luni, 12 mai 2008

Gene Wolfe – 'Shadow and Claw' (1980, 1981)

În 1998, prin amabilitatea lui Mirel Palada, am citit (şi xerocopiat) primele patru volume din seria „Cartea Soarelui Nou” de Gene Wolfe. Mărturisesc că le-am parcurs cu sufletul la gură, cîte unul pe zi. Cîţiva ani mai tîrziu, mulţumită lui Horia Nicola Ursu, am primit un volum omnibus cu primele două părţi ale seriei. Iar în iulie 2006, datorită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro), am achiziţionat o ediţie britanică elegantă a aceluiaşi volum, Shadow and Claw – prima carte din colecţia „Fantasy Masterworks” de la Editura Gollancz. În 2007 mi-am făcut timp şi am citit încă o dată această carte – pe îndelete, ca să o savurez.

Căci „Cartea Soarelui Nou” chiar merită savurată. Iată de ce:

Romanul se înscrie într-un gen care fusese în mare vogă în prima jumătate a secolului al douăzecilea, dar căzuse în desuetudine începînd din anii ’50 – planetary romance. Poate cel mai cunoscut reprezentant al acestui gen este Edgar Rice Burroughs cu seriile sale despre Marte, Venus şi Pămîntul gol pe dinăuntru.

Poate ar fi bine să precizez aici că romanul „Cartea Soarelui Nou” se încadrează într-un subgen planetary romance, anume dying Earth, un science-fantasy despre Pămîntul muribund într-un viitor îndepărtat unde ştiinţa se îngemănează cu magia. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestui subgen sînt Clark Ashton Smith (cu seria de nuvele reunite în volumul Zothique), Jack Vance (cu tetralogia The Dying Earth, care a şi dat numele subgenului), Michael Moorcock (cu trilogia The Dancers at the End of Time) şi M. John Harrison (cu seria Viriconium).

Şi Gene Wolfe, care a creat un Pămînt muribund de neuitat – Urth („Terah”). Un Pămînt atît de vechi încît, oricît de adînc ar săpa, oamenii găsesc rămăşiţe arheologice. Un Pămînt vegheat de un Soare roşiatic, lipsit de putere, şi de o Lună verde, împădurită. Un Pămînt care are nevoie de un erou care să-i aducă Soarele Nou, dătător de viaţă.

Protagonistul-narator al romanului este Severian din Ghilda Torţionarilor. Povestea lui are ceva din parcursul formativ al lui David Copperfield şi ceva din autoironia naratorului din Eu, Claudius împărat. (Nu întîmplător, Severian ne anunţă din primul capitol că, în urma peregrinărilor sale, a ajuns autarh al Comunităţii.) Dar povestea are şi o doză serioasă de roman picaresc şi de fantasy.

Primul volum, The Shadow of the Torturer (publicat în 1980 şi distins în acelaşi an cu premiul World Fantasy) relatează cum Severian, ucenic şi apoi calfă în Ghilda Torţionarilor, i-a salvat viaţa proscrisului Vodalus, apoi i-a ţinut companie unei prizoniere, Thecla, iar în urma facilitării sinuciderii ei a fost alungat din ghildă. Severian călătoreşte prin întinsa metropolă Nessus, face cunoştinţă cu membrii unei companii teatrale, ajunge fără să vrea în posesia unei relicve preţioase, Gheara Conciliatorului, supravieţuieşte unui duel şi, ajuns la porţile metropolei, decide să plece mai departe în căutarea Pelerinelor de la care fusese furată relicva.

Partea a doua se intitulează The Claw of the Conciliator, a fost publicată în 1981 şi distinsă cu premiul Nebula în acelaşi an. Volumul acesta relatează cum Severian lucrează într-un orăşel, Saltus, cum este atras într-o ambuscadă de o însoţitoare, cum se întîlneşte din nou cu Vodalus şi cu sora vitregă a Theclăi (Thea), cum călătoreşte spre nord şi este o vreme prizonier în Casa Absolută a autarhului, apoi evadează şi, după o nouă colaborare cu compania teatrală ambulantă, ajunge într-un oraş ruinat unde are o întîlnire decisivă cu două vrăjitoare.

Elementele fantasy sînt foarte vizibile în Shadow and Claw. Eroul călător care întîlneşte personaje excentrice şi creaturi fantastice în locuri care de care mai exotice, parcursul iniţiatic, sabia (aproape) magică şi amuleta miraculoasă se numără printre ingredientele de bază ale cărţii. De remarcat că unele dintre aceste elemente au un substrat de altă natură. Astfel, sabia Terminus est nu e propriu-zis magică, ci conţine în interiorul lamei un şanţ cu o pastilă de mercur. Gheara Conciliatorului poate vindeca rănile şi chiar învia morţii (dar proprietăţile ei sînt explicate într-un mod neaşteptat în ultimul volum al seriei). Iar unele dintre creaturile fantastice întîlnite de Severian par să fi fost re-create din trecutul îndepărtat al Pămîntului prin inginerie genetică.

Dincolo de elementele fantasy, Gene Wolfe construieşte însă cu deosebită grijă o lume ştiinţifico-fantastică foarte coerentă. Astfel, pe parcursul romanului se fac referiri la călătoria cosmică la viteze super-luminice, la călătoria în timp şi la teraformarea Lunii. Unele personaje umane se dovedesc a fi extratereştri deghizaţi, un ciborg din The Claw of the Conciliator pare să fie un robot reparat cu componente organice, turnurile în care se află sediul Ghildei Torţionarilor sînt astronave străvechi, iar unele arme folosite de personaje sînt cu energie, mai degrabă decît cu proiectile.

Toate aceste elemente au o savoare aparte în condiţiile în care atmosfera romanului este de sfîrşit de lume, de civilizaţie aflată la apus, iar numele personajelor, termenii pentru monede şi unităţi de măsură, numele claselor sociale evocă Antichitatea tîrzie. (Ar trebui să menţionez aici că Gene Wolfe a creat un glosar special pentru a veni în ajutorul traducătorilor acestui roman.)

Există, de asemenea, un puternic filon intertextual. Aproape fiecare capitol al cărţii conţine asemenea elemente, începînd chiar cu referirea la Eu, Claudius împărat din primul capitol pe care am menţionat-o deja. Astfel, o vizită a lui Severian la bibliotecă şi întîlnirea cu maestrul bibliotecar orb Ultan îl evocă pe Jorge Luis Borges, instrumentul de tortură folosit pentru Thecla aminteşte „Colonia penitenciară” de Franz Kafka, actorii ambulanţi Dr. Talos şi Baldanders trimit la Pozzo şi Lucky din Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett. Referirile se multiplică, de la scene şi personaje asemănătoare cu Stăpînul inelelor la Sera de Brian Aldiss, de la Mizerabilii la Maşina timpului şi de la Insula doctorului Moreau la peştera lui Platon ori la Geneza biblică. Nu întîmplător, în Statele Unite ale Americii a fost publicat un volum omagial în care scriitori de prestigiu au inclus eseuri despre „Cartea Soarelui Nou”.

Ca şi cînd elementele fantastice, ştiinţifico-fantastice şi inter-textuale nu ar fi fost suficiente, Gene Wolfe a inclus în mod deliberat un palier de interpretare religios al romanului – mai precis, unul creştin. Parcursul iniţiatic al lui Severian poate fi interpretat ca a doua venire a lui Iisus pe Pămînt – iar indiciile în această direcţie se înmulţesc şi converg. Începînd chiar cu titlul („The Book of the New Sun” utilizează un joc de cuvinte drag poeţilor metafizici din secolul al XVII-lea: sun/son) şi cu primul capitol (din care aflăm că Severian a devenit autarh, adică – cel puţin cu numele – împărat peste întregul Pămînt), sugestiile care conduc la interpretarea romanului ca o alegorie creştină se ivesc la tot pasul.

Romanul în sine avea iniţial patru părţi (precum cele patru evanghelii canonice). Personajul principal feminin se numeşte Thecla (în canonul ortodox, cea dintîi martiră, asemenea cu apostolii). Severian foloseşte Gheara Conciliatorului pentru a vindeca răni şi a învia morţi – ba chiar, la începutul celei de-a doua părţi, transformă accidental în vin apa dintr-un vas. Mai mult, spre finalul volumului The Shadow of the Torturer, Severian însuşi primeşte o rană mortală, dar Gheara Conciliatorului îl resuscitează. La o masă comună, în The Claw of the Conciliator, Severian absoarbe spiritul răposatei Thecla (iar Gene Wolfe are grijă să furnizeze o explicaţie ingenioasă, de tip ştiinţifico-fantastic, pentru acest transfer metafizic). Şi, nu în ultimul rînd, profeţia din volumul al doilea este că protagonistul va aduce noul soare pentru a revitaliza lumea.

Un ultim aspect demn de luat în discuţie îl constituie apendicele. Fiecare parte a romanului se încheie cu cîte un apendice. Primul este de-a dreptul borgesian, întrucît tratează despre dificultăţile traducerii dintr-o limbă viitoare, deocamdată inexistentă. Cel de-al doilea prezintă grupurile sociale din Comunitate, respectiv informaţii despre monezi, unităţi de măsură pentru distanţe şi intervale de timp. Chiar şi aici se poate observa o trimitere intertextuală, căci romanele istorice ale lui Robert Graves conţineau asemenea explicaţii succinte.

La finalul volumului întîi al „Cărţii Soarelui Nou”, Shadow and Claw, aflăm de pe coperta a patra a ediţiei de la Gollancz că, spre sfîrşitul secolului al douăzecilea, romanul acesta a ocupat locul al treilea într-un sondaj de proporţii din Marea Britanie privitor la cel mai măreţ roman fantasy din toate timpurile (după Stăpînul inelelor şi Hobbitul). Dar nu ne mirăm.

Ne apucăm să citim volumul al doilea...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

4 comentarii:

daniel spunea...

Frumos comentariu. Si o veste buna: cartea va aparea in limba romana pana in iunie 2009 la Leda/Corint.

Tesatorul spunea...

@ Daniel
Mă bucur că în sfîrşit apare această carte şi la noi în ţară. Mi-aş dori, dacă se poate, să vorbesc la lansare...

gxg spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
gxg spunea...

o prezentare foarte interesanta!
cred ca merita citita cartea, o voi cauta si eu.