Sir Terry Pratchett, "The Last Continent" (1998)

Imagine preluată de pe situl LSpace.org

Prin 2003, mulțumită doamnei dr. Tracey Rosenberg, am avut ocazia să citesc al douăzeci și doilea roman din seria Lumea-disc de Sir Terry Pratchett, intitulat: The Last Continent (editura Corgi Books, Londra, 1999). A doua oară, l-am parcurs în prima decadă a lunii martie 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

După evenimentele din Interesting Times, vrăjitorul ratat Rincewind este transportat, prin magie, pe continentul XXXX, aproape de marginea Lumii-disc și izolat de restul lumii de către curenți oceanici, rechini și fenomene atmosferice periculoase. În paralel, rectorul Universității Nevăzute, Ridcully, și colegii săi deschid o fereastră magică prin care ajung în trecut și se întâlnesc cu zeul evoluției. Rincewind trece prin diverse întâmplări amuzante pe continentul deșertic care seamănă suspect de mult cu Australia, în vreme ce, în trecutul îndepărtat, colegii săi mai vârstnici și mai competenți pun în mișcare, fără să vrea, reproducerea sexuată și evoluția speciilor.

Până la urmă, Rincewind declanșează prima ploaie zdravănă văzută vreodată pe continentul XXXX, iar lucrurile se termină cu bine și vrăjitorii revin acasă.

Mărturisesc că, după satira complexă și pătrunzătoare din Jingo, The Last Continent mi s-a părut un roman mult mai lejer, în maniera celor de la începutul seriei. (Deloc întâmplător, și acelea îl aveau drept protagonist pe Rincewind, însoțit de nelipsitul Cufăr.)

Dar romanul acesta este și o scrisoare de dragoste adresată de către Sir Terry Pratchett Australiei.

Astfel, numele continentului fictiv XXXX este, în lumea noastră, o marcă de bere australiană. Apar referiri la fauna australiană (canguri, urși koala, șerpi, păianjeni veninoși, iepuri), la aborigeni și la arta lor plastică, la bumeranguri și la Timpul-de-vis, la proscriși și la confruntări cu oamenii legii, la travestiți și la Opera din Sydney, la concursurile de tuns oi și la doline, la argoul australian și la expresii recurente ca "No worries."

Nu puteau să lipsească parodii ale unor scene din Crocodile Dundee și din Mad Max 2: The Road Warrior. (Urmărirea cu căruțe cu coviltir este savuroasă.)

Dar, dacă în Jingo politicienii incompetenți și însetați de putere erau zugrăviți cu vitriol, în The Last Continent totul are tonuri de comedie bufă, iar romanul se încheie cu o împăcare generală. Căci "comedie" vine de la "kommos" - adunare sau, dacă preferați, întrunire. Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Probabil nu veți fi surprinși dacă am să vă zic că, la puțin timp după ce am terminat The Last Continent, am reluat un alt roman de Sir Terry Pratchett, intitulat Carpe Jugulum. Dar, despre acela, vom discuta pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)