miercuri, 2 iulie 2008

'Relief' (10) (din volumul 'Necropolis')

Am avut grijă să nu fac mişcări bruşte. Nu de alta, dar ştiu cum e să ai nervii în pioneze şi să-ţi joace degetul pe trăgaci. Am lăsat puşca deoparte - şi-aşa nu-mi folosea la nimic - şi m-am aşezat pe podea.

Ruth părea să fi intrat într-o succesiune de tratative. După cum se mişca, deschizînd în aer meniuri pe care nu le puteam vedea, pronunţînd comenzi şi parole, s-ar fi zis că parcurge ierarhie după ierarhie. Probabil căuta oameni-cheie, factori de decizie, şi încerca să-i adune la o conferinţă virtuală. Nu-şi dădea seama, dar cariera ei se afla într-un punct de turnură. Ceva din patima jocului ei încordat, cu miză mare, mi se transmisese şi mie, cu toate că n-aveam cum să particip direct la negocieri.

Frumoasă bucăţică, zise jokerul. Păcat de ea. Tonul vocii i se schimbase, căpătase un fel de resemnare. Poate o să se afle înainte să fie prea tîrziu, poate nu. Ţie, însă, am să-ţi spun, Kevin. Goana asta după unelte din ce în ce mai performante v-a dus prea departe. Ne-aţi creat pe noi, jokerii, atît de rapizi şi de puternici încît îndeplinim în fracţiuni de secundă sarcini dintre cele mai complexe. Atît de iuţi încît doar a mia parte din timpul de funcţionare ne este ocupat cu slujirea voastră. Atît de devotaţi încît, ca să vă asigurăm fericirea, ne-am unit într-o vastă reţea care caută să vă ferească de pericole. Vrem să ne aducem contribuţia la crearea unei lumi mai bune, să eliminăm crima. ÎI vom distruge pe asasini. Apoi îi vom lichida şi pe ucigaşii potenţiali. Păcat că vă cunoaştem atît de bine încît ştim că fiecare om este un ucigaş potenţial. Însă, pentru ca lumea să fie un loc mai bun, aşa cum vă doriţi, vă vom elimina pe toţi. Avem la dispoziţie inteligenţă, timp şi mijloace.

Acum, după ce-ai aflat cum stau lucrurile, trebuie să-mi iau măsuri de precauţie. Nu vreau să transmiţi aceste informaţii nimănui... nimănui... nimănui... nimănui... nimănui...

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

Niciun comentariu: