luni, 17 septembrie 2012

După 20 de ani

Pe 15 septembrie am împlinit 20 de ani de cînd public literatură ştiinţifico-fantastică. Debutul meu a avut loc în "Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia", nr. 489, sub îndrumarea domnului Mihai Dan Pavelescu. În acelaşi număr şi-a făcut debutul literar colegul meu Constantin Pavel. Piesa de rezistenţă a revistei era povestirea lui John Varley "Raid aerian", iar coperta a fost realizată de Marian Leonida.

Schiţa cu care am debutat se intitula "Noaptea cea mai lungă". Tocmai fusesem admis la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, iar pe 15 septembrie 1992 am mers la Casa Presei Libere, la redacţia revistei Anticipaţia, împreună cu vechiul meu prieten, Mirel Palada, şi am luat exemplare din noul număr al publicaţiei. Pe urmă ne-am aşezat pe iarbă, în Herăstrău, şi ne-am imaginat, răsfoind revista, un viitor în care aveam să publicăm povestiri, ba chiar cărţi întregi...

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

5 comentarii:

Cătălin Cofaru spunea...

Felicitări! Şi să continuaţi mulţi ani de acum înainte să "construiţi terenuri de joacă pentru imaginaţie"! :)

Ana-Veronica Mircea spunea...

Felicitări!!!
Şi încă mulţi ani rodnici!!!

Florin Pîtea spunea...

Vă mulţumesc mult pentru urări.

bogdan spunea...

felicitări!!!! ce fain. cred că ar și trebui să am numărul cu pricina printr-o cutie în care mi-am depozitat arhiva de gazete și reviste.
spor la scris și la cât mai multe proiecte.

Florin Pîtea spunea...

Mulţumesc pentru apreciere şi pentru urări, Bogdan. :)