană, precum și reacția medicală la sindromul de șoc post-traumatic manifestat de combatanții din Primul Război Mondial. În capitolul final, autoarea subliniază ironia modului în care administrațiile neoconservatoare i-au tratat pe bolnavii mintali în ultimele decenii ale secolului al XX-lea - foarte asemănător cu abordarea medievală.
Lucrarea este educativă prin materialul discutat (atent documentat) și captivantă prin maniera de prezentare (clară, concisă și plină de compasiune față de victimele sistemului). Mărturisesc că numeroase aspecte referitoare la tratatmentul căruia i-au fost supuși bolnavii de-a lungul secolelor mi s-au părut șocante și respingătoare. Deloc surprinzătoare s-au dovedit a fi, în schimb, cazurile de corupție, abuz și delapidare pe care le prezintă pe alocuri autoarea.
Bedlam se încheie cu note de final, bibliografie și index. Pe ansamblu, consider că a meritat din plin timpul petrecut cu lectura, precum și costul achiziției. O voi păstra ca pe o lucrare de referință, atât pentru informațiile prezentate în text, cât și pentru numeroasele ilustrații alb-negru.
După ce am terminat Bedlam, am început să citesc o a treia carte a doamnei Catherine Arnold, City of Sin. Însă despre aceea vom discuta cu alt prilej.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu