luni, 15 iulie 2013

Alexandru Ungureanu, "Marele prag" (1984)

În 1984, prin amabilitatea unui coleg din şcoala generală, am avut ocazia să citesc un roman modular de Alexandru Ungureanu, Marele prag (Colecţia Fantastic Club, Editura Albatros, Bucureşti, 1984). M-a impresionat destul de mult, însă m-a şi bulversat într-un fel.

Pe la începutul anilor 1990, am avut ocazia să achiziţionez un exemplar din acest roman. În iulie 2012, într-o după-amiază, l-am recitit. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Protagonistul-narator al romanului nu-şi declară numele. În unele capitole este poreclit "Coiotul Cvadridimensional". După o scurtă introducere lirică, fără titlu, protagonistul începe naraţiunea propriu-zisă cu un capitol intitulat "Scrisoare din Hipercubul 14" - care iniţial a apărut sub formă de povestire separată. "Coiotul", un marginal dintr-o societate metagalactică, se implică într-o operaţiune de sustragerea energiei din cu totul alt sector spaţial, din altă epocă istorică, de pe o planetă înapoiată (probabil chiar a noastră).

În capitolul "Farsa", protagonsitul este anchetat de agenţii de la Controlul Spaţiului, îşi trădează complicii, apoi este angajat de către un personaj sus-pus ca îngrijitor pentru copii. Iar unul dintre copii face farse care-l duc pe "Coiot" la o cădere nervoasă...

"Resemnată, maşina" e un interludiu în care un personaj secundar, Gaepa, merge să i se spovedească unei maşinării, Bătrînul Înţelept Automat 453.

"Maşina iluziilor", în schimb, e un episod suprarealist în care o tentativă de seducţie a "Coiotului" se desfăşoară printre halucinaţii, iar partenera de o seară a acestuia este asasinată.

"Nesfîrşita maşină" duce povestea în zona satirei sociale. Protagonistul merge să se angajeze la o fabrică, iar aceasta din urmă se dovedeşte a fi vastă, labirintică, de neînţeles. Personaje secundare rătăcesc în adîncurile ei, căutînd o ieşire, iar unul dintre ele, un inginer, ajunge la concluzia că maşinăria fabricii este de fapt infinită.

"Maşina de visat şerpi" e un alt episod suprarealist în care protagonistul testează un dispozitiv pentru generarea visurilor şi, într-un mod foarte detaliat şi convingător, se visează rîmă. De aici şi pînă la revelaţia adevăratei naturi a semenilor săi din acea societate nu mai e decît un pas - doar că revoluţia declanşată astfel se dovedeşte a fi, la rîndul ei, doar un vis.

"Maşina interioară" este o variaţiune pe tema micului magazin de curiozităţi şi a obiectelor fantastice care s-ar putea găsi într-un asemenea magazin. Din prăvălia doamnei Delix, protagonistul cumpără un artefact care, prin scurte sclipiri, îi răspunde afirmativ, negativ sau evaziv la întrebări. Doar că artefactul nu citeşte cu adevărat viitorul, ci doar dorinţele subconştiente ale protagonistului, iar deziluzia provocată de diferenţele dintre aşteptări şi realitate este din ce în ce mai amară.

"Parada păianjenilor" este poate cel mai memorabil capitol al romanului - o meditaţie pe tema constrîngerilor sociale. Drept pedeapsă pentru că i-a făcut avansuri fiicei unui potentat, protagonistul este condamnat să stea într-o celulă telepatică, expus într-un loc public. Trecătorii pot să-i traverseze celula oricînd, pentru că este imaginară, însă "Coiotul" nu izbuteşte nicicum să plece dintre pereţii ei închipuiţi. Nu pînă la executarea pedepsei...

"Labirintul timpului" este o tratare interesantă a temei labirinturilor. Protagonistul este trimis să evalueze un labirint construit de un poet pe cheltuiala unui potentat, iar labirintul, deşi liniar şi lipsit de bifurcaţii, le face pe personajele care-l explorează să se rătăcească în timp şi să devină defazate unele faţă de altele. Şi dacă rătăcirea "Coiotului" l-ar duce într-un episod anterior al vieţii sale, de această dată în rol de asasin, mai degrabă decît de martor?

"La capătul transpaţiului" e un capitol amplu, o abordare a SF-ului militarist. De această dată, protagonistul se înrolează şi este trimis printr-o gaură de vierme într-un război de uzură pe o altă planetă, din cu totul alt sector spaţial, împotriva unor băştinaşi numiţi "ligromi". Doar că, după o analiză a situaţiei strategice, comandamentul decide retragerea trupelor şi închiderea tunelului spaţio-temporal, iar "Coiotul" şi doi camarazi sînt abandonaţi, fără putinţă de scăpare. După o întîlnire suprinzător de paşnică cu o familie de ligromi, protagonistul este grav rănit de explozia accidentală a unei grenade şi transportat acasă de ai săi.

"Ultimul mesaj" este un lung monolog dramatic adresat de către "Coiot" medicului care l-a resuscitat şi tratat. În esenţă, protagonistul a găsit o cale spre transcendenţă, iar întregul Univers, inclusiv medicul, au ajuns, printr-o bizară răsturnare de situaţie, să se afle înăuntrul său, mai degrabă decît afară.

Dintre aspectele pozitive ale acestui roman modular, aş aminti încărcătura lirică a unor pasaje, romantismul protagonistului - personaj mereu îndrăgostit şi visător care tînjeşte după o domnişoară de necucerit - şi calitatea subversivă a unora dintre capitole, în care, fie şi sub formă onirică sau suprarealistă, erau expuse racilele societăţii naţional-comuniste din anii 1980.

Dintre aspectele mai puţin bune aş menţiona unele scăpări de redactare literară şi de tehnoredactare, stilul cam forţat al dialogurilor, precum şi preponderenţa episoadelor onirice/suprarealiste faţă de acţiunea propriu-zisă. Cînd cele mai multe pagini tratează despre vise, halucinaţii, iluzii şi introspecţii, parcă lumea imaginară în care se desfăşoară intriga se risipeşte şi devine mai puţin convingătoare.

Pe ansamblu, Marele prag rămîne un produs al epocii în care a fost scris, dar nu reuşeşte pe deplin să treacă pragul în noul mileniu, pentru a se adresa şi generaţiilor mai tinere, care nu au cunoscut direct societatea naţional-comunistă la care se fac referiri în subtext.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

  

Un comentariu:

prietena-japoneza spunea...

şi eu am citit mai demult povestirile cuprinse în carte - am fost şi sunt încă o îndrăgostită de SF...
mi-a plăcut articolul tău !
o seară bună !