La cît de mult îmi doream să-i văd pe cei de la Motörhead în concert, nu se putea să nu am parte de nişte peripeţii...
Mi-am luat bilet din martie, am întrebat-o pe casieriţa de la Diverta dacă era sigură că formaţia aceea avea să cînte în ziua aceea, şi ea m-a asigurat că da. Mi-am pus biletul bine, mi-am notat data concertului în agendă, mi-am dorit intens să nu plouă. (Avusesem o experienţă neplăcută cu un concert Overkill anulat la Cluj din cauza unei furtuni serioase şi nu-mi doream să repet experienţa.În nici un caz cu Motörhead.)
A venit ziua concertului, m-am echipat corespunzător, cînd am verificat data concertului pe bilet - surpriză! Vînzătoarea îmi dăduse bilet pentru data de întîi, nu doi iulie.
Am sunat un prieten, m-a dus cu maşina la Romexpo (unde am văzut şiruri întregi de maşini parcate pe marginea străzii şi cîţiva lucrători fericiţi care le ridicau), pînă la urmă mi-am cumpărat bilet şi, cu bunul prieten cu tot, am intrat.
Cîţiva mici şi cîteva beri mai tîrziu, înainte să se innopteze ca lumea, dinspre scena dublă s-a auzit o voce gîjîită: "Good evening! We're Motörhead! And we play rock'n'roll!"
Aşa devreme?
Ne-am dus repejor mai aproape de scenă şi, timp de vreo oră, ne-am delectat cu muzica lui Ian "Lemmy" Kilmister şi a colegilor săi de trupă. Piese mai noi, de pe albumul "Motörizer", precum "Rock Out". Piese mai vechi, precum "The Ace of Spades". Solo de chitară. Solo de baterie. Solo de bas.
Cred că a fost prima trupă de metale grele (şi am văzut cîteva la viaţa mea) la care nu numai că am simţit cum îmi vibrează organele interne din cauza nivelului zgomotului, dar am simţit cum îmi vibrează nările, palatul şi vălul palatin.
După care Lemmy a dat volumul mai tare.
Îi aşteptam de mult. Lemmy ne-a promis că o să mai vină. N-am înţeles mai nimic din textul pieselor, dar Motörhead a fost întemeiată în ideea de a cînta cel mai murdar rock and roll. Şi cel puţin una dintre piese, "Burner", a fost atît de rapidă încît i-a arătat publicului că şi Motörhead pot interpreta speed metal.
La urma urmei, ei sînt strămoşii metalului extrem...
Cînd mai aşteptam un bis sau măcar o versiune cover după "God Save the Queen", ne-au părăsit, iar pe scena de alături a început să cînte un anume Moby.
(Nu cred că era înrudit cu Dick.)
Pletoşii în haine cernite s-au scurs din mulţime, iar la locul faptei au rămas persoane de altă factură.
Premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă i-a fost acordat de această dată unei domnişoare blond-roşcate cu un tricou gri pe care scria "I
SHOPPING". Brutal...
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Mi-am luat bilet din martie, am întrebat-o pe casieriţa de la Diverta dacă era sigură că formaţia aceea avea să cînte în ziua aceea, şi ea m-a asigurat că da. Mi-am pus biletul bine, mi-am notat data concertului în agendă, mi-am dorit intens să nu plouă. (Avusesem o experienţă neplăcută cu un concert Overkill anulat la Cluj din cauza unei furtuni serioase şi nu-mi doream să repet experienţa.În nici un caz cu Motörhead.)
A venit ziua concertului, m-am echipat corespunzător, cînd am verificat data concertului pe bilet - surpriză! Vînzătoarea îmi dăduse bilet pentru data de întîi, nu doi iulie.
Am sunat un prieten, m-a dus cu maşina la Romexpo (unde am văzut şiruri întregi de maşini parcate pe marginea străzii şi cîţiva lucrători fericiţi care le ridicau), pînă la urmă mi-am cumpărat bilet şi, cu bunul prieten cu tot, am intrat.
Cîţiva mici şi cîteva beri mai tîrziu, înainte să se innopteze ca lumea, dinspre scena dublă s-a auzit o voce gîjîită: "Good evening! We're Motörhead! And we play rock'n'roll!"
Aşa devreme?
Ne-am dus repejor mai aproape de scenă şi, timp de vreo oră, ne-am delectat cu muzica lui Ian "Lemmy" Kilmister şi a colegilor săi de trupă. Piese mai noi, de pe albumul "Motörizer", precum "Rock Out". Piese mai vechi, precum "The Ace of Spades". Solo de chitară. Solo de baterie. Solo de bas.
Cred că a fost prima trupă de metale grele (şi am văzut cîteva la viaţa mea) la care nu numai că am simţit cum îmi vibrează organele interne din cauza nivelului zgomotului, dar am simţit cum îmi vibrează nările, palatul şi vălul palatin.
După care Lemmy a dat volumul mai tare.
Îi aşteptam de mult. Lemmy ne-a promis că o să mai vină. N-am înţeles mai nimic din textul pieselor, dar Motörhead a fost întemeiată în ideea de a cînta cel mai murdar rock and roll. Şi cel puţin una dintre piese, "Burner", a fost atît de rapidă încît i-a arătat publicului că şi Motörhead pot interpreta speed metal.
La urma urmei, ei sînt strămoşii metalului extrem...
Cînd mai aşteptam un bis sau măcar o versiune cover după "God Save the Queen", ne-au părăsit, iar pe scena de alături a început să cînte un anume Moby.
(Nu cred că era înrudit cu Dick.)
Pletoşii în haine cernite s-au scurs din mulţime, iar la locul faptei au rămas persoane de altă factură.
Premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă i-a fost acordat de această dată unei domnişoare blond-roşcate cu un tricou gri pe care scria "I
SHOPPING". Brutal...(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu