duminică, 29 aprilie 2012

Ţesătorul la gazetă

În numărul din aprilie al Gazetei SF, alături de diverse alte proze şi articole, puteţi parcurge în premieră un fragment din noul meu roman, Anul terminal. Vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 20 aprilie 2012

Dan Simmons, „Drood” (2009)


În 2011, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, am avut ocazia să citesc un roman recent al lui Dan Simmons, Drood (Little, Brown & Co, New York, 2011). Am parcurs romanul în cîteva reprize lungi de lectură. Şi iată ce am aflat:

Naratorul din Drood este Wilkie Collins, autor al unor romane precum Femeia în alb şi Piatra Lunii. Protagonistul este Charles Dickens. Iar de pe prima pagină a romanului cititorii află că pe Collins îl macină o adîncă invidie profesională faţă de colegul său mai faimos şi mai apreciat de către public.

Evenimentele din roman sînt plasate în ultimii cinci ani din viaţa lui Dickens. Dan Simmons a dus o muncă impresionantă de documentare despre viaţa şi activitatea celor doi scriitori, iar printre evenimente reale, certificate istoric şi redate în Drood, a strecurat întîmplări fantastice, la graniţa dintre halucinaţie şi teroare.

Pe de o parte, Collins şi Dickens duc viaţa unor scriitori celebri, cu publicarea în serial a unor romane, turnee de lectură din propriile opere, montarea unor piese de teatru şi participarea la festivităţi. Pe de altă parte, au o viaţă privată cu legături extraconjugale, explorări nocturne ale unor cartiere rău famate şi contacte în lumea interlopă. Nu în ultimul rînd, cei doi sînt vizitaţi periodic de un personaj misterios, Drood, care ar putea fi un excentric, un vampir sau o halucinaţie.

Căci naratorul romanului, Wilkie Collins, nu este creditabil. Din primele capitole ale romanului, cititorii află că acesta consumă mari cantităţi de laudanum şi ocazional fumează opiu. Ca urmare, Collins vede cînd femei cu ten verde şi colţi de mistreţ bîntuind pe scările din locuinţa lui, cînd un dublu al său care scrie capitole din noul lui roman cu o altă caligrafie, cînd un domn palid şi uscăţiv, cu dantură proeminentă, îmbrăcat în negru.

Cum în viitorul apropiat se pare că va fi publicată o ediţie română a romanului Drood, nu am să vă dau prea multe detalii despre intriga acestuia, pentru a nu vă răpi din plăcera lecturii. Trebuie cu toate acestea să menţionez că Dan Simmons a pastişat la perfecţiune stilul victorian, cu vocabularul, manierismele şi atitudinile specifice acelei perioade istorice, iar prin amestecul rafinat de trimiteri intertextuale, evenimente istorice şi episoade fantastice terifiante a egalat, dacă nu cumva chiar a depăşit, cele mai bune realizări literare ale întemeietorilor curentului steampunk. Vă recomand cu căldură şi dumneavoastră acest roman captivant.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 19 aprilie 2012

James S.A. Corey, "Leviathan Wakes" (2011)


În luna martie 2011, prin amabilitatea domnului editor Cristian Popescu, am avut ocazia să parcurg romanul Leviathan Wakes (Orbit, Hachette Book Group, New York, 2011), scris de Daniel Abraham şi Ty Franck sub pseudonimul James S. A. Corey. Ilustraţia copertei a fost creată de un român, Daniel Dociu, ceea ce mi se pare demn de laudă. În ciuda dimensiunilor masive ale cărţii, am citit-o uşor şi cu plăcere. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată peste câteva secole, într-un cadru oarecum asemănător cu acela din Schismatrix de Bruce Sterling sau cu cel din VacuumFlowers de Michael Swanwick. Mai exact, omenirea a colonizat o bună parte din Sistemul Solar şi s-a împărţit în tabere rivale, aflate într-un echilibru fragil.

De o parte se află alianţa Terra-Marte, care deţine puterea militară şi o populaţie uriaşă. De cealaltă parte se găseşte Alianţa Planetelor Exterioare, care are ca avantaje adaptarea sporită la condiţiile de viaţă extraplanetare şi resursele naturale ale centurii de asteroizi.

Premisele conflictului sunt create însă de prolog. Mai precis, un personaj feminin, Julie Mao, este martoră la cucerirea unei astronave de către trupe ostile, la torturarea membrilor echipajului şi la metamorfoza acestora sub influenţa unei forme de viaţă extraterestre.

Cam ca în Look to Windward de Iain M. Banks, prologul se dovedeşte într-o oarecare măsură a fi o pistă falsă. Mai exact, capitolele romanului sunt relatate alternativ din perspectiva a două personaje masculine, iar punctul de vedere al lui Julie Mao nu mai apare nicăieri.

Unul dintre personajele masculine asupra cărora se concentrează omniscienţa selectivă multiplă este Jim Holden, ofiţer executiv devenit fără voie căpitanul unui mic echipaj. După ce nava cu care călătorise investighează soarta unei epave şi este distrusă la rândul ei de o astronavă camuflată, Holden îi conduce pe supravieţuitori cu o navetă, apoi la bordul unei nave militare marţiene, iar în cele din urmă pe o navă de război ultramodernă. Ca personaj, Holden este bine creionat şi destul de convingător, iar hotărârea lui de a-i găsi pe cei ce i-au distrus nava şi de a-şi răzbuna colegii de echipaj aminteşte întrucâtva de încrâncenarea protagonistului din TheStars My Destination de Alfred Bester.

Celălalt personaj principal masculin este detectivul Miller din forţele de ordine ale asteroidului Ceres. Dacă Holden este un idealist bine intenţionat, Miller este un cinic nihilist. El primeşte misiunea de a o găsi pe Julie Mao şi de a o conduce înapoi la familia ei, chiar dacă Julie poate nu şi-ar dori acest lucru. Pe fundalul unor tensiuni crescânde între terrani şi alianţa planetelor exterioare, Miller îşi continuă investigaţia, transformând-o în cele din urmă într-o veritabilă obsesie. Ca în romanele poliţiste noir, Miller are conflicte cu superiorii, apoi i se retrage cazul şi e concediat, se luptă cu depresia şi cu alcoolul, dar, în cele din urmă... (Veţi vedea dumneavoastră când veţi citi romanul.)

După cum probabil vă aşteptaţi, cele două fire narative converg. După cum sigur nu mă aşteptam, ele diverg din nou în ultimele capitole ale cărţii. Iar conflictele din fundal capătă amploare, acţiunea se intensifică şi finalul este grandios. Din acest punct de vedere, cu toate că este hibridizat cu elemente din romanele de groază şi din cele poliţiste, Leviathan Wakes respectă structura de bază a operei spaţiale şi nu înşală aşteptările cititorilor de literatură SF.

Stilul în care e scrisă cartea e sobru şi clar. Tehnici literare precum urmărirea acţiunilor şi reacţiilor sau îmbinarea dialogului cu comunicarea non-verbală a personajelor sunt folosite elegant şi sistematic, iar cârligele narative de la finalul fiecărui capitol, menite să-i atragă pe cititori în capitolul următor, ar merita studiate de către cei ce şi-ar dori să devină scriitori.

Ediţia originală se încheie cu un interviu în care cei doi autori explică geneza cărţii şi etapele prin care a trecut aceasta până la publicare, precum şi unele detalii referitoare la fundalul romanului şi la caracterizarea personajelor.

Traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu e la fel de sobră şi de elegantă ca textul original. Traducătorul a devenit un adevărat maestru, iar versiunea românească a volumului este firească şi cursivă, creând iluzia că romanul a fost gândit şi scris în română. Din acest punct de vedere, cititorii români au nu doar norocul că Leviathan Wakes este finalist la Premiul Hugo (cu certe şanse de a-şi adjudeca trofeul), ci şi că romanul acesta a fost tradus de maestrul Pavelescu.

Pentru că uitasem să vă spun... Foarte probabil anul acesta se va lansa pe piaţă o ediţie română a romanului Leviathan Wakes sub titlul Trezirea leviatanului. Şi, cum e primul volum din trilogia The Expanse, eu, unul, abia aştept să citesc continuarea.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 9 aprilie 2012

Un cadou de zile mari

Ieri, de ziua mea onomastică, vechiul meu prieten Tudor Popa mi-a oferit un cadou incredibil. Mai exact, mi-a trimis o imagine cu ilustraţia şi sigla copertei noului meu roman, Anul terminal. Cum lucrurile bune nu se tac, vă ofer şi dumneavoastră ocazia să vedeţi acest proiect de copertă la o rezoluţie ceva mai scăzută - dacă vreţi, e un fel de avanpremieră. Chiar v-aş ruga să îmi lăsaţi opiniile dumneavoastră despre această lucrare în rubrica de comentarii.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

duminică, 8 aprilie 2012

A şasea carte

Ieri am terminat de scris cea de-a şasea carte. Am parcurs-o integral, am făcut un rînd de corecturi, iar azi am imprimat-o şi mă pregătesc să o corectez din nou. Se intitulează "Anul terminal" şi este un roman de dragoste cu liceeni... cum nu aţi mai întîlnit pînă acum. Cînd voi şti dacă se va publica şi unde, dacă va avea loc o lansare oficială şi aşa mai departe, am să vă informez şi pe dumneavoastră.

Pe de altă parte, bunul meu prieten Tudor Popa mi-a trimis o extraordinară propunere de copertă, cu o ilustraţie foarte adecvată pentru conţinutul romanului şi cu o siglă impresionantă, iar şansele de publicare a cărţii au crescut simţitor. La momentul potrivit, vă promit că veţi afla detalii.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)