"Du-ne!"

Astronava nu arăta ca şi cînd ar fi fost pictată de Chris Foss pentru că nu fusese pictată de Chris Foss, ci proiectată de nişte inteligenţe artificiale de ultimă generaţie cărora puţin le păsa de estetică. Părea mai degrabă să fi rezultat din încrucişarea dintre o Mantis religiosa şi un set Mandelbrot. Era capabilă să absoarbă energie întunecată şi să se apropie de viteza luminii pînă cînd aceasta ameninţa că va intenta proces pentru hărţuire sexuală.

La bordul astronavei, echipajul post-uman încheia ultimele pregătiri în vederea unei călătorii pînă la marginea universului observabil. E adevărat că marginile universului pe care le observaseră astronomii se aflau în trecutul îndepărtat, în vreme ce astronava urma să călătorească în viitorul îndepărtat, însă membrii echipajului nu aveau o problemă cu asta. Astronomii îi asiguraseră că trecutul îndepărtat al universului fusese oricum foarte înghesuit, foarte fierbinte şi de-a dreptul exploziv, în vreme ce în viitorul îndepărtat avea să fie suficient loc pentru toată lumea şi pentru toate lumile. Desigur, astronomii aveau tendinţa să le spună asemenea lucruri dramatice nespecialiştilor, poate şi ca să-i convingă pe factorii de decizie de importanţa astronomiei şi de necesitatea finanţării ei, iar membrii echipajului se întrebau uneori dacă la marginea universului observabil sau în viitorul îndepărtat aveau să întîlnească alţi astronomi care să le povestească despre structura filamentară a cosmosului.

Comandantul astronavei, Giancarlo Peruggi, fusese selectat din şase milioane de candidaţi din cauză că nici una dintre super-puterile militare şi economice ale secolului al douăzeci şi doilea n-ar fi putut să-şi pună reprezentantul la comanda acestei misiuni fără a pierde cooperarea şi sprijinul celorlalte superputeri, avea experienţă, era fotogenic şi făcea impresie bună la conferinţele de presă. În plus, abia aştepta să scape de acasă, unde locuia cu părinţii, deşi tocmai împlinise treizeci şi cinci de ani.

Era singurul bărbat de la bord.

Restul echipajului era alcătuit numai din femei inteligente, competente şi motivate care fuseseră abordate în repetate rînduri de reprezentante ale mişcării feministe şi care tînjeau să ajungă la marginile universului observabil ca să nu li se mai solicite declaraţii despre emanciparea feminină.

Nici una dintre ele nu semăna cu Sigourney Weaver.

În cabina de comandă, Peruggi se uită lung la domnişoara pilot Marie-Louise Besançon şi spuse:

- Să vă povestesc cîte ceva despre principiile pe care se bazează propulsia astronavei, domnişoară?

Marie-Louise dădu ochii peste cap şi făcu o grimasă exasperată.

- Ni s-a instalat tuturor acelaşi wetware despre astronavă şi funcţionarea ei, domnule comandant. În plus, aţi risca să creaţi impresia că sînteţi un personaj dintr-o revistă cu literatură de consum...

Comandantul Peruggi încuviinţă abătut:

- Aşa e... Calc-o pe coadă!

Astronava absorbi o tranşă imensă de energie întunecată şi dădu buzna într-un tunel pe pereţii căruia particulele elementare întreţineau relaţii contra naturii cu continuumul spaţio-temporal. Numai că, înainte de a ajunge la marginea universului observabil, astronava întîlni în tunel un corp ciudat, ca o săpunieră suprarealistă înconjurată de anemone-de-mare din energie întunecată.

- Întoarceţi-vă de unde aţi venit! le transmise intrusul din tunel.

- Şi să vrem, n-am avea cum, replică prompt comandantul Peruggi. Avem misiunea de a călători pînă la marginea universului şi de a testa propulsia cu energie întunecată, iar echipajul astronavei noastre este ferm hotărît s-o îndeplinească.

- Dacă aţi şti ce nenorocire veţi declanşa, v-aţi întoarce imediat, insistă săpuniera.

- Adică veniţi din viitor? întrebă Peruggi neîncrezător.

Domnişoarele din echipaj schimbară priviri cu subînţeles.

- În măsura în care mai există unul, răspunse săpuniera.

- Păi, nu spuneau astronomii că în viitorul îndepărtat va fi loc pentru toată lumea? insistă Peruggi. Mai ales că la noi, în Sistemul Solar, e cam înghesuială...

- Asta spuneau înainte ca propulsia cu energie întunecată să fie pusă la punct, explică săpuniera. La scurt timp după plecarea voastră - două-trei secole - a început colonizarea universului cu nave cam ca asta, apoi competiţia pentru resurse, iar în cele din urmă războiul generalizat. Şi, cu toate că universul consta în cea mai mare parte din energie întunecată, astronavele au ajuns aşa de numeroase şi de energofage încît au consumat-o aproape complet. Cum ea era forţa primordială care determina expansiunea universului, acum, că tinde să dispară, cosmosul a intrat ireversibil în colaps. Unele facţiuni post-umane au făcut eforturi pentru reconvertirea materiei în energie întunecată, dar rezultatele sînt hidoase - nuclee stelare întregi au fost fărîmiţate pînă la nivel subatomic, iar continuumul spaţio-temporal a fost torsionat şi sfîşiat în fel şi chip. De-asta am călătorit înapoi în timp: ca să vă oprim şi ca să-i punem capăt războiului universal înainte să înceapă.

Peruggi îi aruncă o privire lungă domnişoarei Besançon:

- Dacă colapsează universul, cel puţin, înainte de final, o să fim cu toţii strîns împreună, laolaltă. Foarte, foarte strîns.

Domnişoara pilot clătină din cap şi oftă, semn că începuse să-şi cam piardă răbdarea.

- Comandante, nu era vorba că ne duci la marginea universului observabil?

- Era, încuviinţă Peruggi.

- Du-ne!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)