În ultima decadă a lunii parilie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un album de artă îngrijit de Martin Popoff și Malcolm Dome și intitulat The Art of Metal - Five decades of Heavy Metal Album Covers, Posters, T-Shirts and More (Voyageur Press, grupul editorial MBI, Minneapolis, MN, 2013). L-am parcurs pe îndelete, în aprilie și mai 2017.
Și iată ce am aflat:
"Cuvântul înainte" îi aparține regretatului Ian "Lemmy" Kilmister, basist și solist vocal al formației Motörhead.
"Introducerea", în schimb, a fost scrisă de antologatorul Malcolm Dome și prezintă succint evoluția artei grafice care însoțește curentul muzical heavy metal, respectiv importanța acestei manifestări a artelor vizuale.
Capitolul întâi, "Origini: heavy metal tradițional", o are ca autoare pe Kylie Olsson și tratează despre primul val de heavy metal de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, precum și despre arta grafică ce însoțea albumele LP imprimate pe vinil, respectiv materialele promoționale pentru concerte.
Capitolul al doilea, "Noul val de heavy metal britanic", îi aparține lui Geoff Barton și tratează despre trupe britanice lansate la mijlocul anilor 1970, precum Judas Priest, Iron Maiden și Def Leppard. O secțiune specială, "Edward the Aggressor", le este dedicată lui Eddie the Head, mascota formației Iron Maiden, și lui Derek Riggs, creatorul acesteia.
Capitolul al treilea, "Hair Metal", este scris de Bryan Reesman și se ocupă de o ramură comercială a genului heavy metal apărută în anii 1980, în special la Los Angeles, California.
Capitolul al patrulea, în schimb, îl are ca autor pe Dom Lawson și tratează despre "Doom & Stoner Metal", o fuziune underground de heavy metal și psihedelice.
Capitolul al cincilea, "Nu Metal", a fost scris de Raziq Rauf și prezintă o ramură ceva mai recentă a muzicii heavy metal, ce îmbină hip-hop, bas și percuție, în schimb... duce lipsă de solouri de chitară.
Poate cel mai neliniștitor capitol este al șaselea, "Black Metal", și îi aparține lui Malcolm Dome. Pe lângă plasarea în context a acestui subgen lansat în anii 1980 în Marea Britanie de trio-ul Venom și făcut celebru din anii 1990 încoace de o pleiadă de trupe norvegiene, capitolul prezintă și contribuția la dezvoltarea acestui gen a unor artiști grafici precum Joachim Luetke.
Capitoul al șaptelea, pe de altă parte, oferă două subgenuri muzicale la preț de unul: "Thrash & Death Metal". Autoarea, Louise Brown, discută despre formații ca Metallica, Megadeth, Slayer, Anthrax și despre impactul pe care l-au avut din anii 1980 încoace nu numai prin muzica interpretată și compusă, ci și prin arta grafică ce însoțește albumele și materialele promoționale.
Capitolul al optulea, "Prog Metal", îi aparține lui Martin Popoff și prezintă o fuziune de rock progresiv și heavy metal, lansată de formații precum King Crimson și Rush și dezvoltată, între alții, de Queensrÿche și Dream Theater.
Volumul se încheie cu un index, cu note biobibliografice despre autori și cu o secțiune de mulțumiri.
Dintre calitățile care recomandă The Art of Metal, aș aminti superba calitate a hârtiei și tiparului, coperta cartonată, cu titlul ștanțat în metal, ilustrațiile numeroase și judicios alese, capitolele bine documentate, scrise clar, concis și cu mult umor, precum și numeroasele secțiuni scurte presărate în textul capitolelor principale (și imprimate pe fond gri, mai degrabă decât negru, ca materialul de bază). Din acestea, cititorii au ocazia să afle despre artiști grafici precum Ernie Cefalu, Hugh Syme sau Michel "Away" Langevin, despre fanzine, despre evoluția tricourilor și peticelor cu sigle de formații, ba chiar și despre legătura dintre heavy metal și spectacolele de lupte libere.
Am fost plăcut impresionat să constat că autorii sunt personalități ale criticii muzicale din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, capitolele și articolele acoperă numeroase aspecte ale genului heavy metal din Europa continentală, din Asia, din Extremul Orient, din Australia și din America Latină.
Ceea ce aș mai recomanda, însă, ar fi să nu parcurgeți volumul The Art of Metal la locul de muncă, respectiv să nu îl lăsați la îndemâna copiilor. Unele imagini prezentate sunt destul de violente sau de explicite, iar, pe alocuri, textul face referire la substanțe recreative. Ca urmare, e preferabil un grad de discreție din partea cititorilor.
Pe ansamblu, The Art of Metal este cu adevărat o piesă de colecție, doldora de informații utile și cu o prezentare grafică de neuitat. Firește, după ce l-am terminat, am simțit nevoia să deschid un alt volum de artă, unul dedicat pictorului Claude Monet. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu