vineri, 21 decembrie 2012

De sărbători

Dragii mei, întrucît sîntem în plin sezon al sărbătorilor, aş dori să vă reamintesc de faptul că lucrările mele sînt disponibile la preţuri incredibil de mici, iar în multe cazuri, în format electronic, le puteţi parcurge gratuit.

Cel mai recent roman al meu, Anul terminal, poate fi citit gratis aici. Prima ediţie poate fi comandată online aici, la Editura Audiosfera - poate ar fi cazul să vă grăbiţi, întrucît au mai rămas pe stoc doar cîteva exemplare. Cea de-a doua ediţie, de la Editura Tracus Arte, este prezentată aici şi poate fi comandată prin e-mail urmînd instrucţiunile de aici.

Primul meu roman, Gangland, distins cu Premiul Vladimir Colin 2005-2007, deocamdată mai este disponibil numai în ediţie electronică gratuită - aici. Vă doresc lectură plăcută şi vă rog să-mi ţineţi pumnii - poate că în 2013 va apărea o a doua ediţie, revizuită.

Teza mea de doctorat despre literatura (post)cyberpunk, Art Wasn't Quite Crime, a fost distinsă cu "summa cum laude". O puteţi comanda şi dumneavoastră de la Millennium Books din Satu Mare, aici. De asemenea, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, aveţi posibilitatea să parcurgeţi gratuit un fragment din această lucrare de nonficţiune, în format .PDF, aici.

Volumul de proză scurtă An/Organic conţine, printre altele, povestirea "An/Organic" (distinsă cu Premiul I la convenţia Naţională de Science Fiction de la Călăraşi, 1999), şi "Ţesătura de vise" (schiţă premiată pe AtelierKult). La decernarea Premiilor Vladimir Colin 2002-2005, An/Organic a fost distins cu premiul al III-lea. Volumul este disponibil gratuit aici, în format electronic. În versiunea tipărită, într-o elegantă prezentare grafică, îl puteţi comanda la un preţ incredibil de mic de la Editura Amaltea, aici.

Primul meu volum de proză scurtă, Necropolis, conţine schiţele "Shai Tan" (Premiul ARSFan 1994) şi "Necropolis" (Premiul ARSFan 1995). Împreună cu An/Organic, a primit premiul al III-lea la Premiile Vladimir Colin 2002-2005. Îl puteţi citi gratis, în format electronic, aici. La preţ promoţional, într-o prezentare grafică de excepţie, puteţi comanda ediţia a doua a acestui volum de pe site-ul Editurii Amaltea, aici.

Toate copertele cărţilor mele au fost realizate de artistul grafic Tudor Popa, căruia îi mulţumesc încă o dată pentru ajutor şi bunăvoinţă. Dumneavoastră vă doresc lectură plăcută şi sărbători fericite.

(Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

2 comentarii:

Pîntea Liliana spunea...

Special și tentant.
Eu chiar intenționez să construiesc la biblioteca o Ludoteca adevărată.
Deci, avem același obiectiv.
Vă doresc mult succes.
Cu prețuire, Liliana.

Florin Pîtea spunea...

Mulţumesc pentru urare. Mai poftiţi pe aici şi cu alte ocazii. :)