duminică, 23 martie 2014

Lian Hearn, "Across the Nightingale Floor" (2002)


În iunie 2011, mă aflam într-o companie agreabilă la Tîrgul de Carte BookFest. Am fost încîntat cînd doamna Roxana Petrescu, directoarea de relaţii publice a Grupului Editorial Corint, mi-a oferit cadou o trilogie fantastică într-o ediţie foarte elegantă. Erau "Legendele clanului Otori" de Lian Hearn, în traducerea Lidiei Grădinaru. Cu toate că volumele aveau o prezentare de excepţie, abia în perioada ianuarie - martie 2014 am reuşit să-mi fac timp pentru a parcurge primul roman al seriei în original: Across the Nightingale Floor (Pan MacMillan, Londra, 2002).


Şi iată ce am aflat:

Primul roman al seriei despre clanul Otori urmăreşte două fire narative. Unul dintre ele îl are ca protagonist-narator pe tînărul Tomasu Kikuta, talentatul fiu al unui asasin renegat, crescut într-o comunitate ascunsă. Celălalt relatează la persoana a treia evenimentele prin care trece o adolescentă ostatică, Kaede, fiica seniorului Shirakawa.

Soldaţii unui puternic senior, Sadamu Iida, îi extermină pe sătenii printre care crescuse Tomasu, iar acesta din urmă este salvat de un alt senior, Shigeru Otori. Căpetenia clanului Otori îi schimbă numele protagonistului în Takeo, îl adoptă, îl creşte şi îl educă pe cheltuiala sa în oraşul Hagi. Mai mult, un membru marcant din tribul asasinilor, Kenji Muto, îl învaţă pe Takeo arte marţiale şi tehnici de disimulare - dintre care unele par de-a dreptul magice.

Kaede, pe de altă parte, este pusă în situaţia de a se cununa cu seniorul Otori la ordinele lui Iida. Shigeru ar prefera să nu o ia de soţie - pentru că are o relaţie de durată cu doamna Maruyama, o văduvă ce controlează un domeniu strategic din Apus, şi pentru că pretinsa cununie ar putea fi numai un pretext pentru o capcană mortală. Dar călătoria lui Shigeru Otori, împreună cu Takeo şi cu Kaede, către oraşul de reşedinţă al rivalului său este un bun prilej pentru a urzi un plan de răzbunare.

Căci Takeo s-ar putea strecura de-a curmezişul podelei-privighetoare din Inuyama ca să-l asasineze pe seniorul Iida, conducătorul clanului Tohan...

Intriga romanului Across the Nightingale Floor este construită elegant, cu lovituri de teatru şi răsturnări de situaţie plasate strategic. Dealtfel, acţiunea începe încă din primul capitol, iar planurile diferitelor personaje se intersectează în moduri spectaculoase. Din acest punct de vedere, am admirat modul în care autoarea a controlat tensiunea narativă, a creat suspansul şi a relatat scenele de acţiune - dintre care unele sînt cu adevărat memorabile.

Personajele sînt interesant conturate, iar autoarea a combinat foarte bine dezvoltarea intrigii şi caracterizarea. Dealtfel, evoluţia lui Takeo ca protagonist e marcată de conflicte multiple - între religia ascunsă în care a fost crescut şi codul războinicilor cu care este educat în adolescenţă, între datoria de a-şi răzbuna familia şi responsabilitatea ca moştenitor al domeniilor Otori, între iubirea pentru Kaede şi jurămîntul de a sluji tribul secret al asasinilor.

Şi principalul personaj feminin este sfîşiat de conflicte, căci Kaede are datoria de a se cununa cu cine îi spun tatăl şi seniorul clanului Tohan, însă doreşte să îşi petreacă viaţa împreună cu Takeo - sau, dacă asta nu este posibil, să piară împreună cu el.

Fundalul romanului seamănă foarte bine cu Japonia tradiţională - numele ţinuturilor, personajelor, localităţilor şi templelor sînt nipone. Cu toate acestea, veţi întîlni şi elemente fantastice, precum abilitatea asasinilor de a-şi proiecta un al doilea trup, iluzoriu, ori capacitatea lor de a deveni invizibili pentru o vreme, sau abilitatea acestora de a face timpul să curgă mai repede sau mai încet.

Tot în această manieră transfigurată veţi găsi tratate în roman şi religiile. Creştinii (persecutaţi în unele perioade în Japonia) nu sînt numiţi ca atare. Personajele se referă la ei cu apelativul Ascunşii - iar practicanţii acestei religii au semne secrete de recunoaştere. Nici buddhiştii nu sînt numiţi ca atare. Chiar dacă se fac referiri la călugări şi temple, Gautama Buddha este denumit în roman Iluminatul.

Parte din farmecul cărţii, dincolo de intrigă şi de personaje, rezidă însă în impresia de lume vie pe care o creează autoarea. Astfel, pe parcursul scenelor relatate, vocea naratorială găseşte timp pentru a descrie păduri, oraşe, cetăţi, grădini, schimbări de anotimpuri, păsări şi copaci, sunete şi arome. Dacă suspansul îi îndeamnă pe cititori să parcurgă Across the Nightingale Floor prima dată, cu siguranţă că atmosfera şi limbajul poetic încurajează o a doua lectură.

Şi ediţia română, publicată sub titlul Să nu trezeşti podeaua-privighetoare (Editura Leda, Bucureşti, 2009), a redat eleganţa poetică a originalului. Merită menţionat şi faptul că versiunea de la Leda este cartonată, cu supracopertă embosată şi decorată cu foiţă metalică, iar tehnoredactarea este foarte atrăgătoare, cu litere prietenoase. Hîrtia pe care e imprimat volumul este de bună calitate, iar legătura e trainică. Cu adevărat, Să nu trezeşti podeaua-privighetoare este un volum de colecţie pe care merită să-l aveţi în bibliotecă şi să-l recitiţi. (Dacă nu deţineţi deja un exemplar, puteţi comanda unul aici.)

În ceea ce mă priveşte, am aflat că autoarea anglo-australiană Gillian Rubinstein a mai publicat sub pseudonimul Lian Hearn şi alte volume din "Legendele clanului Otori", aşa încît am început deja să citesc romanul Grass for His Pillow. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Ficţiuni.ro nr. 6 - special Philip K. Dick

Aseară s-a lansat numărul al şaselea al revitei virtuale Ficţiuni.ro. De această dată, Eugen Lenghel (redactor-şef) şi Ştefan Ghidoveanu (senior editor) ne-au pregătit un număr special Philip K. Dick.

Secţiunea "Literatură" cuprinde schiţa "Istorii reutilizate" de Eugen Lenghel, extrasă din volumul recent apărut 9 istorii reutilizate, precum şi o povestire de Cezar Mazilu şi un fragment de roman de Adrian Buzdugan. De asemenea, în această secţiune veţi găsi declaraţii ale lui Philip K. Dick (în traducerea lui Nicu Gecse) şi un omagiu adus scriitorului american de către autori români (Liviu Radu, Cristina Săvescu, Marian Truţă şi Florin Pîtea) sub titlul "Dickţiuni".

La secţiunea "Arte vizuale" veţi găsi benzi desenate de Viorel Pîrligras, caricaturi de Nicu Gecse, o cronică de Jovi Ene dedicată capodoperei cinematografice Blade Runner, precum şi un articol al subsemnatului în care se discută A Scanner Darkly - romanul, filmul şi romanul grafic. (Datorită caracterului său interdisciplinar, acelaşi articol apare şi în secţiunea "Critică".)

Secţiunea "Eseuri" este deosebit de bogată. Vă aşteaptă nu un editorial, ci două (semnate de Ştefan Ghidoveanu, respectiv de Eugen Lenghel), articole de Philip K. Dick (traduse de Roxana Brînceanu, Loredana Frăţilă-Cristescu şi Ana-Veronica Mircea), un interviu cu scriitorul american (realizat de Frank C. Bertrand şi tradus de Loredana Frăţilă-Cristescu), precum şi prefaţa scrisă de Ştefan Ghidoveanu la prima ediţie română a romanului Visează androizii oi electrice?

În fine, la secţiunea "Traduceri" puteţi citi două povestiri de Philip K. Dick în traducerea aceluiaşi Ştefan Ghidoveanu. Una dintre ele, "Ajustorii", a fost ecranizată sub titlul The Adjustment Bureau.

Nu-mi rămîne decît să vă urez lectură plăcută... şi să vă reamintesc că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)  

sâmbătă, 22 martie 2014

Veronica Roth, "Divergent" (2011)

Spre finalul lui 2011, prin amabilitatea doamnei Roxana Petrescu, directoarea de relaţii publice a Grupului Editorial Corint, am primit cadou un exemplar din romanul de debut al Veronicăi Roth, Divergent (Editura Leda, Bucureşti, 2011, traducerea Adrian Deliu). De citit, am citit versiunea originală în intervalul ianuarie - martie 2014, la timp ca să vă ofer o cronică în perioada lansării ecranizării romanului.

Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Într-un viitor apropiat, după ce civilizaţia nord-americană a suferit un colaps, societatea se împarte în facţiuni, iar protagonista-naratoare, Beatrice, ajunge la momentul în care să fie supusă unor teste, respectiv să aleagă în care facţiune îşi va petrece restul vieţii. Pentru majoritatea personajelor, rezultatele testelor sînt grăitoare, iar alegerea facţiunii este simplă - ele aleg facţiunea în care au crescut şi pentru care sînt cel mai bine adaptate.

Însă testele lui Beatrice arată altceva. Ea este o divergentă, adică prezintă caracteristici atipice, potrivite cu mai multe facţiuni, nu cu una singură. Şi, cum în societatea imaginară unde se petrece acţiunea romanului divergenţii sînt identificaţi şi eliminaţi, protagonista trebuie să-şi ascundă bine caracterul atipic.

În mod mai degrabă surprinzător, Beatrice alege să părăsească facţiunea în care a crescut şi în care e încadrată familia sa - mai exact, Abnegaţia. Ea preferă facţiunea Neînfricaţilor, drept pentru care, alături de alţi voluntari care crescuseră în alte facţiuni, trebuie să treacă printr-un instructaj îndelungat şi printr-o serie de probe.

Unele probe îi testează curajul. Altele - capacitatea de luptă. Altele - abilitatea de a-şi confrunta temerile. Şi, pe parcursul desfăşurării acestui instructaj, Beatrice află cîţiva prieteni, se confruntă cu cîţiva rivali şi se îndrăgosteşte de un instructor, Tobias, poreclit Patru.

Din păcate, finalul romanului dezvăluie că societatea post-colaps este instabilă. Mai exact, facţiunea Erudiţilor conspiră cu nişte lideri Neînfricaţi corupţi pentru a ataca şi extermina facţiunea Abnegaţiei. Iar Beatrice trebuie să aleagă între a-şi urma facţiunea şi a-şi salva familia...

Ca orice roman, Divergent ar trebui să se sprijine pe trei piloni: intrigă, personaje şi lume de fundal. Intriga relatează subiectul liniar, cronologic, aducînd ici şi colo cîte o revelaţie despre trecutul şi motivaţiile personajelor.

Personajele sînt destul de bine individualizate - începînd cu părinţii protagonistei şi terminînd cu antagonişti ca Eric şi Jeanine. Aş remarca, în trecere, că numeroase episoade din roman respectă regula prin care, în paralel, intriga progresează, iar caracterizarea personajelor se dezvoltă. Şi ar mai merita menţionată grija cu care autoarea a imaginat cîte un cod vestimentar pentru fiecare facţiune.

Lumea de fundal are însă unele aspecte neconvingătoare. Astfel, pentru o societate post-colaps, facţiunile prezentate în roman nu par să se ocupe prea mult cu chestiuni elementare precum grădinăritul, zootehnia sau pomicultura. (Astfel, ele reflectă mai mult găştile de liceeni - tocilari, sportivi, rockeri - şi mai puţin grupurile socio-profesionale care constituie o societate de adulţi.) În aceeaşi linie a neverosimilităţii se înscriu şi trenurile cu care circulă Neînfricaţii - urcînd şi coborînd din mers. Nu aflăm niciodată cine menţine în funcţiune aceste trenuri, spre ce destinaţii merg, respectiv dacă transportă mărfuri sau călători obişnuiţi.

Ca stil, Divergent e foarte limpede un prim roman al unei scriitoare tinere. Propoziţiile şi frazele sînt scurte, seci, aproape telegrafice, iar descrierile acţiunilor şi decorurilor sînt funcţionale. De asemenea, preferinţa pentru timpul prezent în naraţiune e întrucîtva obositoare.

Ediţia română este foarte elegant prezentată - cu coperte cartonate, supracopertă color în policromie, tehnoredactare aerisită şi semn de carte inclus. Punînd în balanţă forma şi conţinutul, aş zice că Divergent este un roman pe care îl puteţi oferi cadou ca să faceţi impresie frumoasă sau îl puteţi ţine la raft ca să vi-l admire oaspeţii în bibliotecă, dar pe care n-o să doriţi să-l redeschideţi prea des după ce veţi încheia prima lectură. (Dacă doriţi, puteţi comanda un exemplar de pe site-ul editurii, aici.) 

În ceea ce mă priveşte, probabil că în viitorul apropiat voi parcurge şi următoarele două volume ale trilogiei "Divergent". Dar despre acelea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

joi, 20 martie 2014

Eugen Lenghel, "9 istorii reutilizate" (2014)

Joi, 13 martie 2014, am asistat la lansarea volumului de debut al domnului Eugen Lenghel. Evenimentul a fost agreabil, prilej de revedere cu vechi prieteni şi de întîlnit persoane noi şi interesante. Au vorbit scriitorul Dănuţ Ungureanu, editorul Bogdan Hrib şi autorul. Printre participanţi s-au aflat Monica Ramirez, Ovidiu Petcu, Marian Truţă, Mihail Grămescu şi Lucian Cristian Oancea. După lansare am citit şi volumul.

Şi iată ce am aflat:

9 istorii reutilizate (Editura Tritonic, Bucureşti, 2014) este o colecţie care acoperă mai bine de un sfert de secol de activitate literară - de la povestirea de debut a autorului, apărută la finalul anilor 1980 în Almanah Anticipaţia, pînă la texte recente, lansate în reviste electronice în urmă cu cîteva luni. Schiţele şi povestirile reunite în acest volum se încadrează în mai multe subspecii literare, de la SF la literatura realistă, trecînd prin fantastic.

"Istorii reutilizate", schiţa care deschide volumul, este o satiră la adresa concursurilor de literatură SF, a restricţiilor impuse de jurii şi a lipsei de originalitate a unora dintre participanţi.

"Rosenau, sânge de dimineaţă" este o povestire realistă despre un ofiţer de poliţie aflat în vacanţă la Râşnov şi o mică enigmă legată de vitezomani şi de vitrine sparte. Ca în textele poliţiste clasice, protagonistul culege indicii, iar în cele din urmă soluţionează enigma.

"Optimism de împrumut" este o schiţă inspirată de încălzirea globală şi de apariţia fenomenelor meteorologice extreme. În acest caz, protagonistul foloseşte o dronă pentru a descoperi cauza unor indundaţii locale şi a salva un proiect de construcţii.

"Ambasada roboţilor" e un text mai amplu, cu cîteva planuri narative. Intriga este confuză pe alocuri, însă elementul principal pare să fie efortul autorităţilor naţionale de a ascunde dovezile unei iminente invazii extraterestre, dejucat de un pilot militar care doreşte să informeze publicul larg.

"Moş Timp" e o povestire SF despre călătorii în timp. Mai exact, protagonistul, Mihai, caută să descopere metode prin care timpul să poată fi oprit - sau inversat. Din păcate, succesul eforturilor sale de decenii nu îi aduce rezultatele scontate.

"Dacă timpul ar curge" tratează tot despre experimente referitoare la natura timpului, însă de această dată la bordul unei nave spaţiale. Intriga include şi episoade legate de căutarea vieţii inteligente pe alte planete, însă textul se încheie într-un punct incert.

"Exo, carte de bucate" continuă tema explorării altor planete. Protagonistul-narator relatează cum a eşuat pe planeta extrasolară Hefaistos, cum a încercat să-şi repare naveta pentru a se putea întoarce la nava-mamă şi cum s-a confruntat cu vietăţile locale.

"Fermierul virtual" e o felie de viaţă contemporană despre un personaj din România, George Florescu, care ajunge să ducă un trai îmbelşugat cu ajutorul jocurilor online. Din păcate, activităţile sale ilicite atrag atenţia autorităţilor, iar protagonistul încearcă să scape de rigorile legii.

"O lume magică" este nu atît o povestire cît un început de roman fantastic plasat la Braşov. Intriga implică o pălărie magică, ce poate transfera conştiinţe dintr-un corp în altul, vampiri şi moroi. Din păcate, după ce construieşte premisele unui conflict, textul se termină fără a finaliza conflictul.

Pe ansamblu, 9 istorii reutilizate reprezintă un volum de calitate medie, scris clar, însă lipsit de texte care să îndemne la o a doua lectură. Ilustraţia copertei este atractivă, dar parcă aş fi preferat un conţinut pe măsură. Redactarea literară lasă de dorit pe alocuri. Tehnoredactarea, în schimb, este aerisită, cu o bună paginare şi cu litere prietenoase. Autorul şi editura merită felicitări pentru o carte realizată la un nivel decent, iar cititorii pot spera că volumul următor al domnului Eugen Lenghel va fi şi mai bun.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

miercuri, 19 martie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 12-13" (2013)

Într-o postare anterioară, vă relatam cum, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, reprezentanta de atunci pentru relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Maria Galan, mi-a oferit cîteva volume. Dintre acestea, numărul dublu al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice 12-13 (Editura Nemira, Bucureşti, 2013) a încheiat cu bine primul an de apariţii al noii serii CPSF.

L-am parcurs în prima parte a lunii martie din 2014. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Prima povestire din CPSF 12-13 este "Efecte relativiste" de Gregory Benford, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Premisa este asemănătoare cu cea a romanului lui Poul Anderson Tau Zero: unei astronave terestre care zboară într-un univers relativist i se defectează sistemele de frînare, iar echipajul, pentru a nu fi ucis de radiaţii, accelerează asimptotic către viteza luminii. Zborul îi poartă în spaţiu, printre galaxii, şi în timp, din ce în ce mai aproape de Marele Colaps al Universului. Interesant, în abordarea lui Gregory Benford, este că vocea naratorială ne relatează o "felie de viaţă" - o zi obişnuită din viaţa echipei de întreţinere care, teleghidînd roboţi, curăţă pîlnia de absorbţie ce alimentează motoarele astronavei. Pe ansamblu, o povestire SF de referinţă - atît ca subiect, cît şi ca scriitură.

Ovidiu Petcu, în schimb, ne oferă o schiţă fantastică, "Păsările insulei", despre patru personaje naufragiate pe o insulă acoperită cu vegetaţie stranie. Schiţa face parte dintr-un volum aflat în pregătire.

Povestirea "Caliban" de Robert Silverberg ne aduce perspectiva unui om obişnuit, cu o mulţime de mici imperfecţiuni fizice, asupra unui viitor îndepărtat în care, prin inginerie genetică şi chirurgie estetică, oamenii au ajuns perfecţi şi... perfect identici. Şi dacă moda i-ar duce pe descendenţii noştri la o imperfecţiune la fel de uniformă?

Urmează partea a doua a nuvelei "* * *" de Mihnea Columbeanu, în care tensiunile erotice şi sociale din prima parte ajung la un punct culminant intens şi greu de uitat.

Din opera autoarei americane Ursula K. Le Guin veţi găsi în schimb o metaficţiune satirică, "Autorul seminţelor de acacia", în care, într-un viitor nu prea îndepărtat, lingviştii descifrează lucrările literare ale furnicilor, pinguinilor, delfinilor şi... florii-soarelui. Paradoxal, traducătorul Mihnea Columbeanu ne informează într-o notă de subsol că, la prima publicare în ţara noastră a acestui text, în 1989, acesta a fost cenzurat.

Domnul Mircea Opriţă contribuie cu un amplu articol intitulat "Lumile SF ale lui George Anania", o retrospectivă dedicată vieţii şi operei unuia dintre cei mai importanţi autori SF români. Articolul este însoţit de imagini cu copertele unor cărţi ale regretatului scriitor.

Eugen Cadaru ne propune "Între oglinzi", o povestire pe tema universurilor paralele. În ciuda unui început banal, povestirea dezvoltă o idee generoasă, iar o eventuală publicare online ar merita să fie împănată cu hiperlegături la articole Wikipedia relevante ca să-i ajute pe cititori să înţeleagă toate referirile filosofice, ştiinţifice şi mistice presărate de autor în text.

După cum probabil vă aşteptaţi, sumarul numărului se încheie cu o cronică de carte marca Oliviu Crâznic. De această dată, mai tînărul meu coleg prezintă un volum de povestiri al lui Ted Chiang, Împărţirea la zero, precum şi alte povestiri ale acestui apreciat autor american. Şi, cum deţin deja în biblioteca personală un exemplar din acel volum, tot ce voi avea de făcut va fi să îl citesc.

Pe ansamblu, CPSF 21-13 mi-a lăsat o impresie bună, mai ales că le oferă cititorilor 136 de pagini şi are o copertă frumoasă creată de bunul meu prieten Tudor Popa. În plus, pe site-ul editurii, acest număr dublu este disponibil cu o reducere de preţ. Detalii puteţi găsi aici. În ceea ce mă priveşte, am continuat periplul CPSF cu numărul al paisprezecelea al noii serii. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 11" (2013)

Spre finalul lunii noiembrie 2013, la Tîrgul de Carte Gaudeamus de la Romexpo, am primit, prin amabilitatea reprezentantei de atunci pentru relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Maria Galan, cîteva volume. Printre acestea se afla şi numărul al unsprezecelea al Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, apărut în îngrijirea domnului Marian Truţă.

Am citit CPSF 11 la început de martie 2014. Şi iată ce am aflat:

Prima povestire (şi cea mai reuşită) îi aparţine lui Ted Chiang şi se intitulează "Expiraţie". Protagonistul-narator se referă la sine însuşi şi la semenii săi ca fiind oameni, însă cititorii descoperă că personajele sînt roboţi acţionaţi cu argon comprimat. Protagonistul-narator îşi pune întrebări filosofice ("Ce procese permit existenţa?" sau: "Pe ce anume se bazează conştiinţa de sine?"), însă caută răspunsuri pe cale ştiinţifică, experimentală. Iar unele dintre răspunsuri sînt cu adevărat neliniştitoare... (De remarcat traducerea îngrijită realizată de domnul Cristian Tamaş.)

Următoarea povestire este de Stephen King şi se numeşte "Herman Wouk încă trăieşte". E o povestire realistă cuminte (nici fantastică, nici SF, nici horror) în care se întretaie două planuri narative. Pe unul dintre ele, două mame singure cu prea mulţi copii din prea multe căsnicii ratate cîştigă un premiu la o loterie şi pleacă să petreacă la un sfîrşit de săptămînă într-o dubiţă închiriată. Pe celălalt, un cuplu ajuns la vîrsta a treia e în drum spre o lectură publică şi poposeşte într-un refugiu, pe marginea autostrăzii, ca să ia masa la iarbă verde. Traducerea Ruxandrei Toma este frumos realizată, însă povestirea propriu-zisă este o ilustrare perfectă a ceea ce înţeleg prin literatură de consum - se citeşte, se uită pe banchetă, în tren, şi se şterge din amintire a doua zi.

CPSF 11 conţine şi prima parte a unei nuvele de Mihnea Columbeanu, "* * *". Protagonistul-narator asistă la efectele culturale şi sociale ale sosirii extratereştrilor pe Pămînt. Aceştia, scunzi şi foarte paşnici, provin de pe planeta Alaalla şi se înmulţesc foarte repede. Ca urmare, unii pămînteni devin ostili, în vreme ce alţii caută să-i protejeze pe noii-veniţi şi să-i ajute să se integreze în societatea umană. Discursul protagonistului este fragmentat, uneori incoerent, deoarece acesta a suferit o traumă majoră cu cîţiva ani mai înainte. Soţia sa, care pe atunci avea o sarcină într-un stadiu foarte avansat, a fost zdrobită într-un moment de panică incontrolabilă colectivă pe un stadion. În "prezent", Greg Goliath s-a împrietenit cu o familie de allani. (Iar continuarea poveştii am aflat-o din CPSF 12-13.)

Sumarul acestui număr se încheie cu o amplă cronică de carte dedicată de colegul meu, Oliviu Crâznic, unui volum de Ana-Veronica Mircea, Floarea de loldilal. Avînd în vedere entuziasmul cu care scrie Oliviu despre această carte, probabil că am s-o citesc şi eu în viitorul apropiat.

Pe ansamblu, CPSF 11 a meritat timpul petrecut cu lectura. Am remarcat coperta biomecanică realizată de artistul grafic Tudor Popa, fotografiile şi lucrările grafice interesante din interior, precum şi faptul că, faţă de alte numere CPSF, acesta a avut un număr de pagini mai consistent (80, mai exact). Un punct mai puţin bun mi s-a părut dispariţia notelor biobibliografice de la începutul fiecărei povestiri. Acestea aveau un rol informativ şi educativ, în special pentru cititorii mai tineri ai revistei, şi readucerea acestor note în numerele viitoare ale CPSF ar fi binevenită.

Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar din CPSF 11 aici, la un preţ foarte atrăgător. În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am terminat numărul 11 l-am început pe următorul - unul dublu. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 16 martie 2014

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 09" (2013)

În ultima decadă a lunii septembrie 2013, de la Librăria Nemira din centrul Capitalei, am cumpărat cîteva numere din CPSF Anticipaţia. Pe cel de-al nouălea, ultimul îngrijit în calitate de redactor-şef de doamna Ana Antonescu, l-am parcurs în martie 2014.

Şi iată ce am aflat:

Povestirea lui Paul Di Filippo, "Femaville 29", pleacă de la premise plauzibile (oraşe de coastă americane devastate de un val de maree catastrofal), însă virează într-o direcţie nebănuită. Protagonistul-narator este un poliţist măcinat de o traumă din trecut. Intriga se dezvoltă interesant, cu scene bine decupate, surse de conflict şi tensiune, dar şi raze de speranţă, însă încheierea duce totul în fantastic. Într-o oarecare măsură, efortul copiilor de a reconstrui/ reimagina oraşul lor pierdut sub forma unor construcţii în nisip mi-a amintit de lucrarea de nonficţiune Sandwork expresiv pe care am citit-o în urmă cu cîteva luni.

Urmează un text de Felix Aderca, "Oraşul cu inima de foc", extras din romanul interbelic al acestuia Oraşele scufundate, republicat recent la Editura Nemira. Deşi plasat într-un decor de oraşe submarine, conflictul din text, între muncitori abrutizaţi şi o elită ce pare să fi pierdut legătura cu realitatea înconjurătoare, aminteşte de filmul Metropolis, foarte influent în perioada în care a apărut prima ediţie a romanului.

Oliviu Crâznic ne oferă o amplă cronică a volumului Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman. Paradoxal sau nu, acesta a fost textul care mi s-a părut cel mai interesant din prezentul număr al revistei.

În schimb, Octavian Sava (cel care a inaugurat prima serie CPSF, din 1955, cu "Meteoritul de aur"), contribuie cu povestirea "Dacă Samson n-ar fi întîlnit-o pe Dalila". Este amuzantă, antrenantă, cu multe dialoguri (şi se cunoaşte că autorul a lucrat multă vreme la Radiodifuziune), însă... finalul trebuie citit pe site-ul CPSF Anticipaţia.

Acelaşi Octavian Sava este intervievat de Alexandru Mironov în paginile finale ale revistei cu privire la scriitorii colegi de generaţie, la fandom, la serialele radiofonice şi la volumele publicate de-a lungul vieţii. Din păcate, acesta pare să fi fost cel din urmă interviu al regretatului autor.

Pe ansamblu, CPSF 09 a fost un număr destul de izbutit, mai ales că ilustraţia copertei a fost creată de Tudor Popa şi arată... biblic - dar parcă numărul 10 mi s-a părut şi mai şi, după cum v-am relatat deja aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)

sâmbătă, 15 martie 2014

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 08" (2013)

Spre finalul lunii septembrie 2013, din Librăria Nemira de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, din Capitală, am achiziţionat cîteva numere din noua serie CPSF. Dintre acestea, numărul 8, apărut în îngrijirea doamnei Ana Antonescu, s-a dovedit a fi o surpriză plăcută.

Iată de ce:

Povestirea din deschidere îi aparţine autoarei Aliette de Bodard şi se intitulează "Naşterea navei". Într-un viitor îndepărtat, dominat politic, tehnologic şi ştiinţific de  către China, navele interstelare nu sînt construite, ci... crescute cu migală şi dotate cu o Minte născută dintr-o femeie. Doar că, în cazul celui mai recent proiect îngrijit de protagonista Dac Kien, intervin probleme majore, iar Mintea se naşte prea devreme. (Cumva, civilizaţia interstelară care îi serveşte drept fundal acestei povestiri mi-a amintit de Cultura regretatului Iain M. Banks.)

Alina Sârbu contribuie la sumar cu un articol intitulat "Despre istoriile alternative", în care prezintă în sistem diacronic un tip de SF numit "ucronie", "istorie alternativă" sau "istorie contrafactuală". Articolul este amplu documentat şi frumos structurat.

La fel de frumos prezentat, însă de ceva mai mică întindere, este articolul lui Liviu Radu "Ucronia în literatura română". Ca şi în cazurile dark fantasy sau horror, doamna redactor-şef a ştiut să apeleze la autoritatea în domeniu pentru ucronie, căci domnul Liviu Radu a scis el însuşi un număr remarcabil de lucrări literare pe această temă, de la schiţe la nuvele şi romane.

Silviu Genescu, în schimb, încheie acest număr al revistei cu povestirea "The End", în care îmbină programele spaţiale, holocaustul nuclear şi teoriile conspiraţioniste. M-a bucurat revenirea distinsului autor român în paginile CPSF şi sper să-i citesc şi alte povestiri în numerele viitoare ale revistei.

Dacă la toate acestea adăugăm o incitantă ilustraţie cu elemente biomecanice a copertei creată de Tudor Popa, veţi înţelege de ce numărul al optulea din noua serie CPSF merită citit şi păstrat în colecţie. Iar în ceea ce priveşte numărul al nouălea, vom discuta cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

luni, 10 martie 2014

Îmi apare cea de-a şaptea carte

Astăzi, editorul Horia Nicola Ursu a aunţat pe Galileo Online iminenta apariţie a celei de-a şaptea cărţi a subsemnatului. Volumul se intitulează O introducere în opera lui Liviu Radu şi urmează să fie publicat la Editura Millennium Books din Satu Mare în cadrul colecţiei Metatext îngrijită de domnul Mircea Opriţă. Ilustraţia copertei a fost creată de bunul meu prieten Tudor Popa, iar designul îi aparţine domnului Horia Ursu.

Lansarea va avea loc sîmbătă, 5 aprilie, la Librăria Bastilia din Capitală, pe parcursul celei de-a patra ediţii a festivalului Final Frontier. Pe lîngă domnul scriitor Liviu Radu şi editor, la eveniment va participa şi autorul. Puteţi citi anunţul oficial aici. Şi nu uitaţi - lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 8 martie 2014

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 07" (2013)

În septembrie 2013, de la librăria Editurii Nemira situată pe Bulevardul Gheorghe Magheru, am cumpărat numărul 7 din noua serie CPSF. Unul dintre motivele pentru care am achiziţionat revista a fost că ilustraţia copertei, realizată de Tudor Popa, era atractivă şi... ştiinţifico-fantastică.

Numai că, de citit, am citit acest al şaptelea număr din noua serie CPSF abia în martie 2014. Şi iată ce am aflat:

Sumarul începe cu fragmente din romanul lui Kim Stanley Robinson 2312, în traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu. Fiecare fragment, luat în parte, e destul de interesant, amintind pe undeva de viitorul mediu, cu Sistemul Solar colonizat de facţiuni postumane, descris în Schismatrix Plus sau în Vacuum Flowers. Din păcate, puse laolaltă, fragmentele acestea nu alcătuiesc o imagine foarte coerentă. Poate ar fi fost preferabil un singur fragment, ceva mai întins şi de sine stătător.

Urmează un interviu foarte interesant realizat de Ana Nicolau cu Kim Stanley Robinson. L-am parcurs cu plăcere, observînd că întrebările erau bine documentate, iar răspunsurile ample şi relevante. Vi-l recomand şi dumneavoastră cu căldură.

În "Mitul lumii inframercuriene", Jean-Pierre Laigle tratează despre o ipoteză astronomică de la finalul secolului al nouăsprezecelea tratată în cheie ştiinţifico-fantastică în prima jumătate a secolului al douăzecilea. Prezentarea subiectului este interesantă, iar documentarea din spatele eseului este impresionantă, însă tema mi s-a părut cam desuetă.

Oliviu Crâznic, în schimb, face, în "Dincolo de Cristofor Columb", cronica unui roman de Aurel Cărăşel. La cît de elogioasă este această cronică, m-aş fi aşteptat ca textele domnului Cărăşel care încheie CPSF 07 să fie cu adevărat antologice. Din păcate, atît ca stil cît şi ca tematică, "Doctor Faustus şi ananaşii", respectiv "Şapte şoareci albi", păreau să vină din alt deceniu, din alt mileniu...

Pe ansamblu, acest număr din CPSF mi s-a părut mai subţire decît cel precedent - atît la propriu, cît şi la figurat. În 72 de pagini, reuşeşte să fie ceva mai puţin închegat decît numerele tematice horror sau dark fantasy. Cu toate acestea, avînd în vedere că destule dintre materialele conţinute în CPSF 07 s-au dovedit a fi interesante, am decis să-i acord o şansă şi numărului al optulea.

Dar despre acela vom discuta cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 06" (2013)

Pe 1 iunie 2013, am achiziţionat un exemplar din numărul 6 al noii serii CPSF Anticipaţia. Cu toate că numărul acesta, îngrijit de doamna Ana Antonescu şi publicat de Editura Nemira, este foarte consistent, l-am parcurs abia în martie 2014.

Şi iată ce am aflat:

Dacă numărul al treilea al noii serii CPSF a fost dedicat literaturii dark fantasy, numărul al şaselea tratează despre literatura horror. Prima din cuprins este povestirea "În iarba înaltă" de Stephen King şi Joe Hill, în traducerea lui Liviu Radu. Premisa este aparent banală - o soră şi un frate opresc undeva în Kansas pentru că, dintr-o preerie învecinată cu şoseaua, au auzit strigăte de ajutor. Intriga se dezvoltă interesant, cu episoade înspăimîntătoare sau suprarealiste, iar finalul rotunjeşte povestea fără a aduce o explicaţie clară a fenomenelor supranaturale descrise şi păstrînd fiorul misterului.

Mircea Pricăjan contribuie cu un amplu studiu intitulat "Literatura horror" în care tratează atît despre autori binecunoscuţi ai acestui tip de literatură - de la Edgar Allan Poe şi H. P. Lovecraft la Stephen King şi Anne Rice - cît şi despre autori de nişă, mai vechi şi mai noi.

Ştefana Cristina Czeller ne oferă povestirea "Ape negre", narată la persoana întîi de un personaj-martor, cadru universitar american. Evenimentele din intrigă implică nu numai ritualuri oculte, sîngeroase, ci şi reîncarnarea unui personaj istoric notoriu.

Mihnea şi Filip-Iosif Columbeanu încheie acest număr al CPSF cu un articol substanţial: "Stephen King pe ecran: imaginea ororii - şi nu numai a ei..." Am remarcat paralela între dezvoltarea carierei literare a celebrului scriitor american şi succesiunea ecranizărilor realizate pentru cinematografie sau pentru televiziune. Am apreciat precizia cu care cei doi autori au oferit informaţii succinte şi judecăţi de valoare despre o mulţime de volume şi filme, în ciuda spaţiului relativ restrîns acordat acestui articol în revistă.

Pe ansamblu, şi acest număr tematic al CPSF Anticipaţia rămîne unul de referinţă (şi afirm asta în pofida faptului că nu sînt un admirator al literaturii horror). Merită menţionate buna redactare literară, ilustraţiile din interior (judicios alese), precum şi ilustraţia copertei, creată de bunul meu prieten Tudor Popa. Şi, cum pofta vine mîncînd, imediat după ce am încheiat lectura numărului 6 am început numărul 7, care aştepta la raft de ceva vreme.

Însă despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

joi, 6 martie 2014

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Săptămîna trecută vă relatam că am fost în vizită la importatorii mei preferaţi de la Nautilus. Ei bine, azi am recidivat şi am revenit cu bunătăţi - una şi una.

Astfel, am achiziţionat volumul Elric: The Sleeping Sorceress de Michael Moorcock. (Practic, cu excepţia volumului The Dreamthief's Daughter, am adunat toată saga lui Elric din Melniboné.) Apoi am luat un volum de Sir Terry Pratchett, Ian Stewart şi Jack Cohen, The Science of Discworld IV: Judgement Day, o colecţie cu povestiri de Isaac Asimov pe care o citisem prin liceu, mulţumită doamnei profesoare Monica Mărăşescu, Buy Jupiter, şi, din seria Fantasy Masterworks de la Gollancz, The Dragon Griaule de Lucius Shepard. Desigur, pe măsură ce le voi parcurge am să vă relatez şi dumneavoastră despre ele. Vă mai aştept la Ţesătorul!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

luni, 3 martie 2014

Eugen Cadaru deschide "Ferestrele timpului"

În cea mai recentă ediţie a revistei electronice Nautilus, lansată ieri, domnul Eugen Cadaru a publicat o cronică a antologiei Ferestrele timpului (îngrijită de Ştefan Ghidoveanu). Între altele, dumnealui a remarcat:

"Care antologie? (Florin Pîtea). Așa cum spuneam la începutul acestui articol, antologia se termină simetric, cu o proză foarte scurtă, dar foarte percutantă, în care, din nou, antologatorul apare ca personaj ce determină evoluția poveștii. Mi-a plăcut foarte mult acuitatea cu care Florin Pîtea a citat din stilul verbal atât de inconfundabil al Moshului SF, precum și  jocul imaginativ prin care este eliminată din cultura umanității însăși ideea de călătorie în timp. Și, în plus, imaginea mașinii de călătorit în timp care se împrumută între vecinii de bloc, ca o cheie de șaișpe, este absolut delicioasa. Un final cum nu se poate mai simpatic pentru o antologie de excelentă calitate."

Îi mulţumesc pentru apreciere colegului meu într-ale scrisului, iar pe dumneavoastră vă invit să citiţi integral articolul său, "Despre Ferestrele timpului", aici. Lectură plăcută!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)