O metodă pentru scris literatură ştiinţifico-fantastică este să observi prezentul, să remarci tendinţele emergente şi să extrapolezi pe baza lor un viitor posibil în care să plasezi o poveste. Sau cel puţin să fii atent cînd altcineva, de preferinţă informat şi calificat, identifică tendinţele în cauză. Sînt şi viitorologii buni la ceva...
O altă metodă este să hibridizezi o temă, un stil, un subiect din altă parte. Cînd nu au mai fost regiuni neexplorate pe Pămînt care să justifice existenţa subgenului călătoriilor extraordinare, spre exemplu, temele şi motivele specifice acelui subgen au fost transferate pe alte planete şi a apărut subgenul planetary romance. N-a mai avut loc (imaginar) Alan Quatermain în Africa, lasă că s-a făcut loc (imaginar) pentru John Carter pe Marte!
Pentru prima metodă, capcana cea mai întîlnită este cea a presupunerii că tendinţa majoră a prezentului în care se scrie textul SF va persista pe termen lung. Or, istoria demonstrează că tendinţele apar, se dezvoltă, apoi descresc şi dispar. Dacă eşti autor SF, parte din profesia ta este să observi tendinţele emergente (nu pe cele dominante, pe care le vede toată lumea), să extrapolezi pe marginea lor şi să mergi mai departe. Cum lumea se schimbă rapid, iar tendinţele tot apar şi dispar, trebuie să evoluezi împreună cu ea şi să nu rămîi prizonierul unei viziuni desuete despre viitor. Probabil că Bruce Sterling este un asemenea caz de adaptare continuă a scriiturii la schimbările tehnologice şi sociale.
Pentru cea de-a doua metodă, capcana cea mai întîlnită este să preiei informaţii cu toptanul dintr-o singură sursă mai degrabă decît în mod judicios, din surse multiple. Dacă iei, să zicem, istoria lui Iustinian şi a Teodorei şi o transformi în roman fantastic, publicul cititor o să observe. Dar cînd preiei informaţii din zeci sau chiar sute de surse, din cioburi vechi faci un vitraliu nou. Şi aşa poate să apară Book of the New Sun ...
Pentru cea dintîi metodă, o altă capcană este lipsa de imaginaţie a scriitorului. Conform unei clasificări făcute de Isaac Asimov, SF-ul axat pe gadget-uri descrie o tehnologie nouă (adesea imaginară) şi cam atît. SF-ul axat pe aventuri foloseşte gadget-ul pentru acţiune palpitantă. SF-ul social explorează consecinţele pe scară largă ale introducerii noilor tehnologii. Aici intervine puterea de extrapolare a scriitorilor - capacitatea de a imagina cît mai multe consecinţe sociale plauzibile ale schimbărilor tehnologice. Şi, dacă SF-ul Epocii de Aur extrapola pe baza unei singure schimbări tehnologice, subgenul cyberpunk are marele merit de a extrapola pe baza mai multor tehnologii simultan - căci lumea contemporană se schimbă în ritm accelerat sub influenţa a numeroase tehnologii apărute (şi răspîndite) recent.
Pentru cea de-a doua metodă, o altă capcană frecventă este hibridizarea stîngace din surse inadecvate. A existat cîndva o generaţie de autori pentru reviste de literatură de consum care a comis de-a valma western şi SF. Cînd indienii erau înlocuiţi cu extratereştri, văcarii cu astronauţi, revolverele cu pistoale laser şi caii cu nave spaţiale, dar intriga rămînea la fel, aşa-zisa poveste SF avea de suferit de pe urma faptului că era o biată povestire western cu elemente de recuzită SF.
Hibridizarea dă rezultate interesante cînd este făcută cu abilitate literară şi cînd foloseşte surse neaşteptate. Atunci cînd în volumul Hyperion Dan Simmons a folosit structura-cadru din Povestirile din Canterbury, teme din Inima întunericului şi din Romeo şi Julieta şi trimiteri intertextuale la opera poetică a lui John Keats, cititorii au fost surprinşi (şi l-au răsplătit cu Premiul Hugo). Pe cînd genul western a fost reciclat decenii de-a rîndul pînă la epuizare şi nu mai surprinde pe nimeni cînd e hibridizat cu altceva.
Dar, dincolo de cele discutate mai sus, probabil că cea mai frecventă capcană dintre toate este să nu foloseşti nici prima metodă (care necesită observaţie), nici pe cea de-a doua (care necesită documentare), ci să scrii despre banalitatea cotidiană de care sîntem sătui cu toţii, cititori şi scriitori deopotrivă, să adaugi un element fantastic sau suprarealist şi să pretinzi că rezultatul este SF.
Nu este SF.
