sâmbătă, 13 octombrie 2012

O aniversare pe unde... nu te aştepţi

Astăzi, 13 octombrie 2012, la Radio România Cultural, între orele 13.15şi 13.45, veţi avea prilejul să ascultaţi o nouă ediţie a emisiunii "Exploratorii lumii de mîine". De această dată, realizatorul şi prezentatorul Ştefan Ghidoveanu va dedica emisiunea celor 20 de ani de carieră literară ai subsemnatului. Sînt deosebit de onorat de acest eveniment. Ţin să îi mulţumesc şi pe această cale domnului Ghidoveanu.

Anunţul oficial privind această ediţie a emisiunii poate fi citit pe blogul Moshul SF. De asemenea, colegii mei de la Galileo Online au postat un amplu anunţ aici (şi le mulţumesc pentru amabilitate). Puteţi viziona şi audia emisiunea online urmînd hiperlegătura de aici. Vă doresc vizionare şi audiţie plăcută!

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Niciun comentariu: