În această seară, mulţumită generozităţii unui prieten, am avut ocazia să văd în concert formaţia texană ZZ Top la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Au cîntat hard rock, rock and roll, dar şi foarte mult blues. Au interpretat pe rînd rolul de solist vocal. Chitaristul m-a impresionat cînd a cîntat cu o singură mînă, numai pe griff-ul chitarei. Basistul - cînd a cîntat blues.
Au fost momente frumoase, în care au adus fete pe scenă, au scos în evidenţă fani din primele rînduri care purtau pălării şi bărbi, au proiectat pe ecrane secvenţe din videoclipuri celebre de-ale lor, din anii 80, şi au cîntat... "Foxy Lady" de Jimi Hendrix.
La cererea entuziastă a publicului, au revenit pe scenă şi au cîntat încă două melodii, apoi s-au întors a doua oară şi au mai cîntat două piese.
În sală, spre mirarea mea, cei mai mulţi spectatori au fost nu tineri pletoşi şi domnişoare goth, ci domni în vîrstă, care cărunţi, care pleşuvi, printre care m-am simţit aproape tînăr. Unii dintre domni îşi aduseseră de mînuţă copiii.
Premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă i-a revenit unei domnişoare blonde cu tricou alb, neinscripţionat, care părea pe deplin rătăcită în toată marea de piele neagră din Sala Polivalentă. Brutal...

2 comentarii:
in the mood for blues: zz top live @ bucuresti http://bit.ly/MMyuC
Mulţumesc pentru link.
Numai bine şi pe curînd.
Trimiteți un comentariu