joi, 16 iulie 2009

Philip K. Dick - 'A Scanner Darkly' (1977)

În iunie 2006, am fost chemat de către importatorii mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro) şi pus în faţa unui transport de cărţi proaspăt sosit din Marea Britanie. Am luat pe loc două duzini de volume şi am rezervat cam încă de două ori pe atâtea pentru achiziţie ulterioară. Dar, dacă în cazul altor autori am putut să fac o selecţie („Pe asta o iau acum. Pe aceea am s-o iau mai târziu.”), cu Philip K. Dick am procedat altfel: am luat toate volumele de acest autor pe care domnul şi doamna Hanu le aveau în librărie, după care i-am convins să aducă şi alte titluri. Printre altele, în acea zi am achiziţionat un exemplar din A Scanner Darkly (Colecţia SF Masterworks nr. 20, Editura Gollancz, Londra, 1999), un roman în legătură cu care domnul Ştefan Ghidoveanu îmi stârnise interesul încă din 1992 cu o prezentare succintă pe care o publicase în revista Nautilus.

Tot în 2006, ceva mai târziu, prin amabilitatea vechiului meu prieten Liviu Moldovan am vizionat ecranizarea romanului făcută de Richard Linklater cu Keanu Reeves, Winona Ryder, Robert Downey, Jr. şi Woody Harrelson în rolurile principale – unul dintre rarele filme apărute în acest deceniu pe care mi-am dorit instantaneu să le revăd. Fireşte, filmul m-a încurajat să citesc romanul.

Şi, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în mai 2009 am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost şi am parcurs într-o după-amiază romanul grafic A Scanner Darkly (Editura Gollancz, Londra, 2006) bazat pe filmul lui Linklater şi pe romanul lui Philip K. Dick. Cum undeva trebuie să existe o limită, în cazul în care s-a făcut şi vreun joc video cu acelaşi subiect, aş prefera să nu aflu vreodată despre el...


Poate nu o să-mi luaţi în nume de rău dacă, în rândurile de mai jos, am să discut nu numai romanul A Scanner Darkly, ci am să mă refer pe alocuri şi la ecranizare şi la banda desenată.


Iată despre ce este vorba:


În ceea ce la data publicării romanului era viitorul apropiat (1992), Statele Unite ale Americii au fost copleşite de un val de toxicomanie fără precedent. În efortul de a stăvili dezvoltarea reţelelor de trafic de stupefiante, forţele de poliţie colaborează cu corporaţii private precum New Path, dar şi cu agenţi sub acoperire de felul lui Fred. În viaţa de zi cu zi, când nu e protejat de un costum mimetic, Fred este de fapt un toxicoman ca mulţi alţii, pe numele adevărat Robert Arctor.


Din păcate, pentru a nu trezi suspiciunile cercului de suspecţi pe care a fost delegat să îi supravegheze, Arctor ajunge să devină dependent de o substanţă deosebit de periculoasă, Substanţa D, ceea ce îi distruge cu timpul legătura dintre cele două emisfere cerebrale şi îl duce la o scindare de personalitate. Situaţia îi este agravată de faptul că, în calitate de agent sub acoperire, i s-a cerut să îl supravegheze pe sinele său public, Robert Arctor, iar cei din cercul său de cunoscuţi sunt, la rîndul lor, departe de a fi inocenţi.


Când starea mentală a lui Arctor se deteriorează dramatic, personajul ajunge într-o clinică pentru dezintoxicare, apoi la o fermă unde descoperă sursa secretă a substanţei D. Căci poliţiştii în subordinea cărora a lucrat protagonistul au planuri ascunse îndărătul altor planuri...


Spre deosebire de romanele mai timpurii ale lui Philip K. Dick, scrise câte trei, patru sau chiar cinci pe an, A Scanner Darkly a avut nevoie de doi ani pentru a fi redactat. Pe de o parte, caută să imagineze un viitor apropiat, cu sisteme de identificare vocală, microcamere de filmat (numite în roman "scanere") şi costume mimetice. Pe de altă parte, diverse aluzii culturale, ştiinţifice şi politice ancorează romanul în realitatea în care a fost scris, respectiv începutul anilor 1970.


Dacă alte romane ale scriitorului american tratează despre universuri paralele, călătorii în spaţiu, colonizări de planete şi alte teme ştiinţifico-fantastice, A Scanner Darkly se ocupă în primul rînd de tema autobiografică a consecinţelor abuzului de droguri. Parte dintre problemele cu care se confruntă protagonistul, cum ar fi destrămarea unei căsnicii, separarea de copii şi traiul într-o locuinţă neglijată, laolaltă cu alţi toxicomani, reflectă îndeaproape probleme similare cu care s-a confruntat autorul în perioada aceea. Relaţiile duplicitare dintre membrii grupului, tulburările sexuale, scindarea personalităţii lui Bob Arctor, deteriorarea funcţiilor lui mentale aşa cum sunt prezentate pe parcursul romanului nu reprezintă numai produsul imaginaţiei lui Philip K. Dick. Impresia de veridicitate a materialului inclus în roman este întărită şi de nota de final în care autorul menţionează consecinţele grave suferite de el şi de toxicomanii din cercul lui de cunoştinţe.



Atât detaliile poveştii tragice din roman cât şi tensiunea dintre presupusul viitor apropiat şi prezentul în care a fost scrisă cartea au fost redate cu surprinzătoare fidelitate în filmul A Scanner Darkly (2006) al regizorului Richard Linklater. Realizat ca film de animaţie, cu ajutorul unei tehnici numită "rotoscopie interpolată", A Scanner Darkly aduce dinaintea spectatorilor atât culorile calde din sudul Californiei, cât şi halucinaţiile personajelor în toată splendoarea lor terifiantă şi le plasează nu într-un 1992 care de acum este istorie, ci "peste şapte ani". Bună parte dintre dialoguri le redau cu fidelitate pe cele din roman, iar ultimele secvenţe aduc pe ecran porţiuni esenţiale din postfaţa autorului. Şi, ca un omagiu din partea cineaştilor, printre chipurile fragmentare care se perindă pe costumul mimetic al protagonistului, la un moment dat se întrevăd câteva portrete ale lui Philip K. Dick...

Romanul grafic, lansat în acelaşi an cu filmul, redă foarte fidel conţinutul acestuia. Ediţia britanică, de la Victor Gollancz, este realizată în condiţii tipografice excelente şi reprezintă un supliment binevenit al ecranizării. Cumva, chiar şi în această formă derivată, intensitatea poveştii tragice se menţine. Dar cel mai bine este să mergeţi la sursă şi să citiţi mai întâi romanul A Scanner Darkly...

9 comentarii:

kyodnb spunea...

cumva eu nu am reusit sa duc niciodata animatia pina la capat si am dat de ea de cateva ori pe hbo..probabil ca s-a nimerit sa prind aceleasi faze si de aici si usorul dezinteres...

Flo spunea...

Salut,

Am terminat cartea alaltaieri, dar citind-o pe fuga, am ramas cu o dilema pe care nici macar filmul nu a rezolvat-o: ce se intampla defapt in noaptea in care Bob e cu o drogata pe nume Connie, pe care o vede transformandu-se in Dona? Transformarea o vede si pe inregistrarile holo, si se vede si pe el panicandu-se si apoi resemnandu-se. E un fir care a ramas in aer sau nu l-am inteles eu deloc?

Merci,
F.

Florin Pîtea spunea...

*Flo

Secvenţa aceea apare în roman, în film şi în banda desenată. Înainte să vadă înregistarea holografică, protagonistul crezuse că a avut o halucinaţie. După vizionarea înregistrării, protagonistul înţelege că realitatea locală a suferit o fluctuaţie, că timp de o clipă el a văzut o realitate paralelă - iar accesul la o realitate paralelă este o temă recurentă în romanele lui Philip K. Dick. Oricum, secvenţa creează un frison, mai ales că realitatea alternativă întrezărită era foarte dorită de protagonist...

Anonim spunea...

bun articol :) nota 10 :)


am shi eu o intrebare !! nu vrie sa facem schimb de bannere:-?? sau de linkuri !!

contact yahoo id : mandeea_deejay ! plzz

Flo spunea...

Salut,

Nu m-am gandit ca era o referinta la o realitate paralela. Cum de altfel, pana sa citesc raspunsul tau, nu ma gandisem sa fac o legatura intre Rick Deckard si sectia de politie de pe alta strada, Tagomi si San Francisco-ul pe care-l stim noi.

Merci,
F.

Florin Pîtea spunea...

@Flo

Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentariu.
Te mai aştept în vizită pe aici, pe blog.
Cele bune.

Cefalee spunea...

"9+1 sfaturi de anti-consultant pentru politicienii de pe la noi"

1. Controlaţi-vă impulsul tălâmb de a avea o reacţie (publică) la orice. Uneori tăcerea e cel mai bun şi expresiv răspuns, iar în gălăgia bezmetică de pe scena noastră politico-mediatică, ea e chiar adesea binevenită. Stau jurnaliştii ciorchine la poarta sediului de partid presându-vă să daţi o declaraţie, un comentariu, o reacţie, un fâs, orice, ca să aibă ei ce transmite la ştiri? Aşa, şi? Să fie sănătoşi. Rezistaţi! “No comment” - e atât de simplu!
Nu mai lăsaţi mass media (realitatea ei autohtonă, nu descrierea idealizată a termenului în dicţionar) să vă stabilească agenda. Faptul că lui Băsescu i-a mai crescut au ba un fir de păr e o non-ştire, indiferent de obstinaţia cu care încearcă ziariştii să vă inculce contrariul. Dacă nu credeţi, traduceţi în cifre absolute ratingul care vi se flutură pe la nas. Calculaţi cam câţi oameni mai urmăresc televiziunile de ştiri: voi înşivă, colegii de partid, mama, tata, copiii şi bunica, eventual un prieten/vecin, plus personalul instituţiilor al căror domeniu de activitate reclamă urmărirea, de nevoie şi în scârbă, a respectivelor emisiuni.

2. (Conex punctului precedent) Dezvăţaţi-vă de slugărnicia asta rebarbativă faţă de mass media. E jenantă pentru voi at the end of the day şi, mai grav, e chiar contraproductivă. Să accepţi, ca regulă chiar, să fii sunat la 11 seara ca să participi la o emisiune TV la ora 10 dimineaţa în ziua următoare şi între timp subiectul emisiunii să ţi se mai şi modifice de 3 ori, e o idioţenie strategică şi o încurajare a lipsei de respect din partea jurnaliştilor, şi, subsecvent, din partea alegătorilor…

Continuarea la www.apahideanu.ro

Florin Pîtea spunea...

@Cefalee

Am să vă rămîn recunoscător dacă pe viitor veţi binevoi să comentaţi în legătură cu postările de pe acest blog, mai degrabă decît să îl promovaţi pe al dumneavoastră atît de făţiş. Dacă articolul la care m-aţi trimis ar fi avut vreo legătură cît de mică cu postarea mea, aş fi înţeles. Dar nu este cazul.

Florin Pîtea spunea...

@Mandeea Deejay

Vă mulţumesc pentru ofertă. Din păcate, conţinutul blogului dumneavoastră nu are legătură cu zona mea de interes.
Toate cele bune.