SF-ul, fie el extrapolat sau hibridizat, fie el axat pe gadget, pe aventură sau pe chestiuni sociale, necesită educaţie ştiinţifică şi tehnologică din partea autorilor. Şi, din păcate, din partea cititorilor.
O altă metodă este să hibridizezi o temă, un stil, un subiect din altă parte. Cînd nu au mai fost regiuni neexplorate pe Pămînt care să justifice existenţa subgenului călătoriilor extraordinare, spre exemplu, temele şi motivele specifice acelui subgen au fost transferate pe alte planete şi a apărut subgenul planetary romance. N-a mai avut loc (imaginar) Alan Quatermain în Africa, lasă că s-a făcut loc (imaginar) pentru John Carter pe Marte!
Pentru prima metodă, capcana cea mai întîlnită este cea a presupunerii că tendinţa majoră a prezentului în care se scrie textul SF va persista pe termen lung. Or, istoria demonstrează că tendinţele apar, se dezvoltă, apoi descresc şi dispar. Dacă eşti autor SF, parte din profesia ta este să observi tendinţele emergente (nu pe cele dominante, pe care le vede toată lumea), să extrapolezi pe marginea lor şi să mergi mai departe. Cum lumea se schimbă rapid, iar tendinţele tot apar şi dispar, trebuie să evoluezi împreună cu ea şi să nu rămîi prizonierul unei viziuni desuete despre viitor. Probabil că Bruce Sterling este un asemenea caz de adaptare continuă a scriiturii la schimbările tehnologice şi sociale.
Pentru cea de-a doua metodă, capcana cea mai întîlnită este să preiei informaţii cu toptanul dintr-o singură sursă mai degrabă decît în mod judicios, din surse multiple. Dacă iei, să zicem, istoria lui Iustinian şi a Teodorei şi o transformi în roman fantastic, publicul cititor o să observe. Dar cînd preiei informaţii din zeci sau chiar sute de surse, din cioburi vechi faci un vitraliu nou. Şi aşa poate să apară Book of the New Sun ...
Pentru cea dintîi metodă, o altă capcană este lipsa de imaginaţie a scriitorului. Conform unei clasificări făcute de Isaac Asimov, SF-ul axat pe gadget-uri descrie o tehnologie nouă (adesea imaginară) şi cam atît. SF-ul axat pe aventuri foloseşte gadget-ul pentru acţiune palpitantă. SF-ul social explorează consecinţele pe scară largă ale introducerii noilor tehnologii. Aici intervine puterea de extrapolare a scriitorilor - capacitatea de a imagina cît mai multe consecinţe sociale plauzibile ale schimbărilor tehnologice. Şi, dacă SF-ul Epocii de Aur extrapola pe baza unei singure schimbări tehnologice, subgenul cyberpunk are marele merit de a extrapola pe baza mai multor tehnologii simultan - căci lumea contemporană se schimbă în ritm accelerat sub influenţa a numeroase tehnologii apărute (şi răspîndite) recent.
Pentru cea de-a doua metodă, o altă capcană frecventă este hibridizarea stîngace din surse inadecvate. A existat cîndva o generaţie de autori pentru reviste de literatură de consum care a comis de-a valma western şi SF. Cînd indienii erau înlocuiţi cu extratereştri, văcarii cu astronauţi, revolverele cu pistoale laser şi caii cu nave spaţiale, dar intriga rămînea la fel, aşa-zisa poveste SF avea de suferit de pe urma faptului că era o biată povestire western cu elemente de recuzită SF.
Hibridizarea dă rezultate interesante cînd este făcută cu abilitate literară şi cînd foloseşte surse neaşteptate. Atunci cînd în volumul Hyperion Dan Simmons a folosit structura-cadru din Povestirile din Canterbury, teme din Inima întunericului şi din Romeo şi Julieta şi trimiteri intertextuale la opera poetică a lui John Keats, cititorii au fost surprinşi (şi l-au răsplătit cu Premiul Hugo). Pe cînd genul western a fost reciclat decenii de-a rîndul pînă la epuizare şi nu mai surprinde pe nimeni cînd e hibridizat cu altceva.
Dar, dincolo de cele discutate mai sus, probabil că cea mai frecventă capcană dintre toate este să nu foloseşti nici prima metodă (care necesită observaţie), nici pe cea de-a doua (care necesită documentare), ci să scrii despre banalitatea cotidiană de care sîntem sătui cu toţii, cititori şi scriitori deopotrivă, să adaugi un element fantastic sau suprarealist şi să pretinzi că rezultatul este SF.
Nu este SF.
SF-ul, fie el extrapolat sau hibridizat, fie el axat pe gadget, pe aventură sau pe chestiuni sociale, necesită educaţie ştiinţifică şi tehnologică din partea autorilor. Şi, din păcate, din partea cititorilor.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu