John Shirley - "Black Glass" (2008)

În ianuarie 2010, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar al unei cărţi de John Shirley, Black Glass: The Lost Cyberpunk Novel (Elder Signs Press, Lake Orion, 2008). L-am parcurs cu sufletul la gură (în fond, Ioan Botezătorul al genului cyberpunk este numai unul) şi în cele ce urmează am să vă relatez şi dumneavoastră ce am aflat:

Black Glass conţine o prefaţă în care autorul arată cum, cu ani în urmă, a plănuit împreună cu William Gibson un roman pe care ar fi trebuit să îl scrie în colaborare, apoi... a ajuns să îl scrie de unul singur. Prefaţa mai conţine şi trimiteri la rădăcinile noir ale genului cyberpunk, precum şi referiri la atitudinea militantă, anti-corporatistă şi anti-autoritară a genului.

Apoi, lucru destul de rar în ficţiunea cyberpunk, autorul a inclus un glosar.

Acţiunea romanului este plasată în 2033, în California, în contextul în care o bună parte a economiei mondiale a ajuns să fie controlată de cîteva super-corporaţii şi de treizeci şi trei de oligarhi. Unul dintre aceştia, Terrence Grist, directorul consiliului de administraţie al conglomeratului Slakon, doreşte eliminarea unui fost poliţist proaspăt eliberat din detenţie, Richard Candle, şi a fratelui acestuia, Danny. Unul dintre motive este că Danny deţine informaţii compromiţătoare despre Grist. Un altul este că Richard Candle ar putea să-i dejoace planurile oligarhului.

Intriga se complică atunci cînd, într-o tentativă de a-şi aservi cîţiva membri-cheie ai consiliului de administraţie, Grist solicită crearea unui amalgam de simulări de personalitate, iar entitatea nou-creată îşi face planuri de dominaţie mondială şi complotează pe cont propriu pentru eliminarea unor personaje importante.

După uciderea lui Danny de către entitatea informaţională Destiny, Richard Candle îşi asigură sprijinul unui concurent al lui Grist, Bill Hoffmann, şi are o confruntare decisivă cu Grist, apoi alta cu Destiny. Lucrurile se termină bine pentru Candle şi prietenii săi, pe un iaht, în Insulele Cayman, cu un eveniment destul de rar în literatura cyberpunk - o cerere în căsătorie.

Dintre aspectele pe care mă aşteptam să le întîlnesc într-un roman cyberpunk, fie el "pierdut" şi "regăsit", aş enumera intriga de tip poliţist, mediul urban, referirile la contracultură, fundalul care combină dominaţia corporaţiilor multinaţionale şi dezastrul ecologic, precum şi înalta tehnologie ubicuă - personală, portabilă şi scăpată de sub control.

Cum Black Glass este un roman de John Shirley, am găsit şi nişte elemente recurente specifice acestui autor, cum ar fi spectacolele rock în direct, în cluburile de noapte, păsările artificiale folosite pentru supraveghere, bastoanele ce inversează reculul, aluziile la formaţii de muzică rock, respectiv convingerea că oamenii obişnuiţi vor avea în cele din urmă cîştig de cauză faţă de oligarhi.

Black Glass aduce însă şi numeroase elemente noi faţă de romanele cyberpunk precedente ale lui Shirley. Astfel, deţinuţii sînt supuşi operaţiei de dezMinţire, apoi, în ziua eliberării, sînt reMinţiţi (ca şi cînd mintea le-ar fi dezinstalată din creier la intrarea în închisoare şi reinstalată la ieşire), amantele oligarhilor îşi modifică figura cu ajutorul unor nanomecanisme (uneori pentru a arăta ca o versiune efeminată a "sponsorului"), piaţa neagră a ajuns să aibă o bursă neagră globalizată, cvasi-legală, iar vîrtejurile de mase plastice din oceanele lumii au început să degaje nori de particule toxice, Vîntul Negru, care uneori afectează zone intens populate precum Hong Kong sau Los Angeles.

Intriga romanului este captivantă, iar suspansul e creat atît prin succesiunea rapidă a planurilor narative cît şi prin abundenţa scenelor de acţiune. Pe alocuri, violenţa grafică este excesivă, poate ca o consecinţă a faptului că John Shirley este în primul rînd un autor de literatură horror.

Personajele sînt destul de convenţionale, dar autorul a avut grijă să le adauge trăsături distinctive. Astfel, Bill Hoffmann remarcă despre un alt oligarh, Terrence Grist, că nu are clasă pentru că tatăl lui era un parvenit, rockerul Danny Candle e dependent nu de droguri, ci de realitatea virtuală, în vreme ce un huligan adus de Hoffman ca să-l intimideze pe un rănit se dovedeşte a fi un actor paşnic, iar femeia fatală Lisha ajunge să fie fatală... la propriu.

Există de asemenea un număr de conexiuni intertextuale între Black Glass şi alte lucrări literare. În primul capitol este menţionat Jerome-X, un personaj afro-american din trilogia "A Song Called Youth". O parte din acţiunea romanului se desfăşoară în Rooftown, o mahala construită din rămăşiţe pe un turn metalic prăbuşit între două clădiri - decor care aminteşte atît de habitatul septuagenarilor Piranha din Metrophage de Richard Kadrey cît şi de Trilogia Podului de William Gibson. În capitolul al şaisprezecelea este menţionată o chitară Gibson SG cu un abţibild The Panther Moderns şi cu autografe ilizibile - o dublă referire la William Gibson şi la tribul urban Panther Moderns din Neuromancer, dar şi la formaţia de muzică rock The Panther Moderns din care a făcut parte John Shirley. Titlurile extravagante ale capitolelor amintesc de cele la fel de excentrice din City Come A-Walkin', iar în capitolul al şaisprezecelea i se acordă o semnificaţie ironică altui titlu de roman din opera lui Shirley, Silicon Embrace. Şi lista ar putea probabil continua.

Pe lîngă cele de mai sus, mi se pare demn de remarcat că autorul a făcut eforturi ca, din punct de vedere tehnologic şi cultural, să ţină pasul cu lumea reală. Astfel, în Black Glass apar referiri repetate la programele open-source, la site-urile de socializare, la telefoanele mobile inteligente, la imaginile generate pe calculator, la jocurile multi-player, dar şi la războiul din Irak sau la influenţa mediatică, guvernamentală, legislativă şi juridică a elitei corporatiste.

Mai merită subliniat şi faptul că, asemenea scriitoarei Pat Cadigan, John Shirley manifestă un scepticism bine articulat şi în acest roman faţă de noţiunea dragă altor autori (post)cyberpunk că minţile umane se vor putea încărca în calculatoare, iar trupurile noastre vor merita abandonate ca nişte carcase învechite. În acest sens, discursul din capitolul al şaptesprezecelea ţinut de protagonist este cu adevărat memorabil.

Pe ansamblu, fără a fi o capodoperă a genului, Black Glass a meritat cu prisosinţă timpul petrecut cu lectura şi dovedeşte încă o dată că literatura cyberpunk poate servi în acelaşi timp ca divertisment şi ca avertisment. Mă bucur că John Shirley a făcut efortul de a "regăsi" acest roman "pierdut" şi vă sfătuiesc să parcurgeţi şi dumneavoastră Black Glass dacă veţi avea cîndva ocazia.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